Lumea e mare și diversă, iar spaima noastră de necunoscut o face să fie copleșitoare pentru copil dacă nu are un mediu de siguranță plin de oportunități.

Grădinița este prima instituție socială în care intră copilul. Ea satisface nevoia fundamentală de apartenență la o comunitate. Aici copilul găsește un grup constant de congeneri cu care să interacționeze și de adulți din afara familiei cu care să se simtă în siguranță. Mediul educativ din grădiniță este deopotrivă sigur și stimulativ, plin de jocuri care să permită manifestarea și de oportunități pentru dezvoltare.

Grădinița este concepută special pentru facilitarea dezvoltării copiilor de vârstă preșcolară. Ea oferă un mediu sigur în care copiii să exploreze, să stabilească relații și să se exprime. Aici copiii găsesc suficiente oportunități de cercetare, de cunoaștere, de socializare și de autocunoaștere. 

Mediu sigur

Copilul, angajat în explorarea lumii sale, are nevoie să fie în siguranță, să nu se lovească de pericole care să-i pună viața sau integritatea fizică și psihică sub semnul întrebării. Orice stare de nesiguranță, determină copilul să favorizeze autoconservarea în detrimentul explorării. Din acest motiv, o parte a educației, la orice vârstă, constă în structurarea unui mediu sigur. 

Grădinița îi oferă copilului un mediu potrivit trebuințelor și intereselor sale. 

Un mediu sigur presupune absența pericolului fizic și psihic, dar și asigurarea satisfacerii trebuințelor fiziologice și emoționale. Prin urmare, la grădiniță, copiii preșcolari au nevoie să fie supravegheați permanent de către adulți, dar și îndrumați. Ei trebuie să fie bine îngrijiți și bine tratați, să fie înțeleși, acceptați și valorizați. 

Un copil căruia îi e foame, îi e frig sau îi e somn, este indisponibil pentru educație. La fel de indisponibil se simte și un copil respins, judecat sau evaluat negativ. Când un copil are nevoile frustrate sau se simte în pericol se va concentra să supraviețuiască și să reziste. În condiții de restriște, întreaga energie este utilizată pentru autoconservare și nu poate fi cheltuită pentru dezvoltarea care poate aștepta momente mai propice. 

Copilul preșcolar are încă mare nevoie de părinții săi. De aceea, pentru el, educatorii vor fi reprezentanți parentali. Ocupând această poziție importantă în mintea copilului, educatorii fac față doar dacă pot să fie disponibili, înțelegători și drepți. Ei trebuie să fie capabili și să identifice limitele necesare copilului și să le pună cu blândețe, dar ferm. 

Educatorii, prin acțiunile și atitudinile lor, au un puternic impact afectiv asupra copiilor care sunt foarte receptivi, dar și vulnerabili. Unele obișnuințe de interacțiune ale adulților, aflate la limita conștientizării, pot să devină microtraumatice pentru copii, dacă nu sunt chestionate și reglate. Pentru ca educatorii să fie pe deplin liberi și responsabili în profesia lor devine necesar să-și repare dificultățile cu copilul care au fost ei înșiși. Doar un adult care se înțelege pe sine poate să fie cu adevărat relaxat în relația cu copiii. Relaxarea este o condiție necesară pentru disponibilitatea de a-i asculta și de a-i înțelege pe copii, pentru a-i ajuta să aibă încredere și să se simtă la adăpost.

Trăirile copilului sunt intense și exprimate vizibil prin manifestări corporale. El tropăie când e fericit, se mișcă ritmic când e plictisit, se ascunde când e rușinat, se ghemuiește sau fuge când îi e frică. Deci, putem lesne asigura un copil dacă suntem atenți la el. Totuși, de multe ori, trecem peste evidenta comunicare a copilului atunci când suntem prea preocupați de noi înșine: de copilul care am fost și de așteptările pe care le avem.  

Siguranța mediului depinde și de natura relațiilor desfășurate între adulți. Când adulții educatori sunt în armonie cu părinții și cu colegii lor, atmosfera este liniștită, relaxată și deschisă. Părinții și educatorii au roluri diferite, dar același scop educativ. Ei au toate motivele să se aprecieze reciproc și să colaboreze.  

