Jucîndu-se de-a războiul, de-a vînătoarea, de-a înmormîntarea, copilul cade, se preface mort, înmormîntează gîndăcei și îi bocește, îşi „împuşcă” prietenii, vînează cu praștia. Copilul se confruntă prin joc cu moartea, o experimentează nepericulos pentru a o înțelege ca eveniment, ca stare. Cînturi magice Jocul copiilor preocupați de înțelegerea morții conțin
Gustarea lumii – un prim exercițiu de libertate Pentru sugarul mic toată lumea e „mama”, e bună și gata de a fi băgată în guriță. Pentru copilul mic „tot ce zboară se mănîncă”, tot ce stîrneşte interesul este dus la gură pentru a fi gustat. Este o lume la care copilul
Profunda spaimă a mamei de bebeluș este „să nu scape copilul din brațe”, iar a mamei de copil mai mare „să nu se scape pe el”. Pentru copil experiența căderii este una a umanizării sale. Mersul și căderea Un copil care învață să meargă își asumă să se împiedice și
Prin plecarea sa, mama lasă corpul copilului incomplet. Pentru a suporta absența, copilul inițiază un joc prin care să-și confirme că orice plecare este o urmată de o revenire. Își pune păturica pe față și lumea toată a dispărut, o trage și lumea revine la locul ei: Ce mai magie!
Supermagazinele sunt adesea teatrul punerii în scenă a spaimelor copilului și a excedării părinților. Copilul se tăvălește, părintele nu știe ce să mai facă și toți ceilalți sunt evaluatori superiori și critici ai acestei comportări: "vai ce răsfățat !", sau ai părintelui: "nu știe să-și educe copilul !"