Prima parte a articolului publicat în 2013 în Revista de Pedagogie pentru diseminarea rezultatelor cercetării I.S.E.: „Acomodarea copilului cu trecerile de nivel din învățământul obligatoriu”

Intrarea la școală reprezintă o etapă inițiatică în viața copilului și de aceea el are nevoie să fie pregătit și sprijinit pe măsură. Cunoscând copilul, dezvoltarea și trăirile lui îi putem fi mai bine alături ca părinți și ca învățătoare. Totodată cunoscându-ne pe noi înșine ca educatori putem să creăm un mediu viu în jurul copilului care să i se potrivească și care să se scuture de stereotipiile deja prea mult proliferate în educație. Ca adulți implicați în educație avem responsabilitatea mediului educativ în care se dezvoltă copiii noștri și a consecințelor pe care acesta le are în evoluția lor.

Young mother with little daughter against big blackboard by Jozef Polc on 500px.com

Școala ca deschidere

Şcoala deschide copilului o lume nouă, o lume în care semnele și simbolurile structurează limbajul propriu vieții intelectuale. Copilul, ca membru al comunității școlare, se poate descoperi pe sine dincolo de graniţele familiei din care face parte. Şcoala apare astfel ca un important mediu de socializare, ca un tărâm magic al conceptelor şi ca un spaţiu al cunoaşterii şi formării de sine. Tărâmul şcolii însă este unul mult diferit de cel al familiei, al grădiniţei, dar şi de cel al comunităţii în general. Aici sunt reguli şi repere specifice pe care copilul nu le poate intui şi nu şi le poate asuma, de aceea perioada de acomodare devine importantă. Adesea, de felul în care petrecem copilul către lumea școlii, depinde și interesul lui pentru aceasta, bucuria de a se implica și disponibilitatea de a aloca timp pregătirii şcolare, toate cu efect asupra devenirii lui intelectuale. Nevoia copilului de a fi sprijinit adecvat în acomodarea sa cu mediul școlar a fost investigată în cadrul proiectului de cercetare „Acomodarea copilului cu trecerile de nivel din învățământul obligatoriu” (2012-2013) al laboratorului „Teoria educației” din cadrul Institutului de Științe ale Educației. Aici însă voi puncta doar acele elemente ale cercetării care se referă la intrarea copilului în școală, la contextul vieții familiale și școlare unde el poate găsi un sprijin.

Ce trăiește micul școlar

Copilul merge la școală atunci când împlinește vârsta potrivită, dar este el suficient pregătit pentru această schimbare din viața lui? Poate el anticipa realist ce înseamnă școala, poate el să înțeleagă de ce trebuie să meargă la școală și la ce îl ajută aceasta?
Majoritatea copiilor se bucură mult la gândul că vor merge la școală. Școala este pentru ei ca o promisiune a bunei deveniri, a unei vieți noi într-o lume de basm. Acolo copilul se gândește că va deveni mare și important pentru întreaga comunitate (ca mama și tata). Dar, ajuns în mediul școlar, copilul găsește suficientă susținere și înțelegere pentru ceea ce simte și trăiește? Părinții îi oferă suportul de care are nevoie pentru trecerea sa într-o etapă importantă a existenței? Școala este suficient de pregătită să-l primească și să-l educe așa cum are nevoie? Sunt cadrele didactice apte de a nu dezamăgi copilul?
Ca adulți educatori, indiferent că suntem părinți, cadre didactice, cercetători, decidenți în educație sau numai membri ai comunității, ne punem aceste întrebări ori de câte ori ne aflăm în preajma unui copil care începe școala. Răspunsul la aceste întrebări ne arată dificultățile prin care trece copilul la intrarea în școală, dar și sprijinul pe care îl are el din partea familiei, a școlii și a comunității pentru a se putea adapta. În raport cu sprijinul care i se oferă, copilul însuși descoperă modalități proprii de acomodare cu școala, de integrare a ei în viața sa.

Atitudinea copilului față de școală

La intrarea sa în școală, copilul se confruntă cu un mediu necunoscut, cu persoane străine, cu cerințe noi. El este nevoit să facă față, într-un timp scurt, unei schimbări mari care se petrece în viața sa. Copilul însuși devine „elev” și nimic nu mai pare ca înainte. Dacă este sprijinit, copilul reușește să facă față schimbării și să se bucure de noua etapă în care a intrat, să beneficieze de tot ceea ce îi oferă școala. Adaptarea copilului la mediul școlar depinde mult de atitudinea părinților, dar și de priceperea și bunăvoința învățătoarei. De asemenea, contează ca adulții de sprijin să-l înțeleagă, să nu îl ia pe nepregătite, să-i ofere în școală un mediu adecvat dezvoltării lui și potrivit trăirilor sale.

Atitudinea părinților față de școală

Pe parcursul cercetării, am descoperit părinți cu atitudini diferite față de școală și am putut remarca influența directă pe care o au asupra integrării copilului în mediul școlar.

Părinții relaxați

Valorizează școala, vorbesc frumos despre aceasta, se bucură de noile experiențe ale copilului, se implică activ, dar nu în locul copilului. Ei își apreciază copilul ca fiind dornic să meargă la școală, interesat, bucuros să se simtă mare, să descopere și să învețe. Copilul este fericit să meargă la școală, se simte pregătit și dacă mediul școlar îi este pe potrivă, se va adapta cu bine.

Părinții anxioși

Vorbesc frumos despre școală, dar se sperie de eșecul copilului ca de „drobul de sare”. Copilul, care este un fin observator al limbajului mai subtil, remarcă faptul că părinții lui sunt în alertă, că sunt nervoși, că participă cu nerăbdare și intoleranță la teme, că sunt axați pe performanță și concurențiali. Ei sunt ambivalenți și în raport cu copilul, deși îl încurajează, se tem puternic de orice eșec pe care îl văd în orice greșeală, orice calificativ, orice performanță a vreunui coleg.

