Adolescența – vârsta lumii noastre

Adolescența e o vârstă mai degrabă socială decât individuală. Sunt culturi în care adolescența, care nouă ne pune atâtea probleme, nici nu există ca etapă de viață. În acestea, pubertatea este urmată de integrarea în societate a tânărului.

Adolescența – vârsta lumii noastre
Photo by Jed Villejo / Unsplash

Adolescența este o invenție a culturii noastre care ea însăși se manifestă adolescentin. Civilizația euroatlantică este la o vârstă plină de forță, de resurse și de acumulări. Este însă și prea puțin responsabilă, agitată și plină de excese. Cultura noastră adolescentă, tinde să extindă, neverosimil de mult, această vârstă la membrii săi. Între pubertate și maturitate se întinde adolescența în detrimentul tinereții pentru care nu mai este loc. Spre deosebire de tinerețe, adolescența presupune dependență de maturi, iresponsabilitate și instabilitate.

La adăpostul maturității altora, adolescentul poate experimenta oricât fără să se îngrijească de consecințe, se poate dezechilibra căci se știe susținut, poate epuiza resursele tuturor fără limită. Societatea noastră este așa, iar adolescenții doar o oglindesc.

Societatea are nevoie de adolescență pentru a beneficia de tumultul de energie și de creativitate, de ordinea care se poate instala din dezorganizare. Chiar și dacă nu ar avea aceste beneficii, lumea noastră nici nu știe să fie altfel, deci nu ar putea favoriza ce nu cunoaște.

Școala este un instrument pe care civilizația noastră îl folosește pentru extinderea adolescenței. Timpul alocat școlii s-a extins în ultimii ani atât de mult încât școala nu mai poate reprezenta o pregătire pentru viață, ci este chiar viața noastră. Dificultatea este că ea menține oamenii timp îndelungat în dependență financiară. Tineri de 25 de ani care studiază, nu se pot întreține, nu-și pot întemeia o familie și rămân în postura de copii întreținuți de părinți. Omul care trece de pragul maturității fiziologice este forțat să suporte o poziție de copil în familie. E firesc să apară tensiuni și dificultăți psihologice. Pe de altă parte, cu studii puține sau medii, oamenii nu găsesc respectul social pentru munca lor. Putem remarca și excepții în zonele germanice și nord europene unde școala are un program scurt pentru a le permite adolescenților să muncească câteva ore pe săptămână.

Cultura noastră, prin adolescență, le oferă tinerilor posibilitatea de a rămâne copii și de a obține mult cu efort puțin. Iată o ispită care poate fi cu greu refuzată.

Psihologia ne convinge și ea cu studii și statistici realizate pe eșantioane mari cât de acută și amplă este criza adolescenței. Aproape că nu e decent să fii adolescent și să nu faci probleme. Așteptarea socială determină presiunea grupurilor de adolescenți și astfel nimeni nu mai are scăpare. Ești adolescent atunci poartă-te ca atare: fă excese, pune-te în pericol, surprinde lumea, răstoarnă valorile!

Civilizația contemporană nu este doar ofertantă pentru adolescenți. Ca orice ofertă, are în spate o cerere. Când cadoul este copleșitor de mare, sigur este vorba despre o închisoare, despre o limitare a libertăților personale.

De aceea asiaticii consideră că cel care primește un dar face o favoare și nu invers.

Comunitatea le cere adolescenților să fie independenți, dar să nu decidă, să nu-și câștige existența, să asculte ce le spun adulții. Le oferă totul și le cere totul! E cam mult pentru oricine! Cum poți să scapi dintr-o peltea atât de dulce și ofertantă în care te încleiezi cu totul?

Probleme sociale reflectate în adolescență

Adolescența este o bună oglindă pentru societatea în care trăim, căci ea preia și manifestă problemele cu care ne confruntăm tocmai pentru a ne forța să găsim soluții. Adolescența este și o predicție pentru viitor căci ea selectează de la nivel social acele tendințe care vor domina epoca următoare.

Iată câteva repere sociale care apar acut în adolescență, deși nu adolescenții creează premisa pentru aceste manifestări și nu ei le întrețin.

Conflictul dintre generații

Conflictul dintre generații exprimă la nivel profund tensiunile interne pe care le au și adolescenții și maturii cu care interacționează. Pentru maturi este o ocazie de recuperare și de integrare a unor evenimente vechi pe care cel mai adesea le-au suportat pasiv. De asemenea, perspectiva viitorului dominat de spectrul bătrâneții, al bolii și al neputinței, nu este atrăgătoare. Această perspectivă însă, în lumina tumultului prezentului poate deveni chiar ofertantă prin liniștea și libertatea pe care o promite. Astfel, conexiunea cu adolescenții îi ajută pe maturi să facă pace cu trecutul lor, dar și cu viitorul.

