Formele educației. Educația Permanentă (note de curs)

Educația este un proces cu funcție adaptativă atât pentru individ, cât și pentru societate. Ea instrumentează copilul cu modalități de tezaurizare a experienței trecutului, cu posibilități de anticipare a efectelor viitoare și cu vaste moduri de manifestare în prezent. Omul devine astfel matur afectiv: independent, responsabil, liber, creativ și deci, ofertant pentru comunitatea care l-a susținut.

Formele educației

În cadrul comunității educative, educația are trei mari forme de realizare: educația formală, educația nonformală și educația informală. Distincția formelor educației se face în funcție de cinci criterii principale: instituția în care se petrece; competențele realizatorului; existența unui curriculum educativ, a unei intenții educative și a unui efect educativ.

Educația formală

Educația formală se realizează în general în școală, cu ajutorul unor profesori. Ea dispune de un curriculum educativ bine structurat pedagogic și beneficiază de intenție educativă, de efecte educative precum și de certificări recunoscute social.

Educația formală dispune de instituții care i se dedică în totalitate, precum școlile și universitățile. Educatorii angajați sunt profesori specializați atât în domeniul pe care îl predau, cât și în pedagogie. Educația formală se prezintă ca o sumă de influențe sistematice și intenționate, organizate temeinic într-un curriculum realizat sau avizat de instituții specializate în educație. Finalizarea studiilor presupune dobândirea unor abilități certificate prin diplome, avize sau alte acte recunoscute social.

Educația formală se realizează în multe instituții de formare. Ea se petrece în grădiniță, în școală la toate nivelurile: primar, gimnazial, liceal, postliceal, universitar, postuniversitar. Tot educație formală se face și în cadrul școlilor de șoferi, a școlilor sportive, a școlilor de arte și meserii.

Sigur că unele activități școlare se pot petrece în alte instituții precum muzee, teatre, cinematografe sau chiar în aer liber: în parcuri, pe stradă. Dacă se urmează un curriculum educativ formal, educația petrecută în aceste spații este și ea formală.

În timpul pandemiei de Corona virus, activitățile din școli și din universități au fost realizate online, totuși caracterul formal al educației s-a păstrat. Curriculum educativ a fost respectat, cadrul și relațiile educative, de asemenea.

În legea educației sunt prevăzute situații speciale pentru copiii cu deficiențe majore care nu se pot deplasa pentru a merge la școală. Ei beneficiază de educație formală chiar dacă profesorii se deplasează acasă la ei sau la spital.

Când distanțele sunt prea mari sau când apar stări de urgență din cauza pandemiilor sau a războaielor pot fi folosite mijloacele mass-media sau internetul. Indiferent cum ar fi realizate activitățile educative, dacă respectă curriculumului școlar, acestea se vor încadra în educația formală.

Educația formală este conservatoare tocmai pentru că este structurat un întreg sistem în jurul său. Are instituții școlare cu o întreagă cultură organizațională; își formează profesorii și își structurează un curriculum amplu în cadrul căruia elaborează planuri de învățământ, programe școlare și manuale. Într-o astfel de structură, sigur că schimbările sociale pătrund mai greu.

Pentru adecvare socială, educația formală se bazează pe educația nonformală și informală.

Educația nonformală

Educația nonformală se realizează, prin intermediul unor profesori, în orice fel de instituții sau spații sociale. Ea dispune de un curriculum educativ, beneficiază de intenție educativă și de efecte educative. Certificările pot fi simbolice sau pot lipsi.

Educația nonformală se referă la influențe educative sistematice şi intenţionate pentru obținerea unor cunoștințe și abilități. Ea este realizată de către un profesor, specialist și în domeniul său și în pedagogie.

Inițiativa organizării curriculumului educativ o poate avea profesorul, o instituție sau o asociație. În cadrul curriculumului educativ vor fi stabilite toate detaliile de realizare: scopul formării, competențele ce vor fi formate, populația de adresare, numărul de cursanți, echipa de lucru și toate resursele umane, materiale și de timp. Pe lângă acestea, curriculumul educativ prevede și spațiul în care e realizată formarea, programul, temele, metodele, mijloacele didactice, activitățile și certificările, dacă există.