Când adulții sunt prinși în jocuri de putere devin critici, concurențiali și conflictuali. Ei transformă mediul copilului într-un teatru de război care nu poate fi propice dezvoltării. Cu astfel de adulți, copiii se simt vinovați pentru conflict, obligați să-și arate fidelitatea, speriați că ar putea trăda. Ei nu se pot preocupa de ei înșiși când fac un slalom între cerințele adulților.

Mediu ofertant

În perioada preșcolară, ofertele educative se pot adresa direct copilului și pot viza orice aspect al dezvoltării sale. Copilul este receptiv, învață repede, este flexibil, ușor de interesat și inventiv. Aceasta arată că are nevoie de oferte educaționale adecvate care să fie pe măsura așteptărilor sale.

Un mediu ofertant îi pune copilului la dispoziție obiecte și spații care să-i suscite interesul și care să-i trezească dorința de învățare și de cercetare. 

La grădiniță, copilul învață cum să-și orienteze energia spre cunoaștere și spre relații. El înțelege că nu poate să fie autonom fără să înțeleagă cum funcționează lumea. Cunoașterea îl ajută să anticipeze consecințele actelor proprii și să nu mai fie surprins. Deprinderile de autoservire îi permit să nu mai depindă de adulții care-l îngrijesc și să se simtă mare. Cu cât știe și poate mai multe cu atât mai mult își poate oferi ajutorul. Copilul e bucuros să cunoască o lume care îl descoperă, îl acceptă și îl prețuiește. El devine încrezător în sine și în ceilalți și tot mai dornică să cunoască și să exploreze. Sigur că experiențele negative de respingere și de neîncredere sunt microagresiuni care pot bloca tendințele spre autonomie ale copilului. 

Curiozitatea copilului este susținută de un mediu sigur și de atitudinea entuziastă a adultului care incită la cunoaștere și care îi ia în serios interesele. Copilul este sprijinit să fie curajos prin experiențe de succes în care se implică direct, prin exemplul adulților și prin protecția pe care aceștia i-o oferă. Dimpotrivă, copilul este descurajat să cunoască dacă nu are modele de bucurie a cercetării, dacă interesul său este luat în derizoriu, dacă este respins, dacă mediul este prea ofertant sau dacă este speriat cu pilde și povești care asociază curiozitatea cu consecințe negative. Curajul copilului poate fi anulat prin frică sau prin neglijență căci ambele îl expun la pericole. Copiii nu pot fi curajoși cu adulți anxioși, inhibați, agresivi, nepăsători sau care cer prea mult. 

Educatorii îi pot veni copilului în întâmpinare trezindu-i dorința să afle cât mai multe lucruri despre lumea din jur. Îl pot încuraja să întrebe, să formuleze ipoteze și să cerceteze. Întrebările copilului sunt serioase și au nevoie de răspunsuri adevărate, clare și adecvate vârstei. Ipotezele lui sunt prețioase, iar raționamentele au nevoie de încurajare și de ghidare. 

Într-o societate ca a noastră, axată pe cunoaștere și pe cercetare, este firească încurajarea copilului să înțeleagă lumea din jurul său și să participe la ea.

Un mediu ofertant pentru dezvoltarea copilului este unul care presupune implicare directă și apreciere. Copilul are nevoie să se simtă capabil, să vadă că este de ajutor și dezirabil lumii în care trăiește. Greșeala, neputința, neștiința, singurătatea pot fi oportunități pentru noi întrebări și descoperiri.

Mediul ofertant îi permite copilului adevărate peripeții simbolice în care să se implice cu mintea și cu sufletul. Îi deschide dorința să învețe, să participe și să inventeze. Pentru ca toate acestea să fie posibile, este important ca interdicțiile să nu înăbușe dorința de implicare a copilului, ci doar să-i asigure protecția. 

De asemenea, un mediu prea ofertant ajunge să fie sufocant căci nu-i mai lasă copilului alegere și îi ia libertatea. Dorința de cunoaștere poate fi sufocată de o supraofertă și de aceea trebuie să fim atenți mereu la nevoile copilului.

Educația este crucială în această etapă căci copilul își calmează spaimele explorând și făcând parte dintr-o comunitate care îl prețuiește. Simțindu-se protejat și prețios, copilul se va dezvolta armonios și va oferi lumii toată energia și bucuria de care este capabil.