Obiectul-jucărie cu eficiență împotriva tristeții este unul rotund, viu colorat, moale, care se ridică, se aruncă: mingea sau balonul. La fel sunt și bomboanele dulci, acadelele colorate care pot fi supte amintind de un sân pierdut.

Jocul cu yo-yo (mingea legată cu un elastic)

Este un joc de înstăpînire asupra mamei de tip fort-da (aici-acolo), joc remarcat de Freud la nepotul său.

Pentru dobîndirea capacităţii de a fi singur (capacitate care îl face să se simtă întreg şi în absenţa mamei), copilul se ajută de jocuri diferite şi asiguratoare.

Copilul nu-şi poate stăpîni mama, iar asta îl sperie, dar se poate asigura controlînd un substitut al ei, o jucărie ce o simbolizează. Instabilitatea unei mingi produce bucurie tocmai pentru că, deşi neaşteptată în mişcarea ei, poate fi supusă voinţei copilului. Mingea poate fi alungată şi regăsită după dorinţă. Astfel, copilul controlează plecările şi venirile mamei căci el este autorul şi iniţiatorul lor.

Copilul ţine yo-yo, îndepărtează şi apropie, făcînd-o pe mama-minge să vină şi să plece atunci cînd vrea el. Copilul îşi face din jucărie un obiect-simbol prin care îşi poate controla afectul său faţă de mamă. Prin aceasta, el pregăteşte gîndirea magică (cu importantă funcţie contradepresivă) prin care îşi va controla, nu afectul, ci chiar obiectul afectului (ceea ce face ca yo-yo să devină woodoo).

Jocul cu mingea

Jocul cu mingea ridică la nivel de semnificant relaţia cu mama pe care copilul o ritualizează. De aceea, în jocurile cu mingea găsim numeroase reguli (chiar tabuuri de atingere). Prin reguli se deschide calea către ceilalţi, generîndu-se jocurile de echipă şi de competiţie (sacrificiul şi agresivitatea fiind astfel sublimate).

Mingea este o sferă uterină - conţine în sine totul şi se plasează într-o zonă a intangibilului. După naştere, sfera se închide sacrificîndu-şi conţinutul rămas pe dinafară.

Copilul mic aruncă mingea, cu evidentă părere de rău şi se duce repede să o recupereze, şi-o strînge la piept, îi e teamă să nu i-o ia cineva. Interesul său pentru mingi vizează mobilitatea imprevizibilă a acestora precum şi forma completă, textura moale (ea este corpul matern).

După înţărcare însă, mingea împrumută şi semnificaţia sînului pierdut,plăcerea pentru forma rotundă se leagă de senzaţii gustative şi de supt. De aici plăcerea contradepresivă a copiilor pentru bomboane.

Bomboana

Bomboana suptă, rotundă şi dulce este un bun substitut pentru sînul matern. Are valoare contradepresivă de reconfortare care se va extinde către tot ce este dulce.

Copilul aflat în stare de deprivare afectivă (pentru că a început de curând grădinița, pentru că mama e bolnavă, pentru pentru că i s-a născut un frate...) se poate reconforta cerând bomboane, dar și sugându-și degetul, rozându-și unghiile. El pare a spune: Dacă nu îmi dai un sân bun care să mă reconforteze, oferă-mi măcar niște bomboane, altfel mă autodevorez.

Adulții care beau de necaz, fumează de nervi sau mănâncă semințe de plictiseală, exprimă și ei același lucru. Tot aici își are rădăcina ideea adulților că se pot lăsa de fumat, sugînd bomboane și tot de aici pornesc interdicţiile şi autointerdicţiile pentru dulce (ca refulări ce menţin înţărcarea), dietele fără dulciuri, ideea că zahărul nu e sănătos.

Reconfortarea copilului se poate realiza și prin joc: jocul cu mingi și baloane care este diferit în funcție de sexul copilului.

Baloanele fetiței

Fetiţei îi este mai uşor să se plaseze în interiorul sferei. Ea se va găsi fascinată de baloane colorate, baloane de săpun, flori, pietre lucioase sau colorate, de ascensiunea şi culoarea lor contradepresivă la care doreşte să participe. Se va simţi înveselită de culoare, formă şi ascensiune.

Mingea băiatului

Băieţelul însă, se simte dureros lăsat în afara sferei şi de aceea va prefera jocuri de agresare, de posedare, de stăpînire a acesteia. Mingea va fi pedepsită, aruncată, îndepărtată pentru ca apoi să concentreze întregul interes către recuperare şi regăsire. Băiatul domină agresiv mingea, îi stăpîneşte traiectoria şi îi ritualizează atingerea. Mingea e alungată cu un şut brutal şi agresiv, sau azvîrlită cu mîna, dar ea poate fi regăsită în absolut aceeaşi stare (nu se supără). Copilul fuge după minge, competiţionînd cu alţii pentru privilegiul atingerii, pentru privilegiul de a renunţa la ea (de a o arunca).

În jocurile de echipă putem găsi numeroase reguli ce fac tabu mingea (ea poate fi atinsă doar cu anumite părţi ale corpului şi doar în anumite condiţii). Jucătorii competiţionează pentru privilegiul de a atinge mingea, pentru a-şi demonstra măiestria de manipulare a ei. În joc, în jurul mingii, se vor stabili relaţii de alianţă şi rivalitate, vor fi negocieri şi înfruntări, demonstraţii de devotament şi trădări.

La amerindieni, jocul cu mingea preceda sacrificii umane rituale. În zilele noastre agresivitatea jucătorilor este sublimată în competiţie, dar adesea agresivitatea suporterilor apare direct.

Se relevă astfel ritualizarea unei legături de viață și de moarte în aceste jocuri.

Mandala

Mandala distilează în simbol problematica din jocul cu mingea: completul instabil, greu de anticipat. Cubul, pătratul, vin să ofere stabilitate să impună sferei să stea locului, să o încadreze, să o limiteze, să o civilizeze. Mandala încearcă să arate structura inconștientului uman cu aspirația sa spre complet, unitate dar și cu nevoia unor puncte de stabilitate, de încadrare.