Adesea, în școală, evaluarea este utilizată ca „bici” sau „bombonică” pentru menținerea iluziei de autoritate a profesorului. Și mai frecvent, prin evaluare copiii sunt judecați, etichetați, comparați cu colegii. Însă argumentul lui „așa se face” nu poate justifica o practică în dezacord cu principiile educative.

Funcțiile evaluării

Evaluarea din educație nu are nici un rost dacă nu îi folosește în vreun fel copilului (sau celui evaluat).
De aceea este important ca evaluarea, ca întregul proces educativ, să se petreacă în condiții de siguranță în care copilul să se simtă degajat, liber și creativ.

Evaluarea are menirea de a ajuta procesul educativ prin funcțiile ei:

Funcția de învățare

În momentul evaluării receptivitatea pentru învățare este foarte mare, de aceea profesorul poate folosi acest moment pentru a explica individualizat ceea ce trebuia să știe copilul și pentru a întării ceea ce știe deja.

Funcția de autoevaluare

E nevoie să se explice copilului felul în care s-a realizat aprecierea, în funcție de ce criterii (care se presupune că au fost anterior agreate de ambele părți) și unde s-au produs greșelile sau neînțelegerile.

Este evident că nu se poate comunica o notă sau un calificativ decât în mod direct pentru ca acestea să poată fi înțelese. Copilul trebuie să poată și el să explice ceea ce dorea să exprime. Astfel, copilul însuși învață să se autoaprecieze.

Funcția de motivare intrinsecă

Copilul poate constata ce mai are de studiat unde îi sunt lacunele și cum își poate folosi experiențele de învățare pentru aprofundare.

Funcția de îmbunătățire a procesului didactic

Prin evaluare, profesorul reușește să obțină un feedback prin care el însuși poate să-și evalueze predarea și să descopere felul în care aceasta poate fi îmbunătățită. Care sunt mijloacele funcționale și care ar mai trebui modificate, adaptate în funcție de fiecare copil în parte.

Mituri despre evaluare

Evaluarea este un mecanism care poate deraia foarte ușor procesul educativ în dresaj de aceea este necesară o grijă deosebită pentru felul în care evaluăm și pentru motivele interioare ale evaluatorului.

De aceea este necesar ca profesorul să gândească asupra tehnicilor pe care are de gând să le aplice și să nu considere practica celorlalți bună doar pentru că există.

Aprecierea profesorului este o recompensă a școlarului silitor

Copiii nu trebuie recompensați pentru felul cum se poartă sau pentru ceea ce știu.
Prin recompensă se umbrește legătura copilului cu bucuria de a ști și se accentuează dorința de a obține beneficii.

Oricum această considerație arată că profesorul se plasează într-o postură superioară (nu doar copilului ci și disciplinei pe care o predă) de unde îi poate gratula pe cei care îi sunt pe plac.
Or în educație, evident că scopul nu este acela de a plăcea profesorului.

Pedeapsa îi ajută pe copii să înțeleagă ce au de făcut

Dacă se folosește pedeapsa prin evaluare, atunci va fi greu să se poată crea un cadru propice în care copilul să se simtă degajat și să poată oferi tot ceea ce știe și poate. Va fi stresat, emoționat și nu se va simți în siguranță – în cele din urmă nu-i va mai plăcea să învețe.

Și aici se vede aceeași atitudine de superioritate a profesorului și aceeași stare de legare de el ca persoană, de dispoziția sa subiectivă și nu de domeniul pe care ar trebui să-l predea.

În ambele cazuri de mai sus este vorba de condiționare, care este o metodă tipică de dresaj, și nu de educație. Condiționarea creează o legătură puternică între ceea ce știe copilul și beneficiile pe care le poate obține.

Copilul nu va mai învăța pentru el, ci pentru a-i mulțumi pe alții, care la rândul lor devin pentru el instrumente de satisfacere a dorințelor. Aici în loc de umanizare nu obținem altceva decât un calcul rece de balanță între beneficii și costuri.

Evaluarea poate fi o bună motivație exterioară pentru copil ca să învețe

Copilul motivat cu nota, aprecierea, calificativul își va găsi mai greu motivații interne de a face ceva pentru sine și pentru ceilalți. Astfel, copilul va fi din ce în ce mai puțin curios, nici nu va mai ști să întrebe; va fi mai puțin dispus să cerceteze, să caute, să descopere; ghidonat fiind de alții, nici nu se va mai obosi să-și descopere interese proprii. Copilul își va canaliza întreaga energie pentru apărarea libertății sale.