Spațiul utilizat în educația nonformală este foarte divers, putându-se extinde de la instituții spre spații neconvenționale.

Școala poate oferi și ea spațiu pentru educația nonformală în afara orelor de program. Sălile de sport sunt deja închiriate unor întreprinzători care oferă educație fizică sub diferite forme și pentru diferite vârste. Sălile de clasă pot fi folosite seara și la sfârșit de săptămână pentru activități educative ofertate comunității locale. Universitățile pot oferi comunității cursuri de formare care nu au ca scop profesionalizarea, ci doar informarea pe subiecte de interes, formarea unor competențe pentru hobby și pentru viața personală.

Instituțiile de cultură și de sănătate pot include și educația pentru comunitate în cadrul programelor lor. Astfel pot fi realizate întreprinderi de educație nonformală în teatre, în muzee, în biblioteci, în institute de cercetare, în spitale, în azile de bătrâni, în asociații ale oamenilor cu diferite deficiențe, în instituții de îngrijiri paliative, în case de copii și centre de îngrijire.

Educația nonformală se poate realiza în cadrul firmelor, cluburilor, în cafenele, ceainării, ateliere, în tabere, în hoteluri, în parcuri, pe stradă, în piețe precum și în spațiul personal al cursanților sau al profesorilor. Ea se poate face și prin intermediul televiziunii, a radioului, a revistelor, a platformelor online.

Subiectele educației nonformale vizează, cel mai adesea, viața cotidiană și hobbyurile. Prin intermediul acesteia sunt formate competențe fizice, artistice, tehnice și sociale. Astfel putem întâlni cursuri de artă plastică, de limbi străine, de comunicare, de muzică, de activități sportive, de educație parentală, de sănătate, de grădinărit, de gastronomie, de croitorie, de design interior, de contabilitate, de instalații și câte altele.

Cursurile de educație nonformală pot fi adresate copiilor, adulților prea ocupați, oamenilor cu boli acute sau cronice, părinților, bătrânilor.

Scopul poate fi de relaxare, de detensionare, de oferire a unui mod de sublimare, de dezvoltare a creativității, de sensibilizare în fața valorilor, de acces la cultură, de recalificare, de reorientare profesională, de suplinire a școlii.

Un mare avantaj este acela că educația se realizează cel mai adesea cu oameni interesați și motivați. Cursanții își conștientizează nevoia de formare, se implică activ și cu bucurie. Profesorii, și ei, ofertează acele cursuri care fac obiectul pasiunii lor și structurează un cadru educativ în care să se simtă bine și relaxați. Ei se pot adresa exact acelui segment de public care li se potrivește și cu care se descurcă cel mai bine.

Pentru abordarea unor segmente de populație atât de variate și a unor scopuri educative atât de diferite se înțelege că pregătirea profesorilor trebuie să fie temeinică, individualizată și centrată pe formarea unor competențe antreprenoriale, în specialitate, psihologice și pedagogice.

Instituţiile deschise pentru cursuri de educație nonformală învață să se adapteze vremurilor noastre, venind în întâmpinarea publicului. Publicul actual își dorește participarea, nu mai este interesat să fie doar în postura pasivă de observator. Educația nonformală poate realiza această punte între instituții de tot felul și oamenii cărora li se adresează.

Educația nonformală nu are constrângerile unei educații formale, dar are toate avantajele formării cu un specialist. Ea predispune la respectarea libertății oamenilor de a-și alege un parcurs de formare conform nevoilor personale, de a se implica așa cum doresc și de a se retrage când vor.