Pentru adolescenți conflictul cu maturii oferă o descărcare necesară a tumultului intern de emoții intense, variate și învălmășite. Această „fierbere” internă determină explozii mari în urma unor ciocniri mici, dar care au ca scop descărcarea tensiunii acumulate. Pentru acumulări mari nu e nevoie de un timp îndelungat căci adolescentul debordează de energie.

Adolescentul este ca o centrală nucleară: din material puțin creează explozii în lanț. Energia rezultată are nevoie să fie utilizată, iar mediul social are datoria să o direcționeze în locuri în care este nevoie de ea. Sigur, această energie poate fi risipită sau utilizată în scopuri prea puțin importante sau chiar distructive. Totodată, dacă energia produsă nu este consumată centrala poate exploda făcând mari probleme în jur.

Conflictul dintre generații poate fi întreținut dacă adolescentul nu găsește suficiente debușee sociale pentru manifestare. De asemenea, acest conflict se poate acutiza dacă ambele generații se agață de un trecut idealizat: adolescentul de copilărie, iar maturul de propria sa adolescență pentru care concurează.

În agățarea lor de trecut, maturii se pot iluziona că, menținând o relație simbiotică cu adolescenți, ei vor rămâne veșnic în spațiul „tinereții fără bătrânețe”. Maturii pot fi generoși cu adolescenții oferindu-le posibilitatea unei relații de dependență financiară și de sprijin, cerându-le în schimb să înghețe timpul. De asemenea, maturii pot să se identifice cu adolescenții trăind asemeni lor: fără griji, fără responsabilități, cu nebunii și aventuri.

Conflictul dintre generații nu apare decât atunci când este disputat același loc, când și o generație și cealaltă luptă pentru drepturile sale. Sigur că maturii au locul lor în lume. Ei nu trebuie să-i facă loc adolescentului și nici să-l slujească. Adolescentul are și el locul său pentru care nu ar trebui să se lupte și are o mulțime de oameni în jur care au nevoie de el și care îi pot oferi sprijin la nevoie.

Adolescentul este competent în numeroase domenii și poate face multe servicii de care societatea are nevoie. El se poate ocupa cu grijă de natură, de animale, de copii mici, poate meșterii, poate fi creativ în domeniile în care s-a pregătit, poate face multe treburi în casă și în comunitate. Cu congenerii poate face echipe de lucru, de activități centrate pe interese comune și de distracție. Adolescentul descoperă importanța bunicilor pentru sprijin, a profesorilor pentru model și îndrumare și a altor membrii ai comunității. Lumea e mare și îi aparține de drept la fel ca oricui.

Presiunea socială pentru consum

În perioade de restriște ale umanității, când scopul vieții este supraviețuirea, vârstele vulnerabile nu sunt încurajate. Copilăria e grăbită, iar bătrânețea e considerată o povară. Între aceste vârste, maturitatea productivă și plină de forță este încurajată. Nu e loc de adolescență cu căutările sale, cu irosiri de energie și cu vulnerabilități. Adolescența se limitează la un ritual de trecere desfășurat într-o perioadă scurtă.

În civilizația noastră, în etapele când nu ne facem griji pentru supraviețuire, avem resurse berechet pentru o adolescență prelungită.

Consumerismul, care caracterizează lumea noastră, are nevoie nu de producători, ci de consumatori. Producția este tehnologizată sau externalizată în zone sărace ale lumii unde oamenii pot fi plătiți puțin. Consumatorii însă trebuie să dispună de resurse de timp, de bani și de disponibilitate de a cheltui cât mai mult, cât mai des, de produse cât mai diverse. Pentru această risipă e nevoie de oameni care să fie dispuși să-și adauge nevoi multe pe lângă cele de bază.

Adolescența este vârsta perfectă pentru consum căci ea este impresionată de cerința socială. Adolescentul civilizației noastre este risipitor și excesiv pentru că aceasta este cerința socială cu care este presat. El doar oglindește consumerismul pe care este format să-l întrețină. Într-o societate bazată pe alte valori și adolescența are alte manifestări.

Adolescentul consumă fără discernământ produse de tot felul, servicii variate, întreține o rețea întreagă de vânzători de servicii educaționale, psihologice, medicale, sociale precum și vânzători de produse care să deservească aceste activități. Calitatea nu contează, ci doar cantitatea și prețul ridicat. De asemenea, adolescentul presat să consume, duce această presiune în grupurile sale în care membrii se simt obligați la cumpărare.

Cumpărarea în sine este un simbol pentru atașamentul față de grup, pentru dorința de apartenență și de integrare. Adolescentul nu câștigă bani, dar nici nu trebuie dacă poate mobiliza o armată de adulți care să-i satisfacă nevoile tot mai multe și mai mari. Sigur că adolescența devine foarte profitabilă social, iar societatea ar face orice să o prelungească până la vârste neverosimile. Dar vorba aceea „vârsta e doar un număr” și ne putem obișnui cu gândul să vedem oameni în toată firea manifestându-se ca adolescenții.

