Zilele acestea observăm abundența manifestărilor de panică în raport cu care apar judecătorii și profitorii. Interesantă și atrăgătoare trinitate!

Ipohondria noastră mărturisește faptul că am fost considerați în copilărie răi și egoiști. Ea ne permite să ne simțim rău, fără să fim răi și să avem grijă de noi fără a fi egoiști.

Îngrijorările noastre sunt influențate de cultura societății în care trăim. Într-o lume în care este normal să fii îngrijorat, sigur că nivelul anxietății este mare.

Ce nevoi vechi, bazale știu satisface ecranele din viața noastră pe care ni le-am inventat schimbându-ne perspectiva lumii ?

Cât de serioasă este pierderea unei sarcini pentru o femeie și ce nevoie de susținere are ea. Ce pot face medicii și anturajul.

Gândirea avortului este des întâlnită și nu reprezintă nici un pericol pentru dezvoltarea fătului. De la gândire, la punerea în act a avortului este o cale lungă care, cel mai adesea, nu se finalizează. Gândirea avortului e normală și nepericuloasă Multe dintre femeile însărcinate gândesc avortul chiar dacă își doresc

„Părinții au mâncat aguridă, iar fiilor li se strepezesc dinții”. Dacă în ceaușism avortul era o modalitate nobilă de rezistență, ce mai poate fi el astăzi? „Crucea” postceaușistă Generația acum matură trăiește cu spectrul părinților infantilizați şi abandonici, cu fantoma fraților nenăscuți. Sunt spaime vechi ce pot fi uitate, dar

Cu ce s-a confruntat generația părinților noștri după Revoluție. „Libertatea” de a avorta, o euforică manifestare post-traumatică. Cine este victima și cine agresorul? Perpetuarea traumei. „Libertatea de a avorta” După Revoluție, unul dintre primele acte de reparație a fost acela de a legaliza avortul (înaintea retrocedării posesiunilor, înaintea interzicerii partidului

Ceaușescu un „tată multiubit” sau un mascul Alfa într-o hoardă de maimuțe? Trauma incestului și inversarea valorilor. Sinuciderea simbolică și avortul ca mod eroic de rezistență. „Generația cu cheia de gât”. Rușinea de a fi român. Alterarea ceauşistă Ceauşescu, un exponent oarecare al degringoladei postbelice s-a opus obsesional spaimei de

De la ce vârstă este copilul o persoană? Care este reperul umanității sale? El trebuie să fie util social? Trebuie să vorbească și să interacționeze cu ceilalți? Trebuie să fie născut? Trebuie să fie pe deplin format în uter? – în funcție de tipul de societate toate acestea au fost repere