Acomodarea studenților cu mediul universitar

Toți studenții se așteaptă să înceapă o viață nouă pe care o văd înlesnită prin intermediul universității. Unii vor să-și facă prieteni, alții să devină independenți, alții să studieze doar ce le place, alții să se descopere și să se dezvolte. Vor să-și asigure o carieră, o viață bună și să cunoască oameni noi. Acomodarea studenților cu mediul universitar variază în funcție de așteptările lor și de felul în care acestea sunt împlinite.

Adaptarea la mediul universitar

Mediul universitar are același scop ca orice școală, dar se adresează unor adulți de vârste diferite, cu interese variate și care, spre deosebire de copii, au obligații sociale.

Învățământul universitar nu are motive să devină presant căci nu este obligatoriu și nici nu presupune o limită de vârstă pentru a fi urmat. De asemenea, el se realizează în domeniile de interes alese de studenți și de aceea, educația se poate centra pe oportunități de formare.

Mediul universitar necesită din partea studenților o implicare foarte mare și mult efort personal dirijat spre profesionalizare. Această solicitare se petrece pe fondul unei vieți de adult care presupune și alte cerințe sociale. Pentru ca studenții să poată profita de mediul universitar la nivelul potențialului lor este nevoie de o bună adaptare. Dacă stresul adaptării este prea mare, studenții fie renunță, fie își consumă o parte prea mare din energie în detrimentul dezvoltării profesionale.

Astfel, universitățile sunt datoare să creeze un climat prielnic adaptării studenților  pentru ca ei să poată avea rezultate academice conform potențialului lor. Climatul prielnic se formează prin reguli asigurătoare, prin oferte de formare adecvate și prin profesori bine pregătiți în specialitate precum și în psihopedagogie.

Schimbările din primul an de studiu

Primul an de studiu aduce o mare schimbare în viața majorităților studenților.

Studenții tineri, proaspăt absolvenți de liceu, trec de la învățământul directiv și dirijat la un tip de educație care presupune multă inițiativă, asumare și independență. Studenții vin cu așteptarea continuării stilului educativ din liceu. De aceea, poate fi derutantă lipsa unui diriginte coordonator, a unor profesori care să-i îndemne să învețe și care să-i controleze.

În liceu exista o îndrumare strictă a copiilor, în timp ce la facultate, corpul profesoral se așteaptă la o responsabilitate și la o asumare din partea studenților pe care ei nu le-au experimentat.

După 12 ani de studiu sub îndrumare adesea directivă, tinerii sunt deprinși să execute cerințe sau să se eschiveze, să redea idei învățate fără spirit critic, doar pentru notă, să se conformeze unor așteptări, să trișeze, să se compare între ei și să se revolte mocnit în fața autorității. Formați astfel, studenții nu pot schimba paradigma de gândire a propriei lor educații în termeni de asumare autonomă fără ghidaj și de implicare individuală și colaborativă. Cu toate acestea, învățământul universitar nu poate continua un sistem de educație infantilizant.

Sunt și studenți tineri care schimbă orașul pentru facultate. Ei sunt nevoiți să se asume nu doar academic, ci și personal. Ei trebuie să învețe să-și poarte de grijă, să-și drămuiască resursele și să se lipsească de protecția și serviciile părinților. Pentru acești studenți viața devine incitantă, dar și complicată. Ei se trezesc peste noapte adulți într-un oraș mare, departe de grija părintească.

Intrarea la facultate necesită acomodarea cu un mediu adult, iar studenții au nevoie de sprijin pentru a-și putea direcționa o parte cât mai mare din energie către formarea profesională și către descoperirea oportunităților de educație.

De asemenea, zbaterea studenților pentru adaptare, în condițiile în care ei au venit la facultate să se formeze, generează o stare de frustrare și un sentiment de nedreptate care generează izbucniri variate de la simple nemulțumiri, la agresivități manifestate asupra colegilor și profesorilor, până la abandon școlar. Se pot constata și unele încercări de supraviețuire prin crearea unor alianțe de interese între unii studenți și chiar profesori generându-se grupuri de presiune care fac și mai dificilă acomodarea.

Factori de sprijin pentru acomodarea studenților

Acomodarea studenților este facilitată de un mediu universitar cu reguli corecte și asigurătoare și de profesorii care structurează un mediu educativ plin de oportunități.

Mediu reglementat

Mediul universitar are nevoie să fie bine reglementat așa încât studenții să știe ce trebuie să facă pentru a avea succes și pentru a primi sprijin când au nevoie. Siguranța unui mediu clar îi ajută pe studenți să se orienteze ușor într-un spațiu nou și să poată profita de oportunități. Sprijinul oferit la nevoie studenților va minimiza decalajul dintre cei nevoiți să facă schimbări mai mari și cei care nu au această presiune.

