Ce este masterul de la Pedagogia Artei: „Educație prin arte vizuale”? Cum a apărut ideea acestui master pentru pregătirea studenților în educația nonformală? Care este scopul lui și cui folosește?

Practici preexistente

Muzeul este o instituție tot mai puțin vizitată din cauza modului pasiv de a se prezenta. Această instituție are nevoie de adaptarea la timpurile noastre prin programe interactive și de educație pe care să le propună și să le ofere. Într-o lume saturată de mass-media, orice instituție trebuie să vină în întâmpinarea beneficiarului care nu se mai mulţumeşte să fie doar privitor.

Intuind aceasta unii dintre absolvenţii de la Arte Plastice au realizat colaborări cu unele muzee creând o ofertă de formare în beneficiul tuturor: publicul este antrenat într-o activitate vie din care învață ceva, absolventul activează ca profesor într-un spațiu care-i permite intervenția creativă, iar muzeul are tot mai mulți vizitatori pe care el însuși și-i formează ca public de calitate.

Learning the Buddha

Pe lângă muzee se află numeroase alte instituții și spații publice sau private care au nevoie de valențele estetice, culturale și terapeutice ale artei pe care absolvenții le-au identificat ca locuri propice activității lor.

Cu toată nevoia socială și instituțională însă, aceste activități nu pot fi nici prea consistente și nici capabile de a se permanentiza din cauza lipsei unei formări specifice care să dea coerență practicilor.

Absolvenții au încercat cu succes translatarea competențele dobândite prin formarea lor ca profesori de școală spre spațiul nonformal. Cu tot succesul punctual, acesta nu a fost nici de durată și nici prea extins.

Înființarea unui master

Pornind de la aceste experiențe, Universitatea de Arte Plastice din Bucureşti a găsit oportună înființarea în cadrul facultății de Pedagogie a unui master care să- pregătească temeinic pe studenții pentru devenirea lor ca profesori în spațiul educației nonformale.

Acest master a primit aprobarea ARACIS-ului și ființează deja din anul 2010 sub numele: Educaţia prin Arte Vizuale.

Masterul se adresează tuturor absolvenţilor de Arte Plastice din ţară, dar și absolvenților altor specialități (precum Psihologia, de pildă), care doresc să dobândească abilităţi de abordare a spaţiului educaţional nonformal. Aceştia pot fi absolvenţi de DPPD, dar nu neapărat deoarece ei pot viza o carieră numai în educaţia nonformală fără intenţia de a merge în şcoală.

Educația nonformală – o nișă importantă

În epoca actuală, în majoritatea domeniilor se constată succesul profilelor de nişă. Educaţia nonformală în domeniul Artelor Plastice este o astfel de nişă ce poate deveni importantă pentru numeroase instituţii şi categorii sociale.

Astfel, absolvenţii acestui master vor putea propune cursuri competitive de educaţie plastică segmentelor de piaţă pe care şi le selectează (copii, adulţi prea ocupaţi, oameni cu boli acute sau cronice, părinţi, bătrâni etc.)

Scopul acestor cursurilor propuse de absolvenții noștri ar putea fi: de relaxare, de detensionare, de oferire a unui mod de sublimare, de dezvoltare a creativității, de sensibilizare în fața valorilor, de acces la cultură etc.

Fiecare absolvent își poate designa propriul său curs în funcție de preferințe proprii și de abilități, de competențe specifice.

Absolvenții își pot propune cursurile în zone foarte diferite deja existente sau pe care singuri și le pot crea: în spitale de copii, în cămine pentru bolnavi cronici, în cămine pentru bătrâni, în spații ale unor asociații, în muzee, în centre pentru părinţi, în şcoli populare de artă, în grădiniţe, în şcoli la after-school, în cămine de copii, în ateliere personale, în spațiul oferit de firme, sau acasă la clienți.

