Îngrijorările noastre sunt influențate de cultura societății în care trăim. Mamele preiau  și ele semnificațiile comunității de sprijin.

Specialiștii la care apelează mama pentru sprijin medical, psihologic, educațional sau de ajutor social pot fi mai adecvați cu nevoile ei dacă îi înțeleg îngrijorările și sursa socială a acestora

Comunitatea ne oferă modele pentru gestionarea stărilor afective și ne asigură sprijin atunci când avem nevoie.

Societatea contemporană prezintă unele caracteristici care au ca efect sporirea îngrijorărilor noastre și ale mamelor mai ales. Dintre pârghiile contemporane generatoare de angoasă am identificat câteva pe care, dacă le recunoaștem, le putem anula.

Comunitățile nu sunt perfecte, iar unele își predispun membrii la îngrijorare, ba chiar pot să profite de pe urma anxietății acestora.

Cultul vinovăției

Întreaga noastră cultură este clădită pe vinovăție, pe sacrificiu și pedeapsă. Majoritatea miturilor fundamentale de la cele grecești, romane, biblice până la cele istorice atestă aceasta. Adesea după vină vine ispășirea prin pedeapsă fără vreo reparație reală, fără vreo înțelegere a situației care ar putea stopa repetiția.

Într-un astfel de context mamele tind să se simtă vinovate pentru orice suferință reală sau presupusă a copilului ceea ce le incapacitează acțiunile și le conflictualizează relația.

Întreaga comunitate le tratează pe mame ca și cum ar fi vinovate ab ințio pentru orice. De ce doarme cu copilul în pat, dacă se întoarce peste el și-l sufocă? Sigur că plânge copilul, laptele ei este insuficient, prea slab, prea gras, îi creează colici! De ce îi pune copilului căciulă... De ce nu-i pune? Exemple întâlnim la tot pasul căci la orice vârstă a copilului lumea se simte îndreptățită să comenteze acțiunile mamei și foarte rar să o ajute.

Specialiștii aici au rolul de a se concentra pe situația prezentă, pe explicarea ei în ansamblu ca pe un fapt de viață. În loc să căutăm vinovați putem să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut pentru remedierea situației concrete cu care ne confruntăm. De cât să vânăm vrăjitoare, mai bine să-i observăm mamei strădania și să-i oferim înțelegerea și ajutorul nostru concret și adecvat.

Vinovăția ne ajută pentru asumare și pentru reparație, nu pentru a ne autoflagela. O mamă care își pierde stima de sine se infantilizează și nu își mai poate susține copilul cu întregul său potențial.

Idealizarea copilului

În majoritatea miturilor și basmelor europene, copilul este prezentat ca obiect drăgălaș al iubirii. El este privit în perspectivă cu considerație pentru cine va deveni și nu pentru cine este. Dacă ne gândim la practicile din școală observăm cum copilăria pare o stare imperfectă care trebuie sacrificată pentru pregătirea adultului.

Totuși, apar tot mai multe voci care impun copilul ca persoană completă cu dreptul de a-și trăi vârsta. Acest concept însă nu este suficient integrat și adesea este înțeles ca idealizare a copilului și ca reducere a drepturilor părinților săi.

Sigur că orice copil este o persoană cu drepturi, dar nu-i face bine să fie pus mai presus de ceilalți și întreaga familie să se centreze în jurul său. El are nevoie să se simtă un om în lumea aceasta cu drepturi egale cu ale altora pe care să învețe să le respecte. Nimeni nu este nici mai prejos, nici mai presus.

Dacă rolul copilului devine esențial în viața noastră, sigur că el se va simți responsabil pentru nefericirea noastră și pentru sacrificiile făcute. Or aceasta creează o legătură patologică de care nimeni nu are nevoie.

Specialiștii le pot ajuta pe mame să normalizeze rolul copilului în familie unde toți membrii sunt la fel de importanți și fiecare este responsabil pentru fericirea proprie. Copilul are dreptul indiscutabil de a-i fi satisfăcute nevoile pe care el însuși nu și le poate împlini. Părinții însă, nu sunt zâne bune care au datoria de a împlini și dorințe.  

Copilul, ca oricare dintre noi, are și el dreptul să fie nefericit. Nefericirea lui nu trebuie să pună pe jar întreaga familie care să se dea peste cap pentru a-l înveseli.

Presiunea fericirii poate fi mai dificilă decât stările firești de nefericire de care nimeni nu este străin.

Responsabilizarea excesivă a mamelor

Societatea contemporană dispune de specializări științifice în domenii care necesită studiu aprofundat. Cu toate acestea, atunci când vine vorba despre o intervenție asupra copilului, mama, deși nespecialistă, trebuie să-și asume decizii medicale, educaționale, de îngrijire și de socializare.

