Inteligența socială a copiilor ține de abilitatea de comunicare a adulților din jurul lor. În perioada preșcolară se pun bazele inteligenței sociale, de aceea este foarte important ca părinții și educatorii să poată oferi exemple de comunicare, înțelegere și bucuria de a lucra în echipă.

Comunicarea este un liant flexibil ce permite relaţia dintre oameni. Pentru ca acest liant să fie eficient are nevoie de anumite capacități, condiții și de un mediu propice. De aceea ne punem problema: cum comunicăm, ce comunicăm și ce împiedică o bună comunicare.

Parent talk

Cum comunicăm

  • Suntem disponibili! Inițiem și menținem contactul vizual, suntem interesați și avem cât mai puține preconcepții.
  • Suntem empatici! Ne gândim la disponibilitatea de ascultare a celuilalt, evităm să fim nerezonabili, intruzivi, nedelicați sau abuzivi.
  • Atenție la feedback! Înțelegerea unui mesaj este adesea bruiată de ceea ce dorim sau ne temem să auzim, de experienţe anterioare şi aşteptări. De aceea ne vom asigura că am înțeles și am fost înțeleși corect.
  • Oferim reciprocitate! Nu cerem altora să ne asculte dacă noi nu îi ascultăm! Nu cerem altora să-și asume un mesaj în care ei nu se regăsesc!
  • Găsim momentul potrivit! Suntem atenți la disponibilitatea celuilalt, dacă are o preocupare, o problemă sau este obosit, grăbit sau dezinteresat – va trebui să găsim un alt moment.
  • Suntem flexibili, fără hipersensibilități! Dacă vibrăm prea puternic afectiv la ceea ce ni se spune comunicarea poate degenera în conflict.
  • Suntem sensibili! Încercăm să înțelegem mesajul afectiv ce se dorește remarcat din context.
  • Suntem coerenți! Ținând seama de acordul dintre ceea ce gândim și spunem, dintre ceea ce oferim și ceea ce cerem.
  • Ne adecvăm relației! Încercăm să aproximăm corect distanța propice și tipul de exprimare cerut de relația în cauză.

Ce comunicăm?

Pentru a fi ascultați, mesajul pe care îl transmitem altora are nevoie de câteva calități:

  • să fie interesant (pentru aceasta mesajul trebuie să țină seama de interesul vorbitorului și de nevoia ascultătorilor);
  • să fie rezonabil (multe dintre mesajele pe care le transmitem sunt de fapt cerinţe, solicitări, pretenţii, aşteptări. Pentru rezonabilizare se impune principiul: nicio cerinţă fără o soluţie, fără o ofertă);
  • să fie veritabil (Ce e-n gușă și-n căpușă, altfel, o prea mare cosmetizare a mesajului îl face să pară nereal și să creeze suspiciune);
  • să fie adecvat contextului (e nevoie de o adaptare vie şi spontană la interlocutor, la situație și la propria noastră stare. De aceea, „reţetele” pentru o bună comunicare mai mult încurcă deoarece lasă prea puţin loc pentru adecvare şi veridicitate);
  • să fie clar, exprimat într-un limbaj adecvat (e bine să fie evitate exprimările prea lungi, prea complicate, prea condensate sau mixajele de mesaje);
  • să fie complet (să conțină toate „elementele-ancoră” necesare înțelegerii);
  • să fie flexibil (să se poată construi împreună cu adresanții și să nu li se ofere implacabil ca un verdict).