Un copil crescut astfel va deveni un adult mai degrabă interesat de salariul pe care îl poate obține prin profesia sa și nu de ceea ce va putea realiza cu adevărat în domeniul său. Va deveni un om neliber și deci neresponsabil, necreativ și lipsit de bucurie.

Puterea de a evaluarea îi oferă profesorului autoritate

Autoritatea nu poate fi conferită din exterior prin niciun fel de artificiu. Cine face uz de o autoritate externă arată că nu dispune de una internă. Profesorul este autoritar doar dacă este matur afectiv, echilibrat și conștient de ceea ce poate oferi.

Profesorul care amenință cu evaluarea nu este autoritar, ci abuziv. Aceasta înseamnă că nu prea are ce oferi copiilor și este destul de conștient de aceasta.

Dacă profesorul nu are ce oferi copiilor, e abuziv și nu se poate impune cu respect prin ceea ce este, pare destul de evident că ar trebui să-și descopere vocația în afara școlii pentru binele tuturor.

Evaluarea îi ajută pe copii să se compare între ei

Așa ajutor mai bine lipsă… Comparația dintre copii are în spate un scop prea puțin ortodox și nicidecum educativ: „divide et impera”.

Acest scop poate fi atins, dar este profitabil doar pe termen scurt până când copiii învață să se apere. Se obține însă o stare de dezbinare între colegi care nu poate duce la nimic bun.

Ideea ca astfel sunt stimulați copiii să se ia la întrecere nu se susține și arată o gravă lipsă de cunoștințe privind psihologia copilului.

O astfel de evaluare, prin comparația copiilor din clasă este pe deasupra și subiectivă deoarece doar din întâmplare un copil este într-o clasă și nu în alta cu anumiți colegi și nu cu alții.

Comparația dintre clase iar nu își are nici un sens deoarece fiecare copil este o individualitate și dacă nivelul unei clase este mai scăzut aceasta arată lipsa de preocupare a profesorului și nimic altceva.

Evaluarea ajută la evidențierea greșelilor pentru a le diminua

Evaluarea evidențiază deopotrivă și ceea ce știe și poate copilul. Depinde doar ce parte a paharului dorim să vedem.

Oricum, greșeala nu este în nici un caz ceva care trebuie evitat cu orice preț. Greșeala este omenească, naturală pentru omul care învață și uneori oferă și o deschidere importantă către nou, către ceva ce nu am fi gândit, facilitează descoperirea și procesul creativ.

De aceea greșeala nu trebuie tratată ca ceva grav, ci dimpotrivă îl ajută pe profesor să vadă cum și ce a înțeles copilul și poate genera piste interesante spre noi descoperiri.

Evaluatorul este instanța care judecă

Un om care este într-un proces educativ nu este un inculpat în boxa acuzaților. Dimpotrivă este un om care are nevoie de sprijin pentru a se forma, de libertate de a se desfășura pe sine, de degajare pentru a simți bucuria descoperiri.

De aceea evaluarea în educație diferă de cea a instanțelor de judecată. Iar dacă profesorul se simte judecător, locul lui nu este în educație.

Acestea și multe altele sunt percepțiile despre evaluarea în educație, care s-au perpetuat prin practică, fiind luate ca axiome.

De aceea, mai presus de orice practică în educație ar trebui să troneze ca primă lege gândirea înainte de punere în faptă. Orice act, chiar dacă pare minor, uzual și fără însemnătate – pentru profesor ar trebui să fie supus reflecției.

De pildă, ca profesori, e musai să ne întrebăm lucruri banale precum:
• De ce copiii nu sunt lăsați să intre în școală pe poarta principală rezervată profesorilor?
• De ce se ridică toți copiii în picioare când intrăm în clasă și scandează la unison: Buuu-năăă-ziii-uaaa!
• De ce se simt stresați și încurcați copiii atunci când îi „ascultăm”?
• De ce copiii izbucnesc ca niște bombe în explozie în timpul pauzelor?...

Abia după aceste întrebări ni le putem permite și pe cele academice:
• Cum să centrăm educația pe copil?
• Cum să le trezim interesul copiilor?
• Cum să adaptăm metodele pedagogice fiecărui copil în parte?...