Pregătirea copilului pentru grădiniță

Când este pregătit copilul pentru grădiniță

Nevoia copilului de a intra în colectivitate apare natural în dezvoltare și nu ține de vârsta lui cronologică, de trebuințele părinților, de cutuma socială sau de experiența altor copii.

Capacitatea copilului de a face parte dintr-o comunitate largă de congeneri este legată de un anumit grad de dezvoltare socială precum și de pregătirea pentru integrare de care dispune. Voi prezenta aici doar succint unele repere căci am tratat această temă pe larg în cartea „Grădinița mea favorită” (Farca, S., 2012).

Pregătirea pentru grădiniță nu este un indicator al bunei dezvoltări a copilului. Evoluția socială poate să nu fie o prioritate pentru unii dintre copiii de trei ani. Ei pot să fie antrenați să-și dezvolte mai degrabă alte dimensiuni ale personalității lor precum cea cognitivă, emoțională, motrică și să lase interesul social pentru mai târziu. De asemenea, pentru a ieși în lume, orice copil are nevoie de o pregătire adecvată și de experiențe de succes social.

Copilul începe să aibă interese sociale abia când are deja un grad de independență care să-i permită să se integreze în grup.

Gradul de independență necesar integrării sociale este