Despre grijile și îngrijorările mamelor

Ce este îngrijorarea

Îngrijorarea este o formă de manifestare a capacității noastre de anticipare și are ca scop prevenirea pericolelor posibile.

Îngrijorarea apare odată cu existența a trei condiții bazale: o experiență negativă neașteptată trăită în trecut; existența capacității de anticipare în prezent și un grad mare de necunoscut în viitor. Realizând o conexiune între trecut, prezent și viitor, ea ne asigură o bună coeziune a eului. De aceea, apelăm la îngrijorare nu doar când suntem speriați, ci și când ne simțim nesiguri cu noi înșine.

Îngrijorarea arată că întâmplările negative pot fi procesate favorabil, ca învățătură pentru prevenție pe principiul „paza bună trece primejdia rea”.

Prin urmare, îngrijorarea ne ajută să actualizăm experiența trecută și să o folosim în beneficiul nostru pentru viitor. Ea ne permite pregătirea pentru tot felul de scenarii probabile și încurajează anticiparea pentru ca acțiunile noastre să nu aibă consecințe negative.

Datorită îngrijorării putem fi precauți și putem evalua riscuri probabile.

Preocuparea pentru noi, pentru cei dragi și pentru viitor înseamnă capacitatea de a avea grijă.

Astfel, grija apare cu ajutorul îngrijorării.

Fiind strâns legată de posibilitatea anticipării, îngrijorarea este mai puternică în perioadele de schimbare din viața noastră, când viitorul nu este clar. În fața incertitudinii încercăm să ne salvăm prin control.

Îngrijorarea ne sporește vigilența și capacitatea de previzionare astfel încât, chiar în condiții necunoscute, deciziile noastre pot fi prudente.

Venirea pe lume a copilului presupune o mare schimbare în viața mamei și o confruntare cu foarte mult necunoscut. În aceste condiții sunt firești manifestările de îngrijorare.

Prin îngrijorare, mama își mobilizează energia și își actualizează experiențele cu scopul de a face față tuturor formelor de viitor imaginate.

Încercarea de control nu se limitează doar la actele proprii, ci tinde să se extindă la întreaga lume. În aceste condiții, prezentul este sacrificat pentru viitor.

Dificultatea apare abia când îngrijorarea nu se mai limitează la situații de pericol și când ajunge un modus vivendi. Liniștea și bucuria momentului pot fi sacrificate pentru o iluzorie siguranță a viitorului. Nici nu e greu să se ajungă în acest punct căci îngrijorarea are o componentă obsesivă și ne poate absorbi întreaga energie.

Totodată, îngrijorarea presupune gândirea în detaliu asupra unor pericole imaginate ceea ce le face iminente în mintea noastră. Mental, ajungem să ne confruntăm cu mai multe pericole decât ne-ar putea furniza realitatea. Gândirea pericolului determină o descărcare de adrenalină care ne dă un bust de energie și de luciditate.

Practicând prea des îngrijorarea putem deveni dependenți de ea, nemaifiind capabili să trăim și altfel.

Situații în care mamele practică îngrijorarea

Pentru ca susținătorii mamei, să o poată sprijini în procesul de transformare a îngrijorării în grijă, e nevoie să înțelegem semnificațiile fiecărei situații în parte.

Ce beneficii așteaptă mama de pe urma îngrijorării? De ce admite să plătească cu liniștea ei? De ce nu se poate bucura de ceea ce-i oferă prezentul? Ce spaime ascunde îngrijorarea? Ce dorințe?

Îndată ce putem răspunde acestor întrebări, susținerea mamei devine simplă.

Îngrijorarea este despre o întâmplare trecută plasată în viitor

Avantajul îngrijorării este că se ocupă de viitor, adică de „întâmplarea ne-ntâmplată” cum spunea I. Creangă. Mama îngrijorată se menține în alertă intelectuală pentru a putea anticipa orice scenariu posibil al vreunui pericol. Ea crede că rolul ei este de a fi gardianul copilului în fața lumii periculoase care pândește la tot pasul.