Educația informală

Educația informală se realizează nesistematic, în toate spațiile de manifestare umană, de către oricine și orice. Oricine, indiferent de pregătire, poate educa intenționat sau nu. Orice produs al culturii, al civilizației, al naturii; orice eveniment poate fi educativ. Influențele educative conștiente sau inconștiente sunt permanente și nesistematice. Nu există un curriculum educativ și nici certificări, dar întotdeauna există efect educativ.

Educația informală se constituie din influențele intenționate și neintenționate, conștiente și inconștiente din familie, din comunitate, de pe stradă, din natură și din spațiul online. O carte, un afiș, un înscris, un gest, o atitudine, un îndemn, o operă de artă, o cercetare, o prezentare științifică, o piesă de teatru, o discuție între prieteni – toate și multe altele au influență educativă.

Mediul natural, mediul construit și mediul social în care trăim ne influențează devenirea.

De pildă, cetățeanul care îi spune copilului să-și ridice hârtia aruncată pe jos are o influență educativă chiar dacă nu a intenționat decât să se bucure de un oraș mai curat. Mama care își îndeamnă copilul să o ajute la curățenie, are o influență educativă chiar dacă nu a intenționat decât să-și tină copilul ocupat.

Educația informală este invocată atunci când vorbim de „cei șapte ani de acasă”. Când ne referim la influența partenerilor: „spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești”.  Când vorbim despre bune maniere, despre bun simț, despre cumsecădenie, despre competențe sociale, despre inteligență emoțională, despre talente de tot felul, despre achiziționarea limbii materne, despre abilități de adaptare, despre toleranță, despre creativitate.

După cum se poate observa, o mare parte a personalității noastre este formată neintenționat și neasumat de mediul în care avem norocul să ne naștem, de modul în care ne tratează comunitatea, de familie și de grupuri.

Interferențe ale formelor educației

Formele educației interacționează între ele, se susțin reciproc și se completează în aceleași instituții.

Astfel, școala deși este un mediu al educației formale, ea permite cursuri de educație nonformală în afara programului și este saturată de influențele informale ale profesorilor și copiilor care vin cu întreaga lor experiență subiectivă.

Familia este un spațiu al educaţiei informale, dar poate fi și spațiul educației nonformale când copilul face pian acasă cu o profesoară și când mama învață spaniolă cu aplicația Duolingo. Poate fi spațiul educației formale când părinții și copiii au cursuri online.

Beneficiile școlii de pe urma educației nonformale

Educația nonformală răspunde nevoii contemporane de educație permanentă și completează educația formală.

Școala tradițională nu a reușit să se adapteze nevoilor societății contemporane și de aceea a pierdut teren în fața educației informale din mass-media și din rețelele de socializare. Educația nonformală poate fi un aliat al școlii completând educația formală prin cursuri structurate realizate de specialiști, dar alese liber de cursanți și realizate în spații prietenoase.

Educația din școală are nevoie să fie completată la nevoie cu programe de educație timpurie, cu programe de educație extrașcolară, cu programe de educație a adulților. Are nevoie să i se adauge formări de recalificare, de specializare, de susținere, de reconversie și de plaisir.

Educația din școală este adesea parazitată de elemente de dresaj precum: recompensa, pedeapsa, motivarea extrinsecă, amenințarea, condiționarea. În spațul nonformal se poate reveni la educația veritabilă ca răspuns la nevoia de formare formulată de oameni.

Activitățile de educație nonformală apar în mod natural pentru suplinirea școlii. Meditațiile suplinesc lipsa individualizării educației în clasă. Practicarea cu bucurie a sportului, a artelor și a limbilor străine compensează dezinteresul din școală. Totuși, aceste dublări de activitate iau din banii părinților și din timpul copilului. E nevoie de o regândire a raportului dintre educația formală și cea nonformală.

Programele de educație nonformală sunt necesare din moment ce oamenii își rezervă timp și bani pentru ele. Eficiența acestora poate fi sporită printr-o pregătire specifică a profesorilor ofertanți. Profesorii care activează acum în spațiul nonformal, fie sunt profesori din spațiul formal, fie sunt doar specialiști într-un domeniu fără o pregătire psihopedagogică temeinică. Nici unii, nici ceilalți nu sunt pregătiți să abordeze psihopedagogic vârste nonșcolare, nu sunt pregătiți să-și conceapă un curriculum specific pentru cursul ofertat și nu au pregătire antreprenorială.

