Independența copilului
Fie că suntem sau nu părinți, mămici, tătici, bunici sau educatori, atunci când încercăm să înțelegem copiii mici, adolescenții și pe noi înșine, ne ajută pe toți descoperirea parcursului dezvoltării întru independență.

Este o carte dedicată încercării de înțelegere a celor mai vechi trăiri ale noastre în speranța de a putea descifra ceea ce ne constituie.
The Newborn and His MotherFree PDFThe-Newborn-and-His-Mother.pdf769 KBdownload-circle
Ghidul meu pentru părinții de proaspeți școlărei se poate descărca gratuit în format pdf. Ghidul ne ajută să înțelegem mai bine ce simte copilul nostru, dar și să deslușim o parte din ceea ce simțim chiar noi. Această înțelegere poate ne va ajuta să-i fim alături copilului nostru așa cum
Cartea se adresează părinților cu copii de grădiniță, educatoarelor și celor interesați de înțelegerea vârstei preșcolare. Ea este scrisă într-un limbaj accesibil și un format prietenos. Perspectiva este una psihanalitică. Despre ce putem citi „Grădinița mea favorită” se structurează în jurul unor probleme precum: asigurarea unei bune intrări a copilului