Legislația europeană prevede reglementări numeroase pentru mediul universitar astfel încât acesta să fie cât mai potrivit dezvoltării profesionale a studenților. Sunt reglementări care țin de protecția fizică, de igiena învățării, de calitatea educației, de asigurarea oportunităților, de echitatea și de corectitudinea relațiilor educative.

Nicio universitate nu duce lipsă de reglementări, important este ca toate acestea să fie înțelese și aplicate în relația cotidiană cu studenții.

Un mediu sigur, cu reguli simple și clare devine ușor de anticipat ceea ce favorizează adaptarea studenților indiferent de locul lor de proveniență. România este o țară bine reglementată, cu legi europene care asigură drepturile egale ale cetățenilor. Toate universitățile au reguli clare înscrise în regulamente adresate studenților și cadrelor didactice. Problema însă apare la nivelul mentalității noastre care ne face să vedem aceste reguli ca pe niște limitări pe care le putem trece cu vederea dacă avem niște motive subiective care ni se par relevante.

De exemplu, sigur că în universitate nu se fumează, dar... uneori, în anumite condiții, putem face uitată această regulă. Sigur că există niște reguli clare privind frecventarea cursurilor și examinarea, dar uneori, pentru anumiți studenți, acestea pot să nu se aplice. Sigur că există o regulă de conduită tolerantă cu toate categoriile de studenți, dar uneori profesorul nu consideră că e de datoria lui să stopeze manifestările de bullying între studenți când ele apar.

Este o problemă de mentalitate pe care profesorul ar trebui să o schimbe în primul rând la sine. Ne-ar ajuta dacă înțelegem că toleranța nu înseamnă subiectivitate, nu înseamnă închiderea ochilor pentru a nu vedea încălcările. De asemenea, suportarea consecințelor firești ale actelor proprii nu înseamnă pedeapsă și nu înseamnă că suntem „buni”, dacă îngăduim ca aceste consecințe să nu fie asumate. Eludarea regulilor ne destabilizează cadrul de siguranță pe care trebuie să-l asigurăm pentru toți studenții și creează un vid de autoritate în care se instalează frica, nesiguranța, nevoia de a instala o ordine arbitrară. Studenții au nevoie de reguli care să se aplice nediscreționar pentru a nu se simți nedreptățiți și supuși unei autorități. Ei au nevoie să se simtă în control în privința propriei lor formări.

Doar mediu universitar cu reguli asigurătoare și cu multe oportunități de dezvoltare îi ajută pe studenți să se asume cu maturitate și să se implice în formarea lor. Într-un astfel de mediu, adaptarea este naturală, simplă și nu necesită un efort prea mare din partea studenților.

Prin urmare, crearea unui mediu de siguranță sprijinit de respectarea regulilor nu ar trebui să fie  opțională.

Personalul administrativ

Cei care mențin un cadrul sigur și ofertant pentru studenți sunt angajații universității.

Personalul administrativ este foarte important pentru starea de spirit care animă instituția în întregime. Rigoarea binevoitoare a personalului generează o stare de siguranță și de claritate care le oferă atât studenților, cât și profesorilor impresia bazală de mediu propice.

Adesea, personalul administrativ este primul cu care interacționează studenții, în situații diverse: atunci când se înscriu cu emoții, atunci când au nevoie de îndrumare pentru a se descurca în hățișul birocratic, atunci când își evaluează oportunitățile.

Cu toții ne simțim bine într-o instituție în toți oamenii își fac treaba profesionalism și cu bunăvoință. Când știu să stabilească limite clare, corecte, aceleași pentru toți. Oamenii pricepuți și bucuroși de munca lor nu așteaptă mulțumiri, nu sunt arțăgoși, nu sunt nedrepți. Ei știu să se facă respectați, apreciați și contribuie la atmosfera ofertantă a universității.

Cadrele didactice

Cadrele didactice, indiferent de nivelul lor academic, trebuie să fie buni profesioniști în domeniul lor pentru a le putea oferi studenților un înalt nivel de formare. Sigur că, dincolo de competența în specialitate, este nevoie de o serioasă competență psihopedagogică pentru a le putea asigura studenților un mediu educațional eficient. Despre competența în specialitate și cea psihopedagogică am mai scris și nu voi relua descrierile aici.

Formarea cadrelor didactice universitare

Chiar dacă profesorul este un maestru al domeniului său, are nevoie de competențe psihopedagogice pentru a putea crea studenților un mediu de siguranță, de echitate, de descoperire a propriului potențial și de devenire creativă. Aceste lucruri nu sunt intuitive, nu se pot învăța după „ureche” mai ales în contextul în care societatea se schimbă și nici educația nu mai poate reproduce tiparele vechi. Profesorul continuă să fie un model și în mediul universitar și de aceea nu poate pretinde studenților mai mult decât oferă.

