E ușor a face educație folosind „biciul” sau „bombonica”, condiționând și amenințând, impunând și pretinzând. Numai că, prin astfel de mijloace, părăsim tărâmul educației, nu mai suntem profesori, ci dresori în arenă, taxați dur pentru orice clipă de neatenție.
Descentralizarea în educaţie presupune o şcoală autonomă. Descentralizarea nu se poate realiza prin impuneri exterioare, ea este un proces treptat de independentizare, care dacă este forţat duce la o patologie instituţională manifestată prin: corupţie, birocratizare, politizare, schimbări de formă, nesiguranţă, panică. Ce înseamnă descentralizarea școlii? Descentralizarea școlii presupune autonomia acesteia.
Descentralizarea este un proces etapizat, îndelungat (şi nu un moment) de maturizare a instituţiei şcolare care nu poate fi decretat din exterior (în mod autoritar) şi care nu poate fi atins de toate şcolile în acelaşi timp şi în acelaşi fel.
Cînd învață copilul să facă la oliță? Răspunsul e simplu: Cînd vrea el! Sfincterele sale pot fi dresate de timpuriu, dar cu o mare pierdere în planul dezvoltării afective. De aceea o întrebare mai eficientă este: Cum învață copilul să facă la oliță? La fel de simplu: Jucându-se! Jucându-se copilul
Școala este deprimată și se apără maniacal printr-o neliniște structurală: prăvălind informații peste copii, trimițându-și în stradă profesorii și forțând la reformă miniștrii. Școala în „horă” Şcoala actuală este acuzată pe nedrept de lipsa contactului cu realitatea, de abstractizare şi teoretizare în detrimentul legăturii cu practica. Şcoala este lipsită de