Când, prin ce metode, la ce ne raportăm, pe cine și care este scopul pentru care evaluăm? Acestea sunt întrebări care ne ajută să identificăm principalele tipuri de evaluare. Oricare însă ar fi tipul de evaluare important este ca ea să rămână educativă și să-i fie de folos celui evaluat.

Când evaluăm

În funcție de momentul pe care îl alegem pentru evaluare, aceasta are funcții diferite și deci o configurație specifică.

Evaluarea iniţială

Se realizează la începutul unui parcurs educativ pentru a vedea ce anume s-a predat, cu ce eficiență, ce interese ale copiilor predomină și pentru a putea stabili o strategie didactică cât mai adecvată situației.

Evaluation

Acest tip de evaluare este foarte important și de aceea nu trebuie tratat ca un moment. Evaluarea aici este mai eficientă dacă se realizează degajat, prin discuții, pe un parcurs mai îndelungat care să favorizeze intercunoașterea.

Evaluarea de parcurs

Este de asemenea foarte importantă deoarece poate sprijini profesorul în corectarea din mers a unor deficienţe de predare, pentru o mai bună adecvare a metodelor la nevoia de învăţare a copiilor.
De asemenea ea se poate realiza degajat, permanent, fără a fi indicată ca moment anume.

Evaluarea finală

Scopurile acestei evaluări de final pot fi variate. Ea trebuie însă să fie riguroasă, obiectivă și deci să confrunte copilul cu standarde generale ale domeniului pentru palierul respectiv.

Prin acest tip de evaluate se pot proba cunoștințe și abilități dobândite în acel domeniu. Se poate dobândi accesul la un nivel superior de studiu, se poate permite practicarea acelui domeniu sau dobândirea de burse, gratificații (caz în care e nevoie de obiectivitate și de confruntare cu standarde și nu cu colegii).

La ce ne raportăm în evaluare

În funcție de reperul pe care îl alegem pentru evaluare, aceasta prinde diferite configurații.

Evaluare raportată la standarde generale

Aceste standarde țin de paliere de studiu ale unui domeniu, de vârsta celor testați, de scopul evaluării. Adesea aceste standarde sunt stabilite în urma unei cercetări pedagogice bine fundamentate care stabilește întregul cadru al evaluării pentru a se asigura obiectivitatea și relevanța.

Scopul acestei evaluări este acela de acces – în afara căruia nu se justifică o astfel de evaluare nici ca stres pe care în presupune și nici ca eficiență.

Evaluare raportată la nivelul clasei

Performanţa unui copil este evaluată în funcţie de performanţa celorlalţi copii din clasă pentru stabilirea unei ierarhi în interiorul unui grup de învăţare şi pentru stimularea competiţiei.

Este o modalitate de evaluare foarte des practicată, dar total needucativă și deci nerecomandată.

Evaluare raportată la propria performanță

Realizarea actuală a unui copil este raportată la performanţa lui anterioară. Aceasta îl ajută pe copil să-și descopere traiectoria, să-și evalueze el însuși progresul și să descopere ce mai are de asimilat.

Acest tip de evaluare stimulează dezvoltarea personală, trezește interesul și implicarea activă a copilului ca partener în educație.

Este însă demn de știut că progresul unui copil nu este permanent, parcursul său este normal să aibă stagnări și regrese.
De asemenea, fiind un tip de evaluare strict individualizată, nu poate fi utilizată pentru departajare, pentru acces, pentru acordare de burse etc.

Ce anume evaluăm?

Putem configura evaluarea și în funcție de capacitățile pe care le avem în vedere.

Evaluare a cunoştinţelor

Prin teste specifice, prin discuții, prin jocuri, profesorul poate vedea care este nivelul cunoștințelor copilului și ce lacune are.

Evaluarea deprinderilor

Prin teste practice, prin aplicații, profesorul poate descoperi aptitudini speciale precum și modalități specifice fiecăruia pentru antrenare.

Evaluarea produselor

Aici se face o distincție a realizatorului de realizare. Realizatorul este considerat anonim și contează doar date obiective precum vârsta sau nivelul de școlarizare.
Produsele, și nu realizatorul, sunt cele raportate la standarde generale sau la repere ce țin de creativitate sau noutate.

Este evident însă că aprecierea produsului este contaminată subiectiv de personalitatea creatorului, de celelalte produse ale sale, de aceea o astfel de apreciere nu este justificată în școală decât pentru încurajarea procesului de devenire, pentru stimularea spiritului creativ sau de cercetare al acestuia.

În nici un caz acest tip de evaluare nu trebuie să se realizeze ca o comparație pentru ierarhizare (așa cum nu putem spune că Leonardo da Vinci este mai important decât Shakespeare care este mai important decât Einstein, nu putem spune nici că desenul lui Ionel este mai frumos decât al lui Georgel, dar putem analiza fiecare desen în parte și să-l raportăm la criterii generale, la cerințele anunțate).

Evaluarea copilului

Aceasta este o evaluare amplă ce are nevoie de informații multe și variate pe un parcurs mai îndelungat.
O astfel de evaluare nu este necesară decât dacă îi folosește copilului în devenirea sa: dacă descoperă niște aptitudini și interese speciale ale copilului care pot fi cultivate; dacă descoperă niște dizabilități ce necesită un tratament special și altele asemenea.

