Ziua de naștere

Sărbătoarea ritual

Copilul nu poate înțelege ce se petrece cu el la naștere (nici mama) și de aceea, cu fiecare evoluție va tinde să revină în starea de început pentru a se descifra. Astfel, dezvoltarea afectivă prinde forma unui ghem cu reluări în punctele de plecare. Cultural, pentru a ajuta dezvoltarea, se organizează o sărbătoare a nașterii, reluată ciclic în ficecare an. Cu această ocazie omul dispune de susținerea celor dragi și de simboluri ale trecerii.

Tortul rotund și dulce

Forma rotundă aproximează sfera în care s-a aflat copilul, dar o turtește pentru a deveni stabilă, pentru a nu mai surprinde, pentru a nu mai expulsa. Gustul dulce este o promisiune a lumii acesteia în care gura sugarului este gratulată de sânul bun. Este o lume care oferă și satisfacții.

Lumînările de pe tort ard „ca-n ziua cea dentîi, / Cum izvorau lumine” (Mihai Eminescu) şi sînt stinse cu suflarea sărbătorilului. Copilul suflă, demonstrînd că are suflu, suflet personal ce face nenecesară simbioza intrauterină cu mama. Suflînd în lumînări, copilul reaminteşte prima suflare, primul strigăt, prima respiraţie.

Copilului i se cîntă „La mulţi ani”. Este o urare de bun venit a celor care îl iubesc, l-au aşteptat şi se bucură de el. Copilul renăscut este primit în familia şi comunitatea din care face parte. Este un ritual de reconfirmare narcisică, iar copilul mic îl resimte ca atare – el vrea să sufle la nesfîrşit în lumînări, să reia odată şi încă o dată prima sa respirație, dovada vitalităţii, a sufletului ca suflare.

Cutia - cadou

Ritualul aniversar nu este complet fără cutia primită în dar. Ambalajul conținător „nu mai cade ca-n trecut”  (Eminescu), nu se mai rostogolește, asigură prin stabilitatea paralelipipedului, înfăşat în cruce cu panglici ombilicale. Este o sferă cuboidă, o mandala ce capătă numeroase exprimări în civilizaţie (în formele construcţiilor umane), în cultură, în mitologie şi religii.

Surpriza Pandorei

Pandora aduce pămîntenilor un dar, o cutie dorită, care, odată deschisă, lasă să se nască un copil ce întîmpină toate neajunsurile lumii acesteia: suferinţe, boli, îmbătrînire. Înăuntru mai rămîne doar speranţa – care? Poate aceea a reîntoarcerii. Aşa se ivesc nelipsitele cadouri: multe, copleşitoare, solicitante – asemenea lumii acesteia.

Ritualul aniversării este ca o rememorare a „surprizei” pe care a avut-o omul la intrarea lui în lume şi se continuă cu încercarea de pozitivare a acelei experienţe: acum surpriza va fi plăcută. Este reconfortant și asigurator.

Surpriză este doar aceea ce reușește să păcălească orice capacitate de anticipare a omului. Surpriza  sperie copilul prin neașteptat, dar îl și reasigură: nimic rău nu s-a întâmplat, iar el a făcut față, a supraviețuit. Corpul încordat cu ochii rotunjiți de spaimă se poate relaxa: capul se aruncă pe spate, ochii se mijesc, gura se deschide larg strigând de bucurie (e mișcarea din naștere care nu mai sperie).

Dacă surpriza nu este dublată de asigurare, copilul va izbucni în plâns.

Atunci când doza de neaşteptat este prea mare, copilul nu va avea nici o reacție, cadoul va fi ignorat și redescoperit după o perioadă necesară acomodării.

Adultul se lasă mai greu surprins, el se mulțumește să fie doar dezamăgit, cadoul deschis oferă numai solicitarea lumii acesteia, nu este nicidecum ceea ce spera să găsească: lumea veche a tuturor pierderilor.

În dar – o solicitare

Cadoul nu este doar o surpriză (ceva necunoscut), ci  şi o cerinţă. Dăruind, omul formulează o cerere: de fidelitate (ghicită în semnificaţia inelelor schimbate între însurăţei), de recunoaştere, de apreciere, de primire (a celui care vine în vizită). În general, cadourile sunt puternic ritualizate tocmai pentru a diminua angoasele şi pentru a rezonabiliza cerinţele.

Totuşi sunt şi cadouri care ies din limita acestui ritual (mai ales în relaţia părinţilor cu copiii) şi ajung să fie copleşitoare. Astfel, un părinte îi poate face copilului cadouri în locul afecţiunii, a timpului, a disponibilităţii. De asemenea, părintele îi poate cere copilului prin intermediul cadoului să-i permită recuperarea unor vîrste vechi în care nu s-a jucat suficient (sunt acele jucării cumpărate de către părinte mai mult pentru distracţia personală). Prin cadouri se pot exprima nemulțumiri, preferințe pentru anumite activități, manipulări. În aceste condiţii, este evident de ce copilul nu primeşte cu bucurie darurile, de ce are rezerve manifeste şi de ce se retrage (pentru a descifra cerinţa din ofertă şi pentru a o respinge).

Cadourile jucării par mai potrivite decît altele, ele se oferă imediat manipulării copilului fără a fi prea intruzive (în afara unor jucării prea voluminoase sau inadecvate vîrstei sau sexului). Dar un copil copleşit prea adesea cu cadouri, va cere el însuşi insistent avalanşe de jucării. Hainele sunt mai greu de acceptat deoarece propun o imagine de sine pe care copilul va trebui mai întîi să o evalueze şi abia apoi să o accepte. Obiectele de mobilier aproape niciodată nu pot crea copilului (și nu numai) bucurie. Ele vin să schimbe spaţiul intim şi propun activităţi noi. Copilul îşi simte invadat spaţiul personal, de aceea, cel mai probabil, le refuză.