Prin specializarea în cadrul acestui master, absolvenții vor putea beneficia de o deschidere importantă pe piaţa muncii.
Ca ofertanţi de cursuri pentru diferite instituţii ei vor avea o paletă mai largă de opţiuni şi un cadru compatibil cu manifestarea lor creativă.

Provocarea spre o altfel de formare

Formarea studenților diferă fundamental de aceea din cadrul DPPD-ului, deși poate fi o bună completare a acesteia.

Pentru abordarea unor segmente de populaţie atât de variate şi a unor scopuri educative atât de diferite se înţelege că pregătirea studenților trebuie să fie temeinică, individualizată și centrată pe formarea de competențe variate (pornind de la cele antreprenoriale și artistice până la cele psihologice și pedagogice).

Abordarea nu poate fi decât una interdisciplinară (ceea ce este o încercare şi pentru profesori) și axată pe dezvoltarea aptitudinilor creative, pe sporirea încrederii în sine, pe structurarea unor competențe ce țin de rigoare, consecvență, maturitate afectivă.

Se vădește astfel că devenirea profesională a studenților este mai mult un demers al dezvoltării personale, așa cum și trebuie să fie un parcurs pentru formarea profesorilor.

Acest demers este și posibil datorită unui număr redus de studenți (13) cu care se poate lucra individualizat, consecvent (o dată pe săptămână la fiecare curs) și pe termen îndelungat (pe parcursul a doi ani) pentru a se urmări evoluția și pentru a se putea găsi metodele de lucru cele mai potrivite fiecărui student în parte.

Modul de realizare a acestei activități poate fi un exemplu și pentru felul în care ar fi util să se petreacă lucrurile în DPPD-uri.

Să sperăm că succesul acestui tip de formare nu ne va determina să trecem la o educație de masă pierzând, evident din calitate și din entuziasm.

Ale cui sunt beneficiile?

Studenții câștigă pentru că se pot forma ca profesori pentru un spațiu deschis pe care ei singuri și-l pot designa așa cum li se potrivește mai bine. Ei dispun de o formare temeinică, au o nișă imensă pentru devenirea profesională, au posibilitatea de a-și constui fiecare domeniul propriu.

Noi ca profesori ai lor câștigăm deoarece ne putem implica cu adevărat în formarea studenților noștri (dacă nu sunt cu sutele ca în cazul DPPD-ului). Avem satisfacția unei colaborări cu studenții din care învățăm cu ei deopotrivă.

Arta Plastică beneficiază și ea de accesibilizare, poate pătrunde în spaţii sociale mai largi își poate forma un public de calitate.

Instituţiile deschise pentru cursuri de educație nonformală învață să se adapteze vremurilor noastre, venind în întâmpinarea publicului.

Nu în ultimul rând, activitatea în zona educaţiei nonformale va aduce beneficii şi pentru reconsiderarea disciplinelor de la nivelul şcolii. Copiii şi părinţii, deja aflaţi într-un mediu social de cultură şi artă vor avea o altă deschidere şi pentru disciplinele artistice predate în şcoală.

Societatea în ansamblu va putea valoriza nu doar produsele creativităţii luate izolat, ci şi stimularea şi educaţia manifestărilor creative ca act cultural cât mai răspândit.

La nivelul educaţiei nonformale se pot respecta mai bine preceptele de bază ale unei societăţii democratice în care oamenii au libertatea reală de a-şi alege un parcurs care să respecte nişte nevoi personale, au de asemenea libertatea de a se retrage dintr-o formare atunci când, din diferite motive, aceasta nu mai corespunde nevoilor sale.

Beneficiile școlii de pe urma educației nonformale

Abordarea spaţiului nonformal al educaţiei vine în acord cu cele mai noi tendinţe ale educaţiei moderne care odată cu conceptul de „pedagogie permanentă” începe să valorifice foarte mult elementele de complementaritate ale spaţiului formal.

Am trăit într-o epocă în care şcoala a pierdut teren în faţa mass-mediei (deci a spaţiului informal), deoarece aceasta s-a adaptat mult mai rapid la cerinţele noi impuse de evoluţia societăţii.