Cu cât mama este mai inteligentă, cu atât imaginația ei va fi mai bogată și în loc să se liniștească va confecționa motive pentru a se menține în alertă până la epuizare. Oricine ar încerca să-i arate cât de nefondate îi sunt unele temeri, va constata că, de fapt, o ajută să descopere noi motive de îngrijorare.

Tocmai această siguranță a pericolului pe care o are mama ne arată că ea nu se referă la viitor, care este prin definiție incert, ci la trecutul care este cunoscut. Măsurile de precauție nu sunt liniștitoare căci sunt aplicate post factum. Îngrijorarea mamei spune, de fapt, povestea unei suferințe vechi și a spaimei de repetiție.

De pildă, îngrijorarea mamei din „Prostia omenească” a lui Creangă pare de neînțeles luată ca atare. Problema nu este că drobul de sare ar putea cădea peste bebeluș, ci că a căzut deja peste un copil în raport cu care mama își exprimă jalea, neputința reparării și spaima repetiției.

Mama se simte copleșită și singură într-o lume periculoasă. A avut momente când nu a primit ajutor deși ar fi avut nevoie, a fost luată pe nepregătite când era încrezătoare. A avut eșecuri, a fost rănită și dezamăgită. Acum doar își exprimă frica de a nu fi la înălțimea responsabilității de a avea grijă de copil.

Putem identifica această situație prin faptul că mama face referire la întâmplări trecute. Observăm de asemenea că grija ei se concentrează aproape exclusiv pe obiectul spaimei și că e neglijentă cu toate celelalte aspecte ale creșterii copilului.

Pentru ca mama să poată avea încredere în viitor are nevoie să-i fie înțelese dificultățile trecute pe care le invocă atunci când cere sprijin. Ea are nevoie să simtă că nu este singură, că este ascultată și înțeleasă. Totodată, mama este asigurată dacă știe că aparține unei comunități de sprijin la care poate apela oricând apar situații neprevăzute.

Astfel, mama va putea să-și liniștească spaimele privind trecutul, va reuși să nu mai anticipeze exagerat și să se raporteze la fiecare situație în parte atunci când apare.

Îngrijorare dă formă probabilă unor evenimente traumatizante pe care mama le-a suportat pasiv. Acum ea poate deveni activă și prevenitoare.

Îngrijorarea dă formă concretă angoasei difuze

Îngrijorarea are un avantaj în fața angoasei prin faptul că are un obiect concret, chiar dacă acesta se poate schimba des. Este foarte dificil să trăim o stare difuză de spaimă ce nu poate fi numită, ce nu poate fi înțeleasă și nici povestită. Îngrijorarea ne ajută să ne concretizăm starea într-o spaimă cu obiect inteligibil pentru toată lumea.

Mama care se simte în pericol vital poate apela la îngrijorare pentru a nu se lăsa copleșită. Angoasa din spatele îngrijorării se exprimă prin dezorganizare și agitație. Mama trece rapid de la o spaimă la alta, de la un motiv de îngrijorare la altul. Ea solicită liniștire externă: are nevoie urgentă să ia o pilulă, să capete un sfat avizat, să facă ceva anume. Ca orice stare acută, și aceasta este intensă, dar de scurtă durată dacă mama găsește răgazul de a se ocupa minimal și de ea însăși. Aici nu îngrijorarea este problema, ci nevoia mamei de sprijin concret căci ea nu se poate ocupa de copil, neglijându-se pe sine.

Mamei îi vine în ajutor copilul ei care are aceleași nevoi. Ritualurile de liniștire ale copilului o vor sprijini și pe ea și-i vor oferi răgaz. De asemenea, faptul că ea poate să-și liniștească bebelușul îi oferă încredere că se poate liniști și pe ea.

Totuși, nu ne putem baza doar pe acest sprijin și putem încuraja mama să apeleze la o persoană care să o ajute concret cu copilul pentru ca ea să se odihnească fizic și psihic, să-și poată oferi un timp doar al ei.

Îngrijorarea poate fi un mecanism de apărare în fața angoasei sau a depresiei.

