Datorită îngrijorării ne putem forma capacitatea de a avea grijă de noi și ceilalți. Totuși, practicarea îndelungată a îngrijorării, care are o componentă obsesivă, ne epuizează. Cu timpul, deveniți dependenți de starea de îngrijorare, nu mai putem trăi și altfel.

Învinovățirea și responsabilizarea excesivă a mamelor, idealizarea copilului, presiunea fericirii precum și abundența ofertelor sunt mantre culturale contemporane care mai mult ne încurcă decât ne ajută.

Ni se pare o culme a inteligenței când copilul mânuiește telecomanda și intuiește folosirea unei tablete înainte de a învăța să meargă, dar ne sperie când preferă să se uite la televizor în loc să-și facă temele… Nici noi adulții nu prea știm ce vrem! Televizorul și calculatorul fac parte

Dresajul dezumanizează şi îndreptăţeşte reacţiile copilului în acelaşi registru: al agresivităţii brute, directe, fără elaborări specific umane. Ce ne facem însă atunci când nu mai putem decela între educaţie şi tehnici ale dresajului? Educaţie sau dresaj? O mămică poate spune: „Păi dacă nu-l ameninţ, cum să-l fac să înţeleagă ce

Mediul în care trăieşte copilul are influenţe directe şi indirecte asupra nivelului agresivităţii şi a modalităţilor de manifestare. De aceea, atunci când manifestările agresive ale copilului sunt prea puternice, prea frecvente şi prea inadecvate este evident ceva de corectat la mediul în care el trăieşte. Mediul de existenţă al copilului

Copilul arată senin ceea ce noi nu ne mai putem permite să recunoaştem. Atunci fie devenim noi înşine prea agresivi, prea represivi, fie ne gândim că poate copilul nu este tocmai normal (dacă are ADHD?) Ca adulți ne confruntăm adeseori cu agresivitatea copiilor prea liber exprimată, ceea ce poate fi

Care sunt motivele pentru care copiii sunt normal–agresivi? Cum îi putem înţelege şi ajuta în dezvoltarea lor fără a le impune să fie altfel decât sunt? Ambivalenţa afectivă Copilul trece, în dezvoltarea sa, prin stări afective puternice și difuze în care nu poate să distingă ce simte și trăiește.

Odată cu laptele, copilul „suge” şi imaginea de sine reflectată în ochii mamei sale. Această imagine este o scriere de destin ce îi meneşte existenţa, este icoana susţinătoare a vieții sale viitoare. Copilul din ochii mamei Copilul se naşte când este apt să supravieţuiască fizic, dar psihic încă mai are

Cine sunt ciclopii, hidrele şi ielele din mitologie? De ce cred oamenii în zodii şi deochi? Cine sunt heruvimii? Ce-i lipsea „ochiului de apă” care l-a înghiţit pe Narcis? De ce iubirea are atâta forţă integratoare? Privirea fermecătoare şi deochetoare Mama, cu braţele sale, cu laptele, cu vocea şi privirea