Specialiștii, asemeni lui Pillat din Pont, se spală pe mâini pentru a plasa responsabilitatea vreunui posibil eșec asupra mamei și așa destul de angoasată. Cum ar putea mama să ia relaxată decizii fără a cunoaște consecințele? Cum și-ar putea asuma ea ce nu-și asumă specialiștii în domeniu fără semnătura ei? Cum ar putea ea decide în situația în care este atât de implicată afectiv?

Propun modificarea structurii decizionale în specialitate unde avem nevoie de avizul unui coleg, pentru a scuti mamele de nesiguranțele noastre. Dar nu consider că mama ar trebui ajutată cu forța și nici scutită de acele decizii pe care și le asumă. Este vorba doar de a o scuti de obligația de a semna acte medicale sau educaționale pentru exonerarea responsabilității instituționale.

Propun scutirea mamei de presiunea deciziei, în unele situații, ca drept și nu ca obligație.

Abundența ofertelor

Societatea nu mai oferă ritualuri clare pentru creșterea și educația copilului, ci o multitudine de oferte adesea extreme, vehemente și contradictorii. Mama e nevoită să aleagă dintre acestea  știind că acuzațiile viitoare doar ea le va suporta.

Sigur că această abundență pierde din vedere individualitatea relației mamei cu copilul deși este singura care contează.

Ca specialiști în susținerea mamelor ne-ar ajuta dacă înțelegem că nu putem susține un bine generic făcând abstracție de oamenii în mod individual. În loc de idei spectaculoase și credințe vehemente ne-ar ajuta modestia de a ne raporta simplu și uman la fiecare mamă în parte. Nu ne ajută nici să o judecăm și nici să încercăm să o convingem, ci doar s-o ascultăm căci cel mai adesea, tot ea ne furnizează și soluția care i se potrivește.

Descoperirile științifice au o importanță statistică, dar nu se potrivesc mereu și situațiilor individuale. Ne ajută dacă suntem gata să acceptăm că nu știm, că putem greși. Așa vom putea reconsidera soluții invalidate și vom fi gata să descoperim modalități noi de sprijin.

Oamenii sunt mai importanți decât ideile!

Soluții de fugă în situația disconfortului

Comunitatea din jurul nostru nu are repere pentru a ne înțelege toate îngrijorările, dar ne oferă câteva modalități acceptabile de a fugi de ele.

Cele mai frecvente sunt fuga în muncă și în boală. Dacă ceilalți nu înțeleg de ce se îngrijorează o mamă cu un copil sănătos, vor înțelege lesne dacă are multă treabă sau dacă se îmbolnăvesc ea sau copilul.

Pe mamă nu o ajută dacă ne oferim să o ajutăm, arătându-ne superioritatea și făcându-i adevărate demonstrații de virtuozitate. Mama nu este în situația de a putea fi admirativă. Ea se compară și se vede stângace, temătoare și nepricepută. Uneori nici nu înțelege limbajul în care i se vorbește, alteori e copleșită de informațiile pe care le pierde din memorie sau le încurcă. E pisăloagă și pare prostuță. Sigur că vrea să fugă la serviciu unde este competentă. Consideră că bebelușul ei merită să fie îngrijit de cineva mai priceput.

De asemenea, când mama se îmbolnăvește fizic sau psihic se poate vedea cât este de epuizată și de lipsită de ajutor. Boala îi oferă un timp justificat pentru a se mai ocupa și de ea însăși.

Când mama cere ajutor frecvent pentru posibile boli ale copilului, arată că simbioza este copleșitoare pentru ambii. Ea apelează la un specialist ca la un terț capabil să pună o limită în relația lor și să le ofere un punct de separație.

Chiar dacă mama evită trăirea îngrijorării, starea ei este descoperită de fuga în activitate sau în boală. Prin acestea, mama semnalează nevoie de încurajare, de sprijin și de ajutor.

Boala sau fuga în activitate pot fi strigăte de ajutor ale mamei care se desconsideră și are nevoie de sprijin.

Concluzii

Nicio mamă nu poate să facă față de una singură creșterii copilului. Ea are nevoie de o comunitate de sprijin care să-i ofere înțelegere și susținere. Dacă mama se neglijează nu va putea face față pe termen lung îngrijirii copilului.

Când comunitatea oferă instituții de sprijin competente, adesea doar existența lor este asigurătoare, iar mamele, foarte rar, apelează la ele.

Parte a unui articol prezentat la Conferința Internațională Perinatal Health, Psychological, Social and Medical Approach, organizată de Asociația Bebe Bienvenu