Ce ne împiedică buna comunicare

  • Nemulţumiri plecând de la fapte concrete insuficient lămurite și înțelese.
  • Interpretarea exagerată a elementelor nonverbale. Tonul îi aparţine celui ce rosteşte, dar interpretarea îi aparţine celui care o face.
  • Prezumţia de rea intenţie. Neîncrederea și suspiciunea pot înrăutăţi relaţia prin aşteptarea negativă. Așteptarea negativă este o căutare, chiar dacă pasivă, conform proverbului: „De ce ţi-e frică nu scapi”.
  • Inadecvarea distanței de comunicare la nevoia celuilalt. Este deranjantă o relație de comunicare prea apropiată ca și una prea distantă.
  • Aşteptări concrete. Dacă avem așteptări foarte precise este dificil să putem găsi pe cineva care să le satisfacă întocmai.
  • Impunerea face ca omul să se simtă neliber, infantilizat și nerespectat și de aceea se va concentra pe remedierea situației.
  • Încercarea de manipulare insultă inteligența omului care nu se mai gândește la importanța cerinței, ci la cum poate scăpa de năpastă.
  • Actualizarea unor trăiri traumatice determină așteptarea negativă și blochează disponibilitatea de comunicare. O astfel de situație se remarcă prin lipsa de logică și adecvare a reacției. Este nepotrivită o încercare de explicare, un apel la raționalitate. Aici este nevoie ca interlocutorul să „nu o ia personal” și să încerce să fie suportiv și asigurator.

Premise pentru o bună comunicare

  • timp acordat cunoaşterii celuilalt;
  • respect şi consideraţie reciprocă;
  • disponibilitate de a învăţa de la celălalt;
  • interes pentru soluţionarea nelămuririlor atunci când ele apar;
  • bunăvoinţă în înţelegerea mesajului;
  • relaxare şi lipsă de tensiune în comunicare;
  • simplitate în relaţie (fără complicaţii ierarhice, de imagine, sau cerinţe colaterale);
  • acceptare şi adaptare la situaţia de fapt (şi nu de schimbare sau de judecare a ei).

Formule de succes pentru o bună comunicare

Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face

Putem arăta celorlalţi felul în care vrem să fim trataţi prin modul în care noi înşine ne purtăm. Este și un exerciţiu de rezonabilizare a cerinţelor: nu putem cere altora ce nu ne cerem nouă.

„Festina lente”

E important să ne expunem punctul de vedere şi părerile, dar e necesar și să-i ascultăm și înțelegem pe ceilalți. Ar fi bine să acordăm celorlalți bunăvoinţă, timp şi răbdare, fără a le lua din timp şi fără a le pune răbdarea la încercare.

Fii echilibrat şi vei fi ascultat

Mesajele foarte afectivizate nu reuşesc să fie înţelese sub aspectul conţinutului lor deoarece sunt ecranate de sentimentele pe care le transmit.
Izbucnirile pasionale de furie sau de entuziasm trezesc în auditoriu afecte la fel de puternice şi, de aceea, argumentele nu mai contează. Comunicarea, în acest caz este bazală, arhaică, structurată pe nevoi primare şi generează „înţelegeri” iraţionale.

Spune ce crezi şi vei fi crezut

Ceea ce spunem ne reprezintă mai mult decât felul în care arătăm sau ne purtăm. De aceea, nu ne putem face „purtători de cuvânt” ai unor oameni, instituţii, valori sau idei în care nu credem.

Cel cu capul în nori nu are picioarele pe pământ

Transmiterea mesajelor forţat pozitive şi nerealiste tinde să sune a vorbărie lipsită de consistenţă.

Cine seamănă vânt culege furtună

Mesajele negative trezesc afecte puternice, dar se asociază cu transmiţătorul (acesta se pricopseşte el însuşi cu imaginea pe care voia să o creeze altcuiva).

Nu ajută „vânarea vinovaţilor”

În comunicare contează valoarea constructivă şi nu cine este vinovat, cine este responsabil şi cine trebuie să plătească „oalele sparte”.

Cere şi ţi se va da

Prea adesea ne ferim de exprimarea directă a cerinţelor noastre. Aceasta ne face să le cosmetizăm, să le prezentăm ca nevoi ale celuilalt, să le exprimăm ca pe cerinţe subliminale. Or prin aceste strategii, părăsim comunicarea veritabilă pentru manipulare. Este natural ca intenţia de manipulare să trezească puternice reacţii de apărare şi să obţinem foarte greu sau deloc ceea ce voiam.

Text preluat din cartea mea: „Grădinița mea favorită” apărută în 2012 pe iTunes.