Educația este un domeniu ca oricare altul, în care este nevoie de formare pentru a profesa. Nu e nimic special și nefiresc. Nefirească este pretenția de a eluda formarea temeinică pentru motivul că deja profesezi.

De-a lungul timpului am avut mulți colegi care ne-au fost și studenți la modulul psihopedagogic pe care erau nevoiți să-l absolve. De la nivelul personalității lor, aflate pe culmea realizării profesionale, au înțeles cu mare greutate nevoia acestei formări. Li se părea umilitor și frustrant că trebuie să parcurgă un modul de formare când ei se considerau profesori de nivel înalt și cu o mare experiență de predare. La început s-au simțit umiliți și abuzați de o lege care li se părea aberantă. Cu timpul însă, au putut vedea oportunitatea de a se specializa într-un domeniu care nu era al lor. Au devenit conștienți că profesia didactică este o profesie ca oricare alta care necesită formare pentru o practică cu succes. Și-au explicat propriile lor intuiții și au descoperit că le poate fi mai ușoară, mai plăcută și mai benefică viața cu studenții. Și-au împărtășit experiențele și le-au analizat, au creat noi relații educative cu colegii și cu studenții. Au văzut că formarea într-un domeniu nu poate să fie umilitoare, ci numai ofertantă. Dar nu toate departamentele de formare psihopedagogică din România au o astfel de abordare. În majoritate, formarea profesorilor universitari este doar bifată și nu realizată efectiv. Îndrăznesc să văd în această practică și motivul pentru care multe dintre universități nu pot fi eficiente.

Prin urmare, pregătirea psihopedagogică a oricărui profesor, indiferent la ce nivel ar preda, trebuie realizată temeinic și cu conștiința importanței acestei formări.

Aplicarea metodelor învățate

În departamentele pentru formarea personalului didactic din universități ar fi bine să se aplice teoriile predate și nu doar să fie recitate la curs. Dacă studenții au parte ei înșiși de o formare temeinică în spiritul ideilor învățate vor avea modele practice la care să se raporteze. Eficiența unei educații pentru independență axată pe creativitate, pe bucuria descoperirii, pe respectul pentru implicarea fiecăruia nu are nevoie să fie explicată când este trăită. Studenții nu au nevoie să învețe pe de rost, când știu ce să facă din propria lor experiență. Materialul didactic cel mai eficient este chiar relația educativă cu studenții. Aceasta poate fi analizată și explicată pentru a fi văzută din toate perspectivele. Studenții pot găsi numeroase variante de acțiune pedagogică care se potrivesc personalității lor și le pot prezenta. Doar cunoașterea implicării noastre ne poate ajuta să ne asumăm responsabil și să alegem variantele cele mai potrivite în fiecare situație în parte.

Moralitatea profesorului

Acestor competențe însă li se adaugă și competențele morale absolut necesare în context academic.

Profesorii trebuie să aibă în vedere faptul că, deși lucrează cu adulți, responsabilitatea relației cu studenții le aparține. Este esențial ca această relație să nu se transforme într-una de putere sau de abuz.

Profesorul veghează ca relația să rămână strict educațională. Aceasta înseamnă că nu va permite ca un student să fie lezat în vreun fel nici de către el și nici de către colegii săi. Relația educativă nu e compatibilă o relație de tip victimă-agresor.

Totodată, relația educativă nu este compatibilă nici cu una de putere. Profesorul nu are rolul de a impune, de a obliga, de a determina, de a convinge. Există un regulament, iar în afara acestuia, orice impunere este neavenită.

Evident că relația educativă nu poate fi combinată cu o relație de prietenie. Prietenia anulează corectitudinea, echidistanța, neutralitatea și siguranța care țin de educație. Prietenia presupune o disponibilitate cu limite care nu se potrivesc relației educative.

Sigur că relația educativă exclude total orice idee de relație romantică sau sexuală. În cazul în care aceasta se petrece, este, fără doar și poate, vorba despre un abuz din partea profesorului care trebuie să răspundă, indiferent dacă victima sa îl acuză sau nu. Ideea consimțământului adult al victimei nu se susține. Relația educativă este o relație de autoritate care transformă în abuz orice relație romantică.

Bineînțeles că profesorul va avea grijă ca nici el însuși să nu fie abuzat în niciun fel nici de colegi și nici de către studenții săi. Studenții au nevoie să înțeleagă limitele relației educative dacă încearcă să facă uz de relații de putere, de forță fizică sau de manipulări.

