Ce anume influenţează felul în care ne manifestăm agresivitatea? Cum se poate manifesta agresivitatea? Ce valori poate dobândi agresivitatea prin sublimare?

Manifestări ale agresivităţii

Agresivitatea este o formă de exprimare a energiei vitale, dar ceea ce contează pentru relaţia cu cei din jur, este modul în care ea se prezintă şi manifestă.

Manifestările de agresivitate sunt numeroase şi depind mult de mediul în care evoluează omul.

Factori ce influenţează manifestările de agresivitate

Cei mai importanţi factori care stau la baza modelării manifestărilor de agresivitate sunt:

Educaţia

Pentru exprimarea agresivităţii sale, copilul îşi ia ca model părinţii şi educatorii.
Felul în care adulţii din jurul copilului îşi gestionează stările agresive devine exemplu pentru copil.
Aceste modele–reper sunt interiorizate şi vor fi redate mai apoi ca manifestări personale faţă de sine şi de ceilalţi.

Este normal ca un copil bătut de către părintele său să se simtă „bătut de soartă” şi să-i bată şi el pe colegi; este natural ca un copil a cărui mamă este permanent îngrijată de sănătatea lui să devină ipohondru şi să aibă temeri de întâmplări nefaste faţă de cei dragi.

Cultura

Obiceiurile, tradiţiile, religia, arta, miturile şi credinţele oferă unei populaţii repere vechi pentru manifestările individuale. Aici sunt limitele între care se încadrează cumsecădenia, sunt pedepse pentru ispăşirea abaterilor precum şi exemple de sublimare.

Acolo unde inserţia culturală este prea slabă şi individul se simte mai lesne copleşit de propriile-i afecte aflate în stare brută.

Grupul de semeni de la un moment dat

Grupul de semeni adecvează elementele culturale generale la nevoile specifice unei vârste, a unei condiţii sociale, materiale, religioase, profesionale, de preocupare sau de stare personală. Astfel, în grup individul găseşte, pentru o perioadă din existenţa sa, susţinerea de care are nevoie pentru a evolua într-o direcţie specifică.

Maturitatea afectivă a individului

Vârsta afectivă pe care o înregistrează omul (care poate diferi de vârsta sa fizică, intelectuală sau socială) îi face proprii anumite tipuri de manifestare.
Traumele, tensiunile şi tulburările afective sunt responsabile de rămânerile în urmă ale dezvoltării afective. Elaborările de sine şi capacitatea de sublimare oferă remediu şi permit creşterea.

Dată fiind influenţa acestor factori, deşi nivelul agresivităţi este oarecum similar tuturor, formele de manifestare diferă foarte mult, oferind un aspect individual.

Tipuri de manifestare ale agresivităţii

Factorii ce influenţează manifestările de agresivitate le încurajează pe unele şi le suprimă pe altele. Aşa se face că descoperim numeroase tipuri de manifestare de agresivitate:

Manifestarea directă (violenţa)

Aceasta este permisă copiilor mici, dar dincolo de aceste vârste ea este aspru reprimată cultural din nevoia de protecţie a unităţii de grup. Astfel, în majoritatea culturilor umane, cei care au manifestări directe de agresivitate, fără o autolimitare sunt aruncaţi în închisori sau ospicii.

Aşa se face că manifestările de agresivitate directă (violenţa) nu apar decât în situaţii în care nu există consecinţe. Aceasta explică menţinerea violenţei în familie (cu soţia şi copiii), dar reprimarea ei puternică în medii exterioare.

Manifestarea indirectă

Dacă manifestarea directă nu este permisă atunci ea este metamorfozată, transformată pentru a nu putea fi recunoscută şi pedepsită, dar efectul pentru adresant rămâne acelaşi: rănirea.

De pildă, furia brută se poate manifesta în grijă sufocantă care ricoşează în agresat provocându-i spaimă pentru integritatea personală. Aici rănirea nu este produsă direct, ea apare ca o autorănire. Deşi agresorul scapă de pedeapsa socială, efectul asupra victimei este acelaşi – deci soluţia nu este nicicum sănătoasă pentru nimeni.

Autoagresivitatea

Dacă agresivitatea nu-şi poate urma drumul său spre exterior, se întoarce către sine cu efect toxic. Aici agresorul este şi victimă deopotrivă. El poate fi o victimă conştientă asumându-şi postura de agresor, sau inconştientă („se bolnăveşte de inimă rea”).
Este de asemenea o soluţie cât se poate de nocivă.

Deplasarea la nivelul trăirii psihice

Trăirea agresivă nu este permisă omului şi nici el nu şi-o permite, de aceea ea nu se poate manifesta recognoscibil, dar nici nu poate să dispară. Numai că un capac etanş pe o oală care fierbe poate crea mai multe daune decât beneficii.

Aşa se face că agresivitatea refuzată de la nivelul conştientului se manifestă inconştient. Ea apare bântuind în vise pe care le transformă în coşmaruri, în acte ratate care se soldează cu răniri şi autorăniri, în temeri şi obsesii, în griji şi ipohondrii.
Aceasta este o soluţie de sacrificiu în care boala psihică sau fizică este foarte aproape.

Deplasarea la nivelul cuvântului

Aici faptul agresiv este înlocuit cu vorba agresivă: lovitura, cu înjurătura directă sau cu bârfa (indirectă), cu ironia sau autoironia. „Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte”, spune Arghezi.
Este o soluţie ceva mai evoluată, specific umană, dar nu totdeauna permisă social (dovadă o fac numeroasele procese pentru calomnie).

Aceste soluţii nu aduc prea mari beneficii deoarece agresivitatea este fie manifestă brut, fără vreo prelucrare, fie cosmetizată, reorientată, reprimată, deplasată, dar nu este nicicum transformată, prelucrată, elaborată.

Sublimarea este o prelucrare benefică a agresivităţii, care însă, nu este posibilă în afara cunoaşterii şi acceptării ei.

Sublimarea agresivităţii

Sublimarea (S.Freud) este specific umană şi înseamnă transformarea unor forţe brute ale fiinţei noastre în stări elaborate, benefice pentru noi şi pentru cei din jur.

Sublimarea este ceea ce arată Eschyl în Orestia când Atena (nu întâmplător, zeiţă a înţelepciunii) transformă Furiile (cele care îl înnebunesc pe Orest, îl bântuie şi îl chinuie cu o forţă neobosită) în Eumenide (forţe blânde ale creaţiei, muze inspiratoare).

Tot o descriere a sublimării regăsim şi în poezia lui T. Arghezi: „Veninul strâns l-am preschimbat în miere (…) Din bube, mucegaiuri şi noroi / Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi”.

Agresivitatea nu se manifestă întotdeauna distructiv sau autodistructiv, ea poate dispune și de sublimări constructive ce stau la baza competiției, a creativității, a autoconservării de sine și a protejării celorlalți, a spiritului de dreptate, a susținerii unor valori.

Evitarea sau încercarea de înăbușire a agresivităţii îi sporeşte manifestările, de aceea soluția nu este să ne lipsim de această importantă forță vitală, ci să învățăm să o utilizăm fericit.