Evaluarea unui grup

Prin evaluarea unor proiecte comune se poate educa spiritul muncii în echipă, capacităţile de colaborare, stimularea reciprocă, descoperirea unor interese generale.

Este însă necesară precauția de a nu diviza un grup în subgrupuri stabilite artificial, de a nu-i învrăjbi pe copii unii împotriva altora în numele „echipei”.

Evaluarea metodei

Este o evaluare pe care profesorul trebuie să o realizeze permanent prin feedback-uri variate. Aceasta pentru a-și adapta permanent metodele didactice și tehnicile pe care le folosește la copiii cu care lucrează.

Evaluarea profesorului

Este necesară ca privire din afară a activității didactice a profesorului pentru a-l sprijini să devină mai eficient.

În primii ani de lucru ca profesor, ar fi benefică o monitorizare permanentă pentru ca profesorul să poată dispune de un sprijin permanent care să-i întărească încrederea în sine și care să-l ajute să exploreze metode noi.

Apoi este suficientă analiza documentelor sale de lucru (Fișa disciplinei, Programa analitică).

Evaluarea sistemului de educație

Este un tip de evaluare care ar trebui să se realizeze permanent împreună cu procesul de cercetare pedagogică.
Se înțelege că acest tip de evaluare poate fi realizat doar de către specialiști în științele educației și nu profesori de o anumită specialitate, de către politicieni sau eu știu de către cine mai consideră că se pricepe la educație.

La fel de evident ar trebui să fie și faptul că nu putem face o astfel de evaluare ca o comandă economică sau politică de tipul: Nu e așa că toți copiii au nevoie de calculatoare în școală (chiar dacă școala nu are curent electric)? Cum puteți argumenta aceasta?

În Pedagogie răspunsurile sunt adesea supradeterminate și depind foarte mult de fiecare situație în parte. De asemenea estimarea consecințelor trebuie să se facă pe termen lung și nu luând în calcul reacțiile imediate.

Ceea ce se petrece acum în școală, își va arăta consecințele (care pot fi estimate) abia peste 20 de ani, când cu toții le vom suporta chiar dacă ni le vom asuma sau nu (tot timpul vom avea pe cine da vina: că nu ne vizitează copiii, pe care i-am lăsat zile întregi în grija bonelor; că generația tânără nu produce suficient pentru a avea buget de pensii, acea generație pe care am lăsat-o în grija unui surogat de școală…).

Ce metode folosim în evaluare?

În funcție de metodele utilizate evaluarea poate fi științifică sau mai puțin științifică, obiectivă sau subiectivă, dar indiferent cum ea trebuie să continue a fi educativă.

Evaluarea ca cercetare

Dacă scopul evaluării este unul de cercetare contează scopul pe care și-l propune cercetarea. De asemenea, evaluarea va fi și ea în funcție de felul în care este concepută cercetarea: evaluare de produse sau de proces, evaluare statistică sau evaluare-acțiune, evaluare directă a fenomenului sau indirectă (prin fenomene asociate), evaluare transversală sau longitudinală, evaluare punctuală sau evaluare-proces, evaluare externă sau autoevaluare etc.

Evaluarea didactică

În funcție de metoda utilizată avem: evaluare-discuție, evaluare scrisă cu subiect dat sau la alegere, evaluare prin referat, portofoliu, test, examen, evaluare de produs, colocviu, evaluare orală etc.

Aici metodele pot fi combinate, la ele se poate adăuga și autoevaluarea sau se pot descoperi metode noi care însă trebuie discutate în prealabil cu copiii, agreate de către aceștia.

Care este scopul evaluării?

Dacă scopul general este unul educativ atunci el se poate configura oricum.

Evaluare pentru admitere

Aici scopul este unul de facilitare a accesului la un nivel mai înalt de studiu. Este important ca evaluarea să fie cât mai obiectivă și deci cu raportare la criterii standard.

Evaluare pentru bursă sau alte facilități

Criteriile sunt de asemenea standard. Aici funcția nu prea are cum să fie educativă de aceea e bine să se găsească și o funcție educativă pentru acest tip de evaluare.

Evaluare pentru formarea capacităţii de autoevaluare

Autoevaluarea se poate forma prin evaluare de aceea copilul trebuie să fie un partener important în realizarea evaluării sale pentru a putea internaliza procesul și a-l putea realiza singur în cele din urmă.

Evaluare feedback

Pentru a descoperi eficienţa unui proces şi pentru a-l putea corecta pe parcurs.

Evaluarea pentru cercetare

Interesul aici este de a descoperi repere importante care să sprijine evaluările viitoare.

Acestea și multe altele sunt tipurile de evaluare, dar ca profesori e necesar să avem mereu în vedere care este beneficiul educativ al copilului din această acțiune a noastră.

Un alt aspect important este acela de a ne asigura că efectele educative sunt pozitive pe termen îndelungat, că metodele alese sunt adecvate.

Este important, de asemenea, să fim conștienți de factorul subiectiv în evaluare și să nu considerăm datele obținute ca „literă de lege”.