Pedagogia este Cenușăreasa pentru studenții de la Arte Plastice care se pregătesc să predea în școală o disciplină la fel de oropsită. Cenușăreasa însă este aceea care se căsătorește cu prințul, deci punctul de plecare este cât se poate de avantajos.

Dacă Doamne ferește ajung profesor în școală?!

Formarea cadrelor didactice în domeniul artelor plastice suferă din cauza lipsei de perspectivă.

Studenţii de la Arte Plastice îşi visează o carieră spectaculoasă ca artişti, iar ideea de a deveni profesori în școală li se pare o opțiune cumplită pentru situația în care „Doamne ferește” nu vor reuși în cariera lor.

Cariera artistică însă, este rezervată doar celor care știu îmbina talentul cu abilitatea socială de a răzbate în breaslă, dar și de a se conecta la un public „priză”. Chiar şi aşa, aceasta este o realizare de viitor care cere ani şi ani de experienţă şi perseverare și nu e accesibilă tânărului absolvent.

Three Hands

În perioada deziluziilor profesionale, pentru a supravieţui, aceşti tineri se orientează spre cariera didactică, o carieră în care simt că au eşuat profesional care le aminteşte moment de moment incapacitatea de a-şi realiza visele.

Şcoala, pentru ei, devine astfel o „manta pentru vreme rea”, o opțiune pentru că nu au avut încotro, pentru că nu au un alt debușeu profesional. Școala este un spațiu de penitență pentru păcatul de a nu-și fi ascultat părinții care-i îndemnau să urmeze studii mai serioase precum ASE, Drept etc.

Un drum început cu „sângul”

Relaţia acestor profesori cu şcoala porneşte din start cu „stângul” din ambele părţi. Pe de o parte tânărul consideră acest mediu unul al eşuării, iar pe de altă parte, şcoala oferă un spaţiu mult prea constrângător pentru tipologia artistului şi pentru caracteristicile învăţării şi manifestării în domeniul artistic.

Pierderea este foarte mare din toate punctele de vedere: şcoala pierde alocând un timp educaţiei plastice ce se transformă în ore în care nu se face nimic; profesorul pierde pentru că se simte inutil şi nerealizat în profesia sa; şi, ce este mai important, pierd copiii şansa de a-şi dezvolta creativitatea, de a-şi cultiva simţul estetic, de a trăi bucuria propriilor realizări artistice.

Orele de Artă Plastică sunt Cenușăreasa școlii

Se explică de ce statutul orelor de Desen este unul de „Cenuşăreasă” lipsită de importanţă în faţa „surorilor” precum Matematica, Limba Română şi altele asemenea.

Importanţa unui domeniu nu vine de la el în sine, ci de la felul în care este predat şi de la semnificaţia lui pentru profesor.

E natural ca un copil să nu acorde importanţă unui domeniu dacă observă că profesorul care îl susţine se simte eşuat la catedră, nefericit sau plictisit. Pentru copil această stare a profesorului este un indiciu de evitare a domeniului pentru a nu ajunge şi el aşa, pentru buna sa protecţie.

Copiii se orientează cu drag spre un domeniu doar dacă le place profesorul şi se pot îndepărta de acelaşi domeniu iubit dacă profesorul se schimbă cu un altul mai puţin interesat sau mai puţin priceput.

Arta Plastică o șansă pentru educație

Arta Plastică e un domeniu, care dacă ar fi abordat cum se cuvine, ar aduce școala mai aproape de menirea sa: de stimulare a creativităţii copiilor, de cultivarea simţului estetic, de educația sensibilității prin artă, de sublimare artistică a problemelor, de inserarea personalităţii în spaţiul cultural.

Școala și-a deraiat procesul către dresaj, către instruire și supralicitarea memoriei. Prin Arta Plastică ar avea șansa de a-și redescoperi sensurile profunde: de stimulare a creativității (ca modalitate descoperită de specia noastră pentru a putea supraviețui și pentru a evolua), de asigurare în fața necunoscutului (prin repere culturale și prin cercetare), de civilizare (prin însușirea valorilor morale care pentru copil sunt estetice: orice mămică ne confirmă aceasta atunci când îşi îndeamnă copilul să se poarte_ frumos_).

Importanța formării temeinice a profesorilor

Șansa școlii de a dispune de profesori veritabili, conștienți de menirea lor este aceea de a și-i forma.

Dacă vreo revigorare a şcolii va fi posibilă vreodată ea nu va veni nici din reglementări legislative, nici din măriri de salarii, nici din înfiinţarea a tot mai multe „comiţii şi comitete”, ci din felul în care sunt formați profesorii.

O posibilitate de aşezare a şcolii pe baze sănătoase ar veni din formarea temeinică a profesorilor, din crearea unei conştiinţe a responsabilităţii profesionale prin exemplul personal şi seriozitatea cadrelor didactice din cadrul DPPD-urilor.

Astfel, profesorii din cadrul DPPD-urilor ar înţelege să aplice conceptele pe care le predau şi ar trebui să fie în stare să-și elaboreze ei înșiși condiția de a preda discipline colaterale formării studenților (cum este Pedagogia în faţa disciplinelor de specialitate).

Studentul de la Arte Plastice vine să se formeze în domeniul său și nu consideră necesară și o formare aparte pentru posibilitatea de a deveni profesor: tot ce vrea este o diplomă care să-i faciliteze accesul în școală.

Dacă profesorii din cadrul DPPD-ului știu să gestioneze această situație și să-și semnifice importanța domeniului lor, atunci și absolvenții se vor descurca în școală cu o disciplină pe care trebuie să și-o facă importantă, cu copii care vin la ora de artă plastică pentru că o au în orar.