Pedagogia este știința de a învăța să fii, de a învăța să știi, de a învăța să înveți, de a învăța să relaționezi. Pedagogia este astfel știința devenirii umane, a individuării și exprimării creative a unicității omului în condiții de cultură și civilizație.

Ce este Pedagogia? Care este obiectul ei de studiu?

Pedagogia este o știinţă socio-umană ce are ca obiect de studiu educația.
Este un domeniu ce se constituie între rigoarea studiilor şi arta practicilor.

Care este scopul Pedagogiei?

Este o știință necesară pentru a structura, sistematiza, pozitiva şi îmbunătăţii influenţele educative.

Ce înseamnă cuvântul pedagogie? (etimologie)

Pedagogia provine din grecescul: paidos (copil) + agoge (a conduce) și înseamnă călăuzirea copilului, educaţia copilului.

Cum a evoluat în timp pedagogia?

(1) A apărut sub forma Pedagogiei populare ca o sumă de observaţii, generalizări, proverbe, practici asupra creșterii și educației copilului care se transmiteau prin viu grai de la o generație la alta.

De pildă, tușa Lena din Borzești își sfătuia feciorul devenit tată astfel: Maică, nu-l bate că se înrăiește sângele în el!
Chiar dacă explicațiile sunt metaforice, adesea observațiile sunt corecte, iar practicile eficiente.

HH1219_67

Această formă a pedagogiei există și astăzi în comunitățiile de oameni care își oferă sprijin reciproc împărtășindu-și experiențe personale trăite, auzite, descoperite la alții, înțelese din studii, carți, emisiuni, bloguri etc.

(2) Pedagogia, ca orice știință, s-a sedimentat în cadrul major al Filosofiei. Astfel avem o Pedagogie filosofică apărută ca sumă de reflecții și deducții ale marilor gânditori.

(3) La mijlocul secolului trecut, Pedagogia a devenit experimentală după modelul Psihologiei instrumentale, folosind și adaptând metodele acesteia. Pedagogia experimentală culegea și studia fapte ale educației după care considera că există suficientă bază științifică pentru a trage concluzii și a face recomandări.

(4) Tot la mijlocul secolului trecut, Pedagogia începe să se prezinte ca o știință socio-umană asemenea Psihologiei și Sociologiei. Ca și acestea, îmbină studiile de cercetare cu teoria, rezultând numeroase concepții diferite asupra educației (unele psihologizante, altele sociologizante, altele filosofice, etnologice sau economice). Toate aceste concepții însă converg în câteva puncte esențiale: educația este necesară dezvoltării umane, ea este un proces care trebuie să țină seama de copilul căruia i se adresează.

Evoluția științifică a pedagogiei ține de evoluția societății, care la rândul său este influențată de practica pedagogică.

(4.1.) În perioada industrială am avut de a face cu o Pedagogie industrialistă în care instituțiile de educație, școala mai ales, este încă o veritabilă fabrică în care copiii intră într-un proces tehnologic ca piese-elevi, supuse prelucrării. Metodele de instruire sunt standard, tehnicile la fel, clasele arată ca niște hale în care copiii își pierd individualitatea. La fel se întâmplă cu știința și arta - ele devin discipline ce trebuie predate standard conform unui curriculum național. Educația devine seacă și se reduce la informare, ba uneori numai la memorare. Copilul învață să asculte, să suporte, să existe amorf în masa clasei, să se strecoare și protejeze pentru păstrarea în secret a individualității proprii.

(4.2.) Acum, pedagogii contemporani fac eforturi pentru a readuce educația într-un cadru firesc, al bunului simț educativ.

• se încearcă renunțarea la ideea de clasă și revenirea la fireasca centrare pe copil, pe interesul acestuia, pe individualitatea lui irepetabilă și de necomparat (idee veche de 100 de ani adusă de către Ellen Key în pedagogie).

• se încearcă revenirea la interesul natural al copilului și renunțarea la informare strictă înainte de orice întrebare. Acum accentul se deplasează de la obiectul de studiu către capacitatea acestuia de a se face util dezvoltării copilului;

• se încearcă centrarea educației pe copil. Aceasta ar presupune renunțarea la ideea de școală ca slujbă a adultului care folosește copilul drept pretext pentru a avea un loc de muncă, puțin solicitant, cu plată lunară de la stat. Se renunță la elemente magistrocentrice precum satisfacția narcisică a profesorului (care este mare în raport cu copilul mic, care are mereu dreptate, care subordonează și are drepturi preferențiale), la centralitatea lui în clasă (catedra tinde să dispară, iar locurile copiilor nu mai sunt înșiruite), la centrarea școlii pe adult (profesorii intră pe ușa din față, iar copiii pe cea din dos, scara profesorilor este prohibită, adulții pot vorbi între ei despre un copil aflat de față etc.).

Evident că aceste schimbări nu pot fi introduse în școală de către oameni care au fost crescuți într-un sistem vechi ce i-a deformat. Oamenii deformați de un sistem industrialist nu vor putea aduce schimbarea în școală indiferent câte reglementări și legi ale educației i-ar forța. Ei nu pot să nu perpetueze sistemul care i-a traumatizat.