Îngrijorarea este o formă de iubire

Îngrijorarea are o componentă obsesivă care centrează întreaga energie asupra obiectului său.

Obsesia însă este prezentă și în îndrăgostire, iar mama se află în situația aceasta cu bebelușul ei. Îl idealizează, îi este prezent în toate gândurile, îl vede și când închide ochii, sânii îi curg înainte ca el să plângă de foame. Toată lumea ei e plină de copilașul pe care nici nu-l cunoaște și la care nu știe cum să se raporteze. Ce îi este cel mai bine? Cum îl pot afecta acțiunile ei? Ce ar trebui să facă moment de moment? Sigur că e îngrijorată!

Îngrijorarea îi oferă mamei motiv de a se ocupa excesiv de bebeluș, de a vorbi mereu cu ceilalți despre el, de a merge la specialiști, de a întreba, de a se informa. Mama își reduce toate preocupările doar la cele care vizează copilul. Uneori, în mod paradoxal, mama poate să plece de lângă copilul real pentru a se preocupa de copilul ideal din mintea ei, de tot ce îi poate oferi în mod superlativ.

Aici îngrijorarea apare pentru că iubirea mamei nu se poate manifesta în sensul ei pozitiv. Poate că mama nici nu știe că poate iubi și relaxat, că se poate bucura de copilul ei și de aceea are nevoie să fie încurajată. Uneori este suficientă o singură persoană care să-i admire copilul și care să privească cu normalitate relația lor pentru ca îngrijorarea mamei să redevină ce era de fapt: iubire.

Obsesia din iubire se poate lesne confunda cu obsesia îngrijorării.

Îngrijorarea ca identificare cu bebelușul

Venirea pe lume a bebelușului aduce, pentru o perioadă, o stare de deznădejde. Bebelușul este mult prea copleșit de lumea aceasta căreia nu i-ar putea face față singur. Mama, pentru a-și sprijini bebelușul îl înțelege prin identificare proiectivă preluându-i ea însăși starea. Mama însăși e deznădăjduită și are nevoie de sprijin la fel ca și copilul ei.

Pentru autosusținere, mama reactualizează toate stările de copleșire din istoria sa pentru a putea folosi soluțiile utilizate cu acele ocazii. Sigur că nu e simplu.

Mai toate mămicile practică acest tip de îngrijorare care le permite să se izoleze de lumea exterioară și să confecționeze în jurul bebelușului un cocon protector. Prin îngrijorările sale mama construiește pentru copil o lume similară cu cea uterină pentru a-i facilita tranziția. Cu cât este mai puțin înțeleasă cu atât se va izola mai mult.

Mama are nevoie să fie încurajată în creativitatea cu care îi construiește copilului cuibul. Are nevoie de sprijinul și încrederea celor din jur pentru a-și construi credința că bebelușul ei are capacitatea de a supraviețui. Este o perioadă de tranziție care se va liniști de la sine pe măsură ce copilul crește și mama prinde încredere în forța lui vitală.

Mama își susține bebelușul trăind odată cu el angoasa intrării în lumea aceasta.

Când copilul are unele dificultăți medicale sau psihologice, îngrijorarea mamei poate fi un indiciu pentru suferința reală a copilului. Dacă o mamă liniștită și încrezătoare de obicei este foarte îngrijorată, starea ei poate indica un pericol posibil. Preocuparea serioasă a specialistului apelat pentru ceea ce semnalează mama ar trebui să o liniștească. Dacă îngrijorarea persistă atunci nu este vorba despre copil, ci despre nevoia ei de ajutor.

Îngrijorarea unei mame de copil mai mare care, în general este calmă, ne poate da un indiciu despre o dificultate reală cu care se confruntă acesta.

Concluzie

Îngrijorarea poate exprima subtil nenumărate nevoi frustrate și spaime cu care se confruntă mama. Odată ce toate acestea își găsesc o înțelegere în afară și relația cu copilul intră în firescul ei necesar.

Parte a unui articol prezentat la Conferința Internațională Perinatal Health, Psychological, Social and Medical Approach, organizată de Asociația Bebe Bienvenu