Dacă societatea noastră impune adolescentul ca ideal, sigur că și părinții și profesorii sunt afectați, iar desprinderea de această vârstă poate fi dificilă. Doar și maturii vor să fie în rândul lumii!

Inteligența problematizatoare

Omenirea a evoluat datorită inteligenței. Omul, ca specie, este inapt fizic și incapabil fiziologic să se adapteze condițiilor de mediu (D. Morris în Maimuța goală). Inteligența umană însă, a suplinit neajunsurile anatomice și funcționale. Când adaptarea la mediu nu e posibilă, omul adaptează mediul la sine creând o nouă natură: natura construită. Când traiul în natură presupune o cheltuială prea mare de energie individuală, omul s-a organizat în grupuri generând o natură protectoare: natura socială. Natura socială și natura construită funcționează ca „păturici asigurătoare” (D. Winnicott) care-i îmblânzesc omului contactul cu lumea naturală. Acestea sunt soluții de supraviețuire specific umane, descoperite cu ajutorul inteligenței.

Deci, inteligența este un instrument utilizat pentru rezolvarea problemei supraviețuirii. Acest instrument are nevoie să fie permanent utilizat, de aceea, viața noastră ajunge organizată în jurul soluționării acestor probleme.

Când nu avem suficiente probleme, pentru a ne menține mintea ageră, ni le creăm artificial. Mintea noastră are nevoie de combustibilul ei specific: problemele care pot fi reale sau create, nu contează prea mult. Oricum societatea, cultura, statul, școala și tot ce am închipuit pentru a ne ajuta să supraviețuim în lume, ajung să ne pună probleme mai mari decât natura însăși. Astfel, inteligența înseamnă și salvarea speciei, dar și condamnarea noastră la nefericire, la gravitarea în jurul dificultăților.

Adolescentul, în plină efervescență a dezvoltării intelectuale, preia paradoxul acesteia și-l mânuiește cum poate. Își face probleme cu carul, găsește soluții la probleme improbabile și neglijează ce ar avea nevoie să rezolve, se supraestimează și are nereușite, se subestimează și nu se implică, își face griji și se îngrijorează, se sperie și se arată curajos, se entuziasmează și renunță. Se războiește cu toată lumea și vrea să-i schimbe reperele, e obedient în grupuri și se face orice să fie acceptat. Manifestările adolescenților ne arată în fapt, cât de fragilă, dar și plină de forță este inteligența speciei noastre și cât de versatil poate fi ea folosită constructiv și distructiv în aceeași măsură.

Tentația crizei adolescenței

Adulții de susținere ai adolescenților, părinții și profesorii se află în mare parte ei înșiși confruntați cu vârste dificile. Maturitatea cu perspectiva unei bătrâneți indezirabile social, nu este simplu de asumat, iar retrăirea adolescenței pare tentantă. Noi adulții, cu perspectiva îmbătrânirii începem să valorizăm adolescența care ni se pare vârsta tuturor posibilităților fără dificultăți.

Societatea în care trăim nesocotește bătrânețea pe care o vede ca pe o povară de care nu vrea să se ocupe. În schimb, valorizează adolescența întărind alegerea pentru ea la orice vârstă. Ca părinți ne-am retrăit împreună cu copiii noștri fiecare etapă din viață, iar acum retrăirea adolescenței apare ca fiind firească. Toate acestea ne îndeamnă spre dezorganizarea vieții de până acum și spre așezarea ei pe bazele unei adolescențe lipsită de griji și plină de neasumări. La ce bun atâtea îngrijorări când o viață avem? Ce atâta muncă ale cărei roade sunt risipite cu neglijență? De ce să ne îngrijim de copii care oricum sunt nemulțumiți și ne învinovățesc de toate cele? Iaca, ce motive întemeiate să fim noi înșine adolescenți!

E o identificare care ne ajută să ne înțelegem copiii, doar și noi trăim aceleași spaime ca și ei. Ne temem de schimbările corporale cu care ne confruntăm, ne e frică de pierderea statutului socio-profesional pe care l-am obținut cu greu, ne speriem de lipsa sensului și de moarte. Chiar dacă avem aceleași temeri, experiența ne pune la dispoziție mecanisme mai echilibrate și mai puțin impulsive de gestiune. Astfel, putem să găsim soluții pentru a fi mulțumiți de vârsta noastră și de a ne bucura de ea. Există viață și după confruntarea cu toate aceste spaime! Iată un bun model pentru adolescenți care își vor da răgazul să se adune.

Când adolescentul își testează propriile limite și când face diverse experimente sociale, are nevoie de un mediu familial constant în care să-și regăsească echilibrul. Or dacă noi, părinții, ne purtăm ca niște adolescenți, copiii sunt forțați să se maturizeze, să se separe prematur și incomplet.

Speranța Farca „Despre frica de necunoscut”, Editura Universitară, București, 2020 subcapitolul „Adolescentul” (pp.88 – 110)