Condiția profesorului este una simplă și modestă a omului care sprijină devenirea altora fără a avea pretenția să i se mulțumească, să își amintească cineva de el. Pentru aceasta este nevoie de maturitate afectivă, de echilibru interior, de conștiința valorii proprii și de o bună realizare în domeniul propriu.

Ce ne trebuie ca profesorii

Condiții, bani, recunoaștere socială... De acestea avem noi nevoie, dar Domnul Trandafir se mulțumea cu o odaie scundă în care ne era cald vara și frig iarna [...] toate patru clasele erau grămădite.

Nouă ne lipsesc considerațiile înalte, dar au fost niște apostoli, care au îndurat sărăcie și batjocură, care au trecut printr-un vifor de nemulțumiri și vorbe rele, și care totuși au izbutit să-și împlinească cu bine menirea.

Poate că tot ceea ce pretindem altora ar trebui să căutăm mai temeinic în sufletul nostru. Să facem o mai bună alegere a profesiei și o deplină conștientizare a menirii noastre care numai de spiritul nostru viu depinde dacă se împlinește.

42-18203518

Și atunci ceea ce obținem este mai mult decât orice așteptare, se va putea spune și despre noi ca despre Domnul Trandafir: Câte ceva din sufletul lui a rămas în sufletul multora, dar el nu mai este, și-a împlinit cu anevoie o muncă grea de care nu s-a plâns și prin care n-a strălucit, - a murit împăcat, ca mulți alții, și acum se odihnește. [...] În locul acela odată a trăit un om (Domnu' Trandafir, M. Sadoveanu).

Modernism sau bun-simț educativ?

Poate că nu de modernism, de soluții miraculoase sau spectaculoase avem nevoie în educație. Poate că o simplă revenire la bunul-simț educativ ar fi suficientă.

Dacă ne gândim pentru cine funcționează școala, descoperim un adevăr niciodată ascuns că important în educație este copilul.

Dacă ne uităm la mai mulți copii de o dată vedem că nici unul nu seamănă cu altul și că fiecare are nevoie de relații educative individualizate.

Dacă observăm jocul copiilor vedem cât de mult le place să exploreze, să descopere să învețe – nici nu poate fi o lecție mai bună despre metodele didactice pe care am putea să le aplicăm. Tot aici putem vedea că memorarea unor informații nu ajută prea mult dacă nu se prezintă o logică a acestora, o legătură cu practica.

Putem observa interesul copilului pentru lume, viață, natură și nu pentru discipline feliate care nu au vreo relație logică între ele – atunci abordarea interdisciplinară în educație devine ușor de înțeles.

Atunci când un copil învață ceva are nevoie să și aplice și exerseze mult până ce devine stăpân al noii achiziții, până se ceea ce știe se transformă într-o competență la care poate apela când are nevoie.

De asemenea copilul în școală nu este al nimănui, el face parte dintr-o familie, dintr-o comunitate la care școala ar trebui să se adapteze în așa fel încât să existe în jurul copilului un mediu educativ coerent chiar dacă operat prin mai multe instituții.

Un profesor este doar un bun observator al copilului pentru a-i putea organiza un mediu educativ propice fără a avea pretenția de a centra reflectoarele pe sine.

Ce competențe sunt necesare profesorului

Profesia didactică nu este nici grea, nici dificilă nici specială, dar este satisfăcătoare doar pentru cei care își iubesc domeniul predat, sunt capabili să lucreze cu copiii și sunt suficient de echilibrați afectiv.

Deci sunt trei tipuri de competențe pe care ar trebui să le cuprindă formarea unui profesor:
- competențe psihologice (care țin de maturitatea afectivă a omului și care se pot atinge doar prin formări care vizează dezvoltarea personală); - competențe pedagogice (care țin de știința și deprinderea de a lucra cu copiii, de a-i înțelege, respecta și stimula într-un mod adecvat); - competențe științifice (care țin de relația cu domeniul predat, de pregătirea sa în domeniul pe care îl predă și de realizarea sa în acel domeniu ca artist sau om de știință).

La aceste competențe aș adăuga ca bază de pornire pentru orice profesie:
- competențele culturale (stăpânirea limbii de predare, însușirea valorilor esențiale ce țin de cultura umanității în general și a neamului din care face parte); - competențe sociale (o bună inserție în social, capacitatea de a-și respecta semenii în condiții de libertate).