Educație cu adulți

Chiar dacă responsabilitatea profesorului nu se schimbă în privința atitudinii sale educative aceasta nu înseamnă că nu va ține seama de faptul că lucrează cu adulți și nu cu copii. Cadrele didactice universitare nu-și pot trata studenții ca pe niște copii, deci, nu se pot inspira din cutumele preuniversitare, care oricum se distanțează adesea de rigorile educative. Chiar dacă studenții tineri par că au nevoie să fie ghidați îndeaproape, nu înseamnă că este cel mai bun lucru pentru ei.

Când profesorii consimt să fie directivi ajung să-i facă dependenți pe studenții tineri și să fie bizari pentru studenții maturi. Infantilizarea studenților îi determină să nu se asume, să nu se implice și să aștepte să fie gestionați de profesori.

Studenții infantilizați, adesea, pierd oportunitatea înscrierii la anumite module de formare, pierd posibilitatea participării la anumite activități. Ei pierd chiar examene din cauza faptului că nu au obișnuința citirii unui orar sau pentru că se așteaptă să fie anunțați personal. Unii studenții au impresia că ar trebui să învețe mecanic, fără obișnuința înțelegerii profunde și a prelucrării personale. De multe ori se străduiesc, se lasă copleșiți de un volum mare de materiale de studiu și de lucrări pe care le execută exact cum li s-a spus. Când efortul lor duce la eșec academic, sigur că frustrarea le este foarte mare. Se simt nedreptățiți și devin revendicativi, agresivi sau deprimați. Chiar dacă reușesc să-și impresioneze profesorii prin muncă multă și obediență, succesul, în acest caz, le întărește un mod de lucru nefuncțional și necreativ, iar aici pierderea e și mai mare.

Frustrarea studenților este îndreptățită și arată că infantilizarea lor nu poate fi soluția relației educative. Dimpotrivă, studenții au nevoie să se asume, să se exprime, să se implice. Soluția este aceea de a crea un mediu clar, sigur, anticipabil și corect în care studenții să poată fi liberi într-un mod asumat și responsabil.

Neglijențele studenților au consecințe așteptate care pot fi asumate și de care nimeni nu trebuie scutit. Pierderile pot fi asumate și gestionate de către studenții care vor câștiga în autonomie.

De exemplu, un student care nu vine sau nu trece la un examen, indiferent de motiv, va avea restanță. El poate lua examenul în sesiunea următoare, deci nu este nicio tragedie. Este o consecință firească, iar profesorii nu se pot implica nici pentru evitarea consecințelor și nici pentru moralizarea tânărului. Astfel, studentul e sprijinit să se integreze ca adult și nu ca un copil ajutat sau certat.

Prin urmare, profesorii stabilesc o relație educativă cu adulți asumați pe a căror devenire profesională trebuie s-o faciliteze.

Profesorul e model

Profesorul este un model de realizare în domeniul studiat de aceea atitudinea lui față de munca academică este foarte importantă. El are datoria să le ofere studenților construcții personale consistente în domeniul pe care îl predă și nu se poate limita să expună contribuțiile altora în domeniu. Un profesor care nu vine cu o contribuție personală consistentă nu poate fi suficient de ofertant pentru studenții săi căci nu-i poate susține să devină ei înșiși creativi.

Profesorul este un model și pentru felul în care a interiorizat normele sociale. El știe să mențină cu studenții distanțe echitabile și corecte. Neutralitatea afectivă a profesorului îi permite să fie disponibil pentru interesele profesionale ale studenților fără a-și satisface propriile interese prin intermediul lor.

Profesorul are rolul de a sprijini gândirea independentă a studenților. Pentru aceasta el îi îndeamnă să se îndoiască, să întrebe, să descopere soluții variate, să aibă bucuria experimentării, să treacă informațiile printr-un filtru propriu, să studieze individual fără ghidaj specific, să descopere și să-și aducă aportul. Orice implicare și participare este valoroasă și poate determina un parcurs viitor interesant. Pentru a sprijini independența intelectuală a studenților, profesorul trebuie să fie atent ca nimeni să nu se simtă judecat pentru contribuția sa și nimeni să nu evalueze negativ implicarea cuiva.

Bibliografie

[1] Farca, S (coord) (2018-2021). Acomodarea studenților cu mediul universitar. Research a Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic al Universității Naționale de Arte, București.

[2] Farca S. , Gheorghe O. articol: Difficulties in accommodating students with the academic environment
The 8th ENSEC Conference „Social Emotional Learning and Positive Development”, organizată de European Network for Social and Emotional Competence (ENSEC), Ștefan cel Mare University of Suceava, Suceava, Romania (USV) Learning for Life Society (LfL), 30th of June – 2nd of July 2022

[3] Farca, S.& Cuciureanu, M. & Velea, S. (coords) (2013), Acomodarea copilului cu trecerile de nivel din învățământul preuniversitar. Cercetare a Institutului de Științe ale Educației