Singura soluție viabilă de schimbare a școlii este formarea profesorilor. O formare a profesorilor centrată pe student, cu urmărirea individualizată a progresului, cu extragerea principiilor educative din practică, cu analiza propriilor experiențe educative, cu adăugarea interesului pentru dezvoltarea personală și formarea moral-afectivă, oferă o cu totul altă perspectivă. Profesorii astfel formați nu vor mai putea lucra tehnicist și abrutizat, ei înșiși vor schimba natural sistemul făcând școala să se potrivească firescului lor și al copiilor.

Pedagogia – centrală în familia Științelor Educației

Pedagogia a coagulat în jurul ei o întreagă familie științifică formată din interferența ei cu alte științe și domenii utilizate în demersul său. Împreună cu acestea a structurat domenii interesate de educație.

Toate științele educației au ca obiect de studiu educația, dar perspectiva este aceea a domeniului-mamă cu care interacționează Pedagogia.

Pedagogia, utilizând elemente din Psihologie a structurat între acestea o știință a educației numită Psihologia educației. Aceasta are ca obiect de studiu educația (ca și Pedagogia), dar perspectiva este psihologică. Justificarea acestui domeniu ține de faptul că pentru o influență educativă veritabilă este nevoie de cunoașterea psihologică a persoanelor cu care lucrăm.

La interferența cu Sociologia se structurează Sociologia educației. Justificarea acestui domeniu ține de faptul că educația este și un proces de socializare, de integrare și adaptare la comunitatea umană de apartenență. Pentru o acțiune educativă conștientă e necesară cunoașterea mecanismelor sociale, a raporturilor și relațiilor dintre acestea.

La interferența cu Filosofia, Pedagogia structurează Filosofia educației care se ocupă de integrarea procesului educațional în ansamblul devenirii umane. Este o perspectivă amplă, integratoare care vizează omul în integralitatea sa cu întreaga evoluție și capacitate de individuare.

La interferența cu Științele și Artele, Pedagogia structurează Didacticile domeniilor. Justificarea acestora ține de faptul că științele și arta, trebuie structurate aparte pentru a fi predate, pentru a fi accesibilizate și integrate în formarea educativă. Aici întâlnim didactica predării limbii române, didactica predării matematicii, didactica predării artelor plastice, didactica predării muzicii, didactica predării fizicii…

La interferența cu Istoria, pedagogia structurează Istoria pedogogiei. Aceasta este o prezentare istorică a ideilor pedagogice și a personalităților creatoare în Pedagogie. Acest domeniu ține mai mult de pedagogie deoarece demersul este acela al evoluției ideilor și concepțiilor pedagogice chiar dacă gânditorii au fost influențați de evenimentele vremii.

La interferența cu Medicina și Psihologia se structurează Pedagogia specială ce se adresează copiilor cu diferite deficiențe.

Lista științelor și domeniilor de interferență cu Pedagogia se continua.

Domenii în Pedagogie

Pedagogia are ca miez, domeniul său central: pedagogia generală.
Acest domeniu central însă, structurează împreună cu științele educației alte domenii pedagogice care aprofundează diferite teme esențiale pentru educație.

Pedagogia generală împreună cu Psihologia educației generează domenii precum: Pedagogii ale vârstelor (Pedagogia timpurie, Pedagogia preșcolară, Pedagogia școlară, Pedagogia adolescentului, Educația tânărului, Educația adultului), Consilierea școlară etc.

Pedagogia generală împreună cu Sociologia educației generează alte domenii: Pedagogia comparată, Politicile educaționale, Managementul școlii, Managementul clasei, Managementul studiului individual etc.

Pedagogia generală împreună cu Filosofia educației generează ca domeniu: Teoria educației.

Pedagogia generală împreună cu Didacticile generează domeniile: Curriculum, Instruire, Evaluare.

Aspecte esențiale pentru înțelegerea Pedagogiei

Pedagogia nu este o știință exactă, prin urmare nu există rețete pentru bune practici. Reperul în Pedagogie este bunul simț educativ și respectul față de natura umană. Pornind de la aceste axiome nu putem greși foarte tare în practica pedagogică.

În practica pedagogiei sunt necesare: maturitate afectivă, bază culturală, deschidere interdisciplinară, spirit viu și capacitate de a învăța, o stare de bună ființare în lume și în profesie.

Pedagogia nu se referă la modelare, dresaj, domesticire, îndoctrinare, salvare și altele asemenea. Dacă a luat-o pe o astfel de cale, demersul încetează a mai fi pedagogic.

În Pedagogie, greșeala este firească și poate fi lesne îndreptată, nu este o catastrofă, ba dimpotrivă, este o cale către evoluție. Greșită este doar insistența în greșeală, osificarea în practici considerate bune, dar care nu se pot potrivi cu orice context și situație. Un profesor care admite că greșește se va îndrepta pe sine și va fi mai îngăduitor cu greșeala copiilor care dacă nu mai pot greși nu mai pot nici învăța (nu mai au degajarea tatonării și entuziasmul cercetării), nu mai pot fi nici creativi (doar o abatere de la calea bătătorită, poate deschide un drum nou).

Pedagogia nu se reduce la instruire, la învățare, la memorare, la formare de deprinderi. Este o complexă știință a educației și individuării omului.