Părinții represivi

Pun presiune pe copil, se manifestă cu duritate, impun condiții stricte și nu oferă spațiu pentru oscilație, pentru nehotărâre. Ei sunt tentați să ridice în fața copilului standarde prea înalte, de neatins. Aici responsabilitatea excesivă și controlul părintelui tind să înlocuiască formarea responsabilității proprii a copilului care poate să învețe să se conformeze, dar nu să se autoasume. În aceste condiții este dificil pentru copil să găsească bucuria de a învăța, de a lucra, de a se duce la școală. Or, fără această plăcere, copilul nu va avea motivația intrinsecă de a se angaja cu efort în activitățile de învățare. Un copil fără o motivație intrinsecă nu va putea fi motivat din exterior, reușind să epuizeze registrele celor mai ingenioși adulți. Copilul nu poate învăța decât pentru sine și doar dacă simte bucuria de a face aceasta, dacă se simte atras și curios. Altfel, în pofida tuturor stimulărilor din jur, sau poate și din cauza lor, va ajunge repede dezinteresat, se va concentra tot mai greu, va obosi și va deveni stresat.

Părinții acaparatori

Își asumă cerințele școlii ca fiind foarte importante pentru ei, se fac luntre și punte ca să le împlinească. Părinții îl secondează pe copil la teme lăsându-și deoparte alte treburi, exagerează cu ajutorul, preiau din responsabilități, gestionează ei relația cu școala și cu învățătoarea astfel încât copilul ajunge să se simtă în plus. E important ca părinții să înțeleagă că spațiul școlar îi aparține copilului și că el trebuie să solicite sprijinul atunci când are nevoie, în condițiile lui. Copilul are nevoie de școală tocmai pentru că este un mediu în care se poate exprima independent, în care își poate dovedi valoarea individuală, în care poate arăta de ce este în stare și ce știe. Dacă părintele atentează la acest spațiu, copilul nu-l va mai percepe ca pe un loc al independenței sale. Putem vedea că un părinte prea implicat concurează cu copilul, iar unul prea autoritar concurează cu învățătoarea. Aceste atitudini sunt de natură să îndepărteze copilul de spațiul școlii care devine dezinteresant în dezvoltarea independenței sale.

Părinții preocupați de alte probleme

Alocă prea puțin timp copilului și dificultățile lui de acomodare le par fără importanță. Acești părinți se confruntă cu dificultățile asigurării traiului zilnic, cu lipsa banilor sau sunt preocupați de succesul la locul de muncă, de relația dintre ei, de grija pentru un alt copil sau pentru sănătatea vreunui membru al familiei. În raport cu toate acestea, adaptarea copilului la școală pare un moft.

Copilul înțelege că școala nu poate fi suficient de importantă pentru a trezi interesul părinților, și atunci de ce ar merita ea preocuparea lui, el vrea să devină adult ca mama și tata! Aici interesul copilului va trebui să se formeze în ciuda lipsei de atenție a părinților. Uneori copilul își poate găsi un refugiu în școală și învățătură, dar este un risc mare ca el să preia atitudinea dezinteresată din familie.

Părinții conflictuali

Se opun din principiu oricărei oferte sociale, și școlii, bineînțeles. Ei se manifestă adesea cârcotași în raport cu școala, învățătoarea, celălalt părinte, iar copilul nu poate fi decât la mijloc între aceste nemulțumiri. Sunt adesea oameni nemulțumiți de ei înșiși, împovărați de prea mari responsabilități și care își proiectează nemulțumirea asupra tuturor celor din jur, ajungând să nu mai aibă încredere în nimeni, să nu mai primească niciun ajutor și să se afle copleșiți de creșterea copilului.

Aici copilul preia starea conflictuală pe care o înțelege ca stare de ambivalență față de școală: îi place și displace școala deopotrivă. Adesea, copilul simte că trebuie să joace roluri diferite în cele două spații. Așa că pentru a se adapta, la școală este într-un fel și acasă, în altul.

Neîncrederea părinților față de învățătoare îl pune în dificultate pe copilul care nu mai știe ce să creadă și care se simte forțat să aleagă între mai multe autorități care își dispută copilărește poziția. De aici și până la dileme consistente este doar un pas: Dacă părintele nu are încredere în învățătoare, atunci de ce îl mai lasă cu ea? Dacă adulții nu se respectă între ei, cum i-ar putea cere lui, un copil, să fie respectuos?

Părinții instabili

Adoptă multe schimbări în existența lor creând în jurul copilului un mediu nesigur, plin de neprevăzut. Este situația în care copilul fie este lăsat îndelung la bunici, fie domiciliul este schimbat des, fie relația părinților este fluctuantă, or părinții pleacă la muncă pentru perioade mari. Pentru un copil și așa greu încercat de un mediu instabil, începerea școlii poate determina o adevărată criză. Copilul care se confruntă cu dificultățile unei familii cu probleme nu poate face față și cerințelor școlare și de aceea, e foarte probabil ca părinții să aibă nevoie de sprijin extern, specializat pentru a se echilibra ca să poată oferi un mediu asigurător, propice dezvoltării.

Articol publicat în Revista de Pedagogie anul LXI, nr.4/2013 cu scopul diseminării rezultatelor proiectului de cercetare al Institutului de Științe ale Educației „Acomodarea copilului cu trecerile de nivel din învățământul obligatoriu” care poate fi găsit în întregime pe situl: www.ise.ro