Este timpul ca şcoala, aşa tradiţională cum este, să-şi găsească un aliat care să o ajute să se restructureze pe valori esenţiale şi să se lase completată prin cursuri structurate cu clară intenţie educativă, dar alese în mod individual în funcţie de nevoile şi preferinţele fiecăruia.

Astfel, educaţia din şcoală trebuie sprijinită cu programe de educaţie timpurie, cu programe de educaţie extraşcolară şi cu programe după încheierea studiilor din învăţământul obligatoriu (programe de educaţia adulţilor, de specializare, de susţinere, de reconversie).

Educaţia poate reveni la sensurile sale de bază care o diferenţiază de dresaj: se va putea merge pe stimularea interesului participanţilor, pe obţinerea de satisfacţii individuale de pe urma activităţii şi renunţarea la condiţionări, la sistemul de pedeapsă şi recompensă, la impuneri de tot felul.

În şcoală, deocamdată, trecerea de la sistemul de recompensă şi pedeapsă (prin notă sau calificativ) la centrarea pe trezirea şi menţinerea interesului, pare de domeniul utopicului.

Compatibilitatea dintre educația nonformală și profesorul de arte plastice

Spaţiul educaţiei nonformale se apropie mai mult de specificul educaţiei artistice în general şi a artei plastice în special.

Succesul educaţiei artistice depinde foarte mult de libertatea celor implicaţi (profesor şi elev), de motivaţia interioară, de interes, de repere care cu greu se încadrează în disciplina şcolară (orar, obligativitate, teme, note, catalog, subiecte de studiu).

Programe diferite de educație nonformală

Ca de fiecare dată, societatea o ia înaintea şcolii şi îşi acoperă nevoia de educaţie prin programe de educaţie extraşcolară.

Aşadar, există deja numeroase întreprinderi particulare pentru spaţiul nonformal general: meditații care suplinesc lipsa individualizării educației din școală; practicarea unor sporturi, educație muzicală și activități de loisir.

Deja, instituția școlii și-a deschis porțile pentru aceste cursuri (care se plătesc de către părinți), deja profesorii din școală își suplinesc veniturile prin meditațiile la domiciliu.

Rămâne însă, ca aceste activități să nu vină în prelungirea directă a școlii, căci nu de un program supraîncărcat are nevoie copilul, ci să sprijine și compenseze aspecte mai puțin abordate de școală sau să propună perspective noi, diferite.

Nevoia unei pregătiri specifice în cât mai multe domenii

Aceste programe de educație sunt necesare atâta vreme cât pentru ele oamenii își plătesc în mod direct accesul și își rezervă un timp care în zilele noastre este tot mai greu de disponibilizat.

Totuşi eficienţa acestor cursuri ar putea fi mult sporită dacă profesorii ofertanţi ar avea şi o pregătire temeinică, specifică acestui tip de activitate.

Pregătirea ca profesori pentru școală nu este deloc suficientă (nu sunt abordate și alte vârste în afara celor școlare, pentru școală există deja o programă și nu se pune problema ca profesorul să și-o construiască, există deja un cadru instituțional și nu trebuie ca el să fie găsit, cursanții vin la școală și nu trebuie să aibă o motivație puternică să vină special la un curs pe care să-l plătească…).

Pentru structurarea unei oferte puternice de educație nonformală care să fie un veritabil sprijin pentru îndreptarea școlii nu e suficientă formarea profesorilor de Artă Plastică. „Una hirundo non facit ver” şi nici cu masterul de la Universitatea de Arte Plastice nu se va putea crea o abordare profesionistă a spaţiului nonformal.

Spaţiul educaţiei nonformale are nevoie de pregătire a celor care oferă cursuri de sport, de muzică, de limbi străine, dar şi a celor care meditează pentru limba română şi matematică, deci un master pentru o astfel de formare ar fi bine să existe pe lângă fiecare DPPD.