Nevoia de independență a școlarului

Școala nu împlinește nici așteptările părinților și nici dorințele copiilor. Ea le oferă ambelor generații posibilitatea practicării libertății.

Nevoia de independență a școlarului

Micul școlar devine tot mai liber pe măsură ce deslușește legile lumii naturale și sociale în care trăiește, pe măsură ce învață să facă lucruri utile. În devenirea sa însă, copilul are nevoie de sprijin și de îndrumare, de un mediu sigur și ofertant. 

La această vârstă, nevoia de independență a copilului se dobândește prin practicarea libertății, prin integrarea în comunitate, prin relații valoroase și prin joc.

Practicarea libertății 

Pentru formarea independenței, școala îi oferă copilului un mediu în care să devină responsabil prin exercitarea libertății.

În școală greșelile devin interesante căci pot fi reparate, consecințele actelor proprii pot fi anticipate și asumate. Aici copilul poate lua decizii pe măsura sa și poate cere ajutorul. 

Copilul găsește în școală un mediu neutru emoțional, deci cu mai puține constrângeri decât în familie. Această neutralitate îi permite copilului să testeze mai multe variante de a fi și mai multe posibilități de evoluție fără să trezească angoase parentale. 

Adulții ajung să-i condiționeze, recompenseze, judece și manipuleze pe copiii atunci când sunt prea speriați de viitoruri posibile. Aceste atitudini confiscă libertatea copiilor și generează legături de dependență din care școala le oferă o posibilitate de eliberare.

Școala nu împlinește nici așteptările părinților și nici dorințele copiilor. Ea le oferă ambelor generații posibilitatea practicării libertății. Părinții nu se mai simt singuri cu responsabilitatea lor educativă, iar copiii primesc o structură în interiorul căreia pot să exerseze numeroase posibilități de devenire.

Școala le oferă copiilor contextele mai multor domenii și o îndrumare adecvată. Îi învață  să-și construiască planuri realiste pe care să le poată împlini. 

Cu fiecare reușită, copiii se simt capabili și puternici. Când observă că își pot aduce aportul în lume și că își pot influența viața, copiii devin suficient mai încrezători în sine, mai consecvenți și mai truditori. Ei sunt motivați să facă efort, să-și amâne trebuințe și să realizeze activități care nu le fac plăcere.

Renunțarea la principiul plăcerii este o achiziție importantă căci ea permite eliberarea nu doar de constrângeri externe, ci mai ales de impulsuri interne. Copiii mai puțin impulsivi au o mai mare rezistență la frustrare și sunt mai puțin afectați de schimbări și de neprevăzut. Ei devin mai puțin impulsivi, mai toleranți, mai rezistenți și mult mai autonomi.

Școala creează un mediu consecvent în care copiii sunt sprijiniți să cunoască felul în care funcționează lumea naturală și socială din jurul lor. Consecvența și cunoașterea le oferă copiilor posibilitatea formării capacității de anticipare și de explicare a fenomenelor și evenimentelor înconjurătoare. Anticiparea îi ajută pe copii să-și transforme teama de necunoscut în curiozitate, în bucuria studiului și în curajul cercetării. Astfel, copiii sunt mai puțini afectați de schimbări și de neprevăzut și se descurcă mai bine în lume. 

Practica libertății îl ajută pe copil să fie din ce în ce mai responsabil, mai predictibil pentru ceilalți, mai rezilient și mai fericit.

Integrarea în comunitate

Școlaritatea facilitează copilului o temporară pierdere de sine pentru regăsirea socială. Spațiul larg, dar sigur al școlii este numai bun pentru aventura pierderii. 

Copilul se rătăcește prin școală, își uită obiecte personale, se pierde când este întrebat ceva. Prin toate acestea, copilul ne arată cât de pierdut se simte el însuși. Dar toate aceste rătăciri îi oferă posibilitatea întoarcerii, a cercetării în amănunt, a refacerii unor trasee, a învățării riguroase și deci, presupune înstăpânirea temeinică prin cunoaștere a unei noi etape de viață. 

În această etapă, copiii nu suportă graba și nici cerințele adulților până nu și-au încheiat procesul de acomodare cu școala. Adulții sunt de ajutor dacă oferă suport, organizare și repere. Ei trebuie să fie deopotrivă riguroși, răbdători, binevoitori, toleranți și jucăuși. 

Stabilitatea relațiilor, a programului și a regulilor din școală este foarte importantă pentru copilul care se dezvoltă. El nu poate face schimbări interne, dacă trebuie să se adapteze la modificări ale mediului. Schimbările din exterior le întârzie pe cele pe care copilul dorește să le facă în interiorul său.

Copilul se simte pierdut și pentru că are nevoie, în această perioadă, să se orienteze către exterior și nu către sine. El explorează lumea, se identifică cu tot ce vede și este prea puțin interesat să se autoexploreze. Prin simpla sa orientare, copilul îi ține pe ceilalți la distanță. El are nevoie ca noi adulții să-i respectăm intimitatea și să-i oferim interese externe în raport cu care să fie curios.

Relații valoroase

Școala este o instituție educativă menită să satisfacă nevoile copilului aflat în plină dezvoltare și nu să perpetueze niște cutume fără sens.

Învățătorii nu pot satisface nevoile de învățare ale copiilor dacă nu-i cunosc și nu se acordează la ei. Copiii nu sunt toți la fel și nici nu pot fi tratați ca o „clasă”. Dacă vom continua să le impunem copiilor să nu vorbească neîntrebați, să nu se miște, să fie serioși, să nu se joace, le vom îngreuna accesul la oferta școlii. (Cercetarea ISE, 2012-2013).

Înainte să le impunem copiilor vreo disciplină, ar fi bine să ne informăm noi înșine asupra psihologiei vârstei. Putem afla astfel că doar un copil bolnav poate sta o oră fără să se miște, doar un copil speriat nu vorbește fără să ceară voie. Claparède (1975) spune că un copil împiedicat să se miște este un copil torturat. Gândirea copilului diferă de cea a adultului, el are nevoie să se miște și să vorbească. Prin urmare, nu putem dezvolta intelectul copilului dacă îi țintuim trupul și îi punem interdicții de vorbire. În educație nu putem face abstracție de natura copilului și de nevoile lui. 

Instabilitatea, hiperactivitatea, incapacitatea de concentrare, agresivitatea, dezinteresul, apatia, teama copilului sunt doar efecte ale unui mediu nepotrivit, deopotrivă solicitant și neofertant.

Copilul se doar dezvoltă în relații valoroase în care primește ce are nevoie și care nu-l solicită peste puteri. În școală, copilul întâlnește un mediu sigur, cu limite clare și cu adulții disponibili și atenți care îl ajută să descopere lumea și să se integreze. dobândească abilități necesare integrării.

Atunci când ne este dificil să ne înțelegem cu un copil, cel mai adesea, este un semnal al unui defect de relație cu un adult din viața lui. Prin manifestările sale, copilul ne oferă oportunitatea remedierii.