Educația permanentă

Educația permanentă este un concept vechi, dinaintea apariției pedagogiei ca știință. Îl găsim în proverbul românesc: „Omul cât trăiește învață”.

J. A. Comenius oferă o primă descriere științifică: educația permanentă se referă la nevoia general umană de a cunoaște precum și de a se adapta la schimbări interne (generate de vârstă, interese, experiențe) și externe (sociale).

Motivațiile de a ne permanentiza educația țin de nevoia de a supraviețui în condiții de schimbare personală sau a mediului. Mediul natural și social la care ne adaptăm în copilărie se schimbă de mai multe ori pe parcursul existenței noastre. De asemenea, cu cât viața ne e mai îndelungată cu atât probabilitatea confruntării cu evenimente neașteptate este mai mare. Pentru a ne adapta la schimbări și pentru a face față evenimentelor, avem nevoie să ne păstrăm flexibilitatea de adaptare, de învățare și de acomodare. Flexibilitatea pe care o capătăm prin educație ne ajută să trăim mai mult și mai bine.

M. Montesori a observat cum copiii care beneficiau de educație erau mult mai sănătoși decât cei care dispuneau doar de îngrijire a nevoilor fiziologice. Acum se poate constata cum bătrânii se degradează foarte repede în contextul în care sunt lipsiți de o comunitate de congeneri și de activitate educativă care să-i ajute să-și țină mintea în mișcare.

De asemenea, oamenii care învață de plăcere, sunt mai puțin anxioși și mai puțin temători. Educația presupune formare și cunoaștere. Cunoașterea este unul dintre mecanismele de apărare în fața fricii de necunoscut, dar poate fi extrapolat și la alte spaime existențiale. Temerile noastre fundamentale își găsesc întruchipări diferite, sunt mai intense sau mai puțin intense, dar rămân cu noi mereu. Pe parcursul vieții noastre vom încerca diverse temeri precum: frica de singurătate, de necunoscut, de moarte și de pierdere a integrității. Prin educație însă, găsim și modalități de autoechilibrare care să ni se potrivească: formarea unor abilități sociale și de comunicare, structurarea unor capacități intelectuale, motrice și emoționale care să ne permită să fim adaptabili, inovativi și creativi.

Dimensiuni ale educației permanente

Educația permanentă se extinde la întregul nostru timp și spațiu. Prin urmare învățăm mereu și orice influență poate fi educativă.

Dimensiunea longitudinală

Întregul timp al omului este impregnat de educație. Cu toții învățăm pe tot parcursul existenței noastre, dinainte de naștere până la moarte.

Așa se face că putem vorbi despre o „alfabetizare emoțională” a copilașului încă din mediul intrauterin unde participă la întreaga lume afectivă a mamei. Înainte de naștere, copilașul învață să coreleze mișcări și zgomote cu fluxul de substanțe și de hormoni care îi parvin prin cordonul ombilical. Când se va naște, copilul deja a participat la toată gama de emoții omenești datorită sensibilității mamei care a trecut prin toate.

De la naștere, copilul intră într-un program intens de educație timpurie, mai mult sau mai puțin structurat. El se acomodează cu lumea și cu ritmurile ei, învață să înțeleagă conexiunile dintre zgomote și evenimente, dintre mimică, gestică și sunete.

Intrarea copilului în comunitate este asigurată prin grădinițe unde i se satisface nevoia de educație socială.

Școala formează aptitudini intelectuale, dar și competențe sociale și psihoemoționale.

Diferite instituții și cursuri se ocupă și de educația adulților pe segmentele lor de interes.

Moartea însăși este o experiență din care omul învață, reconsideră și oferă un exemplu celor din jur.

Dimensiunea transversală

Mediul natural, construit și simbolic este în integralitatea sa educativ. Învățăm din orice experiență, de la oricine și în orice moment. Nu doar instituțiile abilitate pentru educație sunt educative. Nu doar intențiile educative declarate au efecte educative. Mediul natural, social și experiențial în care trăim este educativ. De la momentele de odihnă când gânduri neintenționate ne așază experiențele cotidiene până la învățarea asumată și structurată, totul este educativ.

Principiile educației permanente

Educația permanentă se structurează în jurul unor caracteristici ale psihicului nostru care îi conferă individualitate

Principiul expansiunii

Acesta se referă la faptul că informațiile și sistemele de învățare se extind la nivelul întregii vieți, nu se limitează la anumite situații și nici la anumite etape. La fel se petrece cu abilitățile și competențele pe care ni le-am format.

Principiul inovației

Ține de faptul că orice informație căpătată și orice aptitudine dobândită ne face să putem acționa inovativ și creativ asupra lumii în care trăim. Cu cât avem experiențe de învățare mai vaste și din domenii mai variate, cu atât vom putea face mai lesne legături între ele structurând inovativ cunoașterea deja existentă.

Principiul integrării

Are în vedere faptul că orice învățăm și formăm la noi are efect asupra întregii noastre personalități. Cunoașterea veritabilă presupune asimilarea subiectivă a unei informații, transformarea acesteia în ceea ce nouă ni se potrivește și integrarea ei în structura personalității noastre. De aici se poate manifesta sub forma unor abilități și competențe.

Principiul devenirii

Se referă la faptul că orice informație și formare integrată în noi înșine ne transformă. Se petrece cu noi o transformare ireversibilă de fiecare dată când înțelegem ceva, când dobândim o abilitate, când ne implicăm, când înfăptuim. Cu fiecare achiziție, realizare sau conexiune devenim altfel, apropiindu-ne încă un pic de potențialul nostru în manifestare.

Educația permanentă în lumea contemporană

Educația permanentă, până în zilele noastre, putea fi lăsată pe seama educației informale sau pe seama autoeducației. Acum însă, sunt numeroase schimbări sociale care ne influențează existența și care fac din educația permanentă o necesitate recunoscută.

Dintre toate schimbările putem aminti aici câteva:

a) Schimbarea ierarhiei de valori

Societatea contemporană tinde să aducă schimbări esențiale în ierarhia valorilor.

Industrialismul impunea anumite valori pentru educație precum: obediența, capacitatea de memorizare, abilitatea de înregimentare, competența de bun executant, abilitatea de a nu ieși în evidență și de a face parte dintr-un grup omogen.

Acum, societatea tinde să renunțe la industrialism și să valorizeze inițiativa, tolerarea diferențelor, capacitatea de creație, capacitatea de asumare și decizie, implicarea și afirmarea de sine.

Pentru această schimbare valorică este necesară și formarea adulților din jurul copiilor. Pe de o parte adulții au nevoie să se formeze pentru a se adapta ei înșiși noilor condiții, dar și pentru a-i putea forma pe copii în noul spirit.

b) Explozia informațională

Orice domeniu al cunoașterii a evoluat foarte mult în ultima sută de ani. Întreaga cunoaștere umană s-a multiplicat informațional și ea nu mai poate fi predată în școală din cauza volumului foarte mare. De asemenea, hiperspecializarea domeniilor a generat studierea amănunțită și foarte aprofundată ceea ce face înțelegerea dificilă pentru nespecialiști.

Un alt aspect ține de faptul că școala nu poate ține ritmul cu abundența descoperirilor științifice. Ceea ce se predă acum în școală va fi cu mult depășit, când copiii ajung să poată profesa.

Acum, școala nu se mai poate baza pe conținutul învățării. E nevoie de competențe precum: a învăța să înveți, a învăța să cercetezi, a învăța să fii, a învăța să relaționezi, a tolera faptul că ceea ce cunoaștem se va schimba. Pentru toate aceste schimbări e nevoie de pregătirea profesorilor și a comunității.

c) Democratizarea educației

Dreptul la educație este unul dintre drepturile fundamentale ale omului. Prin urmare, nevoile de formare ale tuturor oamenilor trebuie împlinite de către societate.

Nicio societate nu poate pretinde competențe pe care nu le formează. Iar nevoile de formare individuală depășesc mult oferta școlii.

Un alt aspect ține de noua înțelegere a copilului. Copilul este o persoană ca noi toți, iar faptul că nu este încă matur îi face pe profesori mai responsabili, nu pe el cu mai puține drepturi. Școala este nevoită să creeze pentru fiecare copil în parte un mediu sigur și propice dezvoltării sale.

Pentru a personaliza oferta educativă a școlii și pentru a oferi noi oportunități de dezvoltare, este important ca adulții să beneficieze de formare adecvată, iar curriculumul educativ să fie actual.

Preocuparea educativă pentru vârstele neincluse până acum în școlaritate presupune o nouă cercetare. Este nevoie de o adecvare a metodelor, de studiere psihopedagogică pentru înțelegerea acestor vârste.

d) Noi descoperiri psihologice

Conform noilor descoperiri în genetică, neuropsihologie și psihopedagogie, multe dintre considerațiile educaționale nu se mai susțin.

Se credea că un copil învață mai bine dacă este atent doar la profesor. Acum se dovedește că atenția copilului care doar ascultă este de foarte scurtă durată. Mintea noastră funcționează cu o atenție distributivă. Concentrarea se realizează doar pe termen scurt, cu efort mare și doar în condiții extreme: de frică și de pasiune.

Mintea copilului, până ce abstractizează, nu e capabilă de gândire total interiorizată. De aceea, copilului îi este greu să gândească dacă nu se mișcă și dacă nu vorbește. Mișcarea și vorbirea, fac parte din gândire la vârste mici sau când suntem surescitați.

Educația vine ca răspuns la o nevoie de formare internă a omului. Omul nu poate fi exclus din propriul lui proces de formare. Așa înțelegem de ce copiii nu se pot concentra pe subiecte care nu fac parte din interesul lor. Curiozitatea copiilor ne arată însă nevoia lor de formare și poate fi ușor trezită și transformată în entuziasm.

Mintea noastră are traiecte neuronale diferite pentru gânduri, vorbe și fapte. Prin urmare nu ne putem aștepta ca cineva să practice ce i s-a predat verbal. Oamenii vor spune ce și s-a spus și vor face ce s-a făcut cu ei. Copiii, în mod special, au nevoie să practice, să acționeze pentru a învăța. Din acest motiv, ei învață temeinic prin joc, prin activități, prin experiențe și prin interacțiuni.

Toate acestea, și multe altele, presupun o altfel de pregătire a profesorilor precum și numeroase schimbări în educația adulților.

e) Schimbări sociale

Societatea contemporană presupune o mare mobilitate a oamenilor, o permanentă restructurare a pieței muncii și o aglomerare de evenimente care ne schimbă radical viața.

Oamenii merg în vacanță, la studii, la serviciu sau pentru tratamente în alte țări. Sigur că este nevoie de o deschidere culturală, de cunoașterea unor limbi străine și de adaptabilitate pentru a face față.

Piața muncii se schimbă des, apar noi profesii și dispar altele vechi. Pentru profesiile noi este nevoie de formare specifică, iar pentru a renunța la profesii vechi e nevoie de reorientare.

De asemenea, sunt evenimente precum pandemia de Corona virus, războiul din Ucraina și criza economică despre care putem observa cum ne-au schimbat întreaga viață de la o zi la alta. Cu cât suntem formați să fim mai adaptabili cu atât putem face față mai bine.

Ofertele de educație trebuie să se adreseze și adulților. Iar școala, pentru a supraviețui, are nevoie să ofere o deschidere culturală largă pentru a spori adaptabilitatea și pentru a-și păstra funcția de socializare.