publicații Independența copilului Fie că suntem sau nu părinți, mămici, tătici, bunici sau educatori, atunci când încercăm să înțelegem copiii mici, adolescenții și pe noi înșine, ne ajută pe toți descoperirea parcursului dezvoltării întru independență.
Independența copilului la Itsy Bitsy În acest interviu am arătat legătura dintre dependență și independență, dintre independența mamei și independența copilului, dintre iubire și independență.
educație Eroii secolului XXI Un cânt contemporan despre eroi și sacrificiu, despre performanțe nenecesare, despre nevoia narcisică de a fi cel mai bun. Un cânt pentru abolirea romantismului urii și pentru revenirea la simplitatea normalității
studenți Cursul de Pedagogie pentru studenți E o scriere mai neobișnuită pentru blog căci ea este dedicată studenților mei prezenți la curs care au avut toate aceste informații prezentate afectiv în baza unei structuri centrate pe întrebările și mirările lor.
părinți INTRAREA LA ȘCOALĂ A COPILULUI Partea a II-a – Cerințele școlii Atitudinea școlii față de copil Școala prin decidenți și cadre didactice se confruntă cu numeroase schimbări sociale, cu o puternică concurență din partea mass-mediei, a activităților de educație din afara
părinți INTRAREA LA ȘCOALĂ A COPILULUI Partea I – Importanța Familiei Prima parte a articolului publicat în 2013 în Revista de Pedagogie pentru diseminarea rezultatelor cercetării I.S.E.: „Acomodarea copilului cu trecerile de nivel din învățământul obligatoriu”.
părinți INTRAREA LA ȘCOALĂ A COPILULUI Partea a III-a – Cum putem sprijini copilul A treia parte a articolului publicat în 2013 în Revista de Pedagogie pentru diseminarea rezultatelor cercetării I.S.E.: „Acomodarea copilului cu trecerile de nivel din învățământul obligatoriu” Dificultăți întâmpinate
educație Educația, templele și slujitorii săi Aşa cum Platon aduce un omagiu zeului Eros în Banchetul, am încercat o analiză-ofrandă pentru zeiţa Educaţie ca să ne dumirim cum am putea-o sluji mai bine ca preoți în templele ei
publicații Agresivitatea copilului în școală Articol publicat în Revista de Pedagogie Nr. LIX(2)/ 2011/ Ca profesori în școală ne confruntăm adeseori cu agresivitatea copiilor și ne simțim prea datori să luăm atitudine, să facem
publicații Venirea pe lume a copilului Este o carte dedicată încercării de înțelegere a celor mai vechi trăiri ale noastre în speranța de a putea descifra ceea ce ne constituie.
părinți Comunicarea adulților și inteligența socială a copiilor Inteligența socială a copiilor ține de abilitatea de comunicare a adulților din jurul lor. În perioada preșcolară se pun bazele inteligenței sociale, de aceea este foarte important ca părinții și
părinți Copilul, televizorul și calculatorul Ni se pare o culme a inteligenței când copilul mânuiește telecomanda și intuiește folosirea unei tablete înainte de a învăța să meargă, dar ne sperie când preferă să se uite
psihanaliză Televizorul și calculatorul în imaginarul omului contemporan Ce nevoi vechi, bazale știu satisface ecranele din viața noastră pe care ni le-am inventat schimbându-ne perspectiva lumii ?
publicații Copilul meu începe şcoala! Ghidul părinţilor Ghidul meu pentru părinții de proaspeți școlărei se poate descărca gratuit în format pdf. Ghidul ne ajută să înțelegem mai bine ce simte copilul nostru, dar și să deslușim o
părinți Mergem la Grădi fără plâns și jale! Intrarea în grădiniță nu înseamnă neapărat suferință, plâns și zbucium. Iată câte ceva din ce ar fi bine să știm ca părinți atunci când ne gândim să ne ducem copilul
publicații Grădinița mea favorită! Iată cea mai nouă carte a mea apărută ca eBook, citibilă pe iPad, iPhone, iPod. Cartea se adresează părinților cu copii de grădiniță, educatoarelor și celor interesați de înțelegerea vârstei
psihanaliză Pierderea unei sarcini Cât de serioasă este pierderea unei sarcini pentru o femeie și ce nevoie de susținere are ea. Ce pot face medicii și anturajul. Avorturile spontane Moartea fătului o lasă pe
psihanaliză Avortul între gândire și faptă - o perspectivă psihanalitică (5) Gândirea avortului este des întâlnită și nu reprezintă nici un pericol pentru dezvoltarea fătului. De la gândire, la punerea în act a avortului este o cale lungă care, cel mai
psihanaliză Efectele avortului ceaușist – o perspectivă psihanalitică (4) „Părinții au mâncat aguridă, iar fiilor li se strepezesc dinții”. Dacă în ceaușism avortul era o modalitate nobilă de rezistență, ce mai poate fi el astăzi? „Crucea” postceaușistă Generația acum
psihanaliză Avortul post-revoluționar - o perspectivă psihanalitică (3) Cu ce s-a confruntat generația părinților noștri după Revoluție. „Libertatea” de a avorta, o euforică manifestare post-traumatică. Cine este victima și cine agresorul? Perpetuarea traumei. „Libertatea de a avorta” După
psihanaliză Avortul în ceaușism – o perspectivă psihanalitică (2) Ceaușescu un „tată multiubit” sau un mascul Alfa într-o hoardă de maimuțe? Trauma incestului și inversarea valorilor. Sinuciderea simbolică și avortul ca mod eroic de rezistență. „Generația cu cheia de
psihanaliză Avortul. O perspectivă psihanalitică - istorică (1) De la ce vârstă este copilul o persoană? Care este reperul umanității sale? El trebuie să fie util social? Trebuie să vorbească și să interacționeze cu ceilalți? Trebuie să fie
părinți Cum pot greși învățătoarele față de școlărei Noi adulţii, greşim adesea din prea mult zel, când suntem prea copleşiţi de responsabilitate și când vrem cu tot dinadinsul să facem bine. Şcoala este foarte importantă în viaţa copilului
părinți Cum putem greși, ca părinți, față de micul școlar Uneori, noi adulţii, prea pătrunşi de sentimentul responsabilităţii, ajungem să nu ne mai înţelegem copilul, să îl privim cu ochi schimbaţi, cu interes doar pentru succesul şcolar. Este o presiune
părinți Ce simte copilul care se pregăteşte pentru şcoală? Copilul a crescut deja şi se doreşte mare şi responsabil: abia aşteaptă să meargă la şcoală! Este emoționat și încearcă să se pregătească fantasmând, visând, discutând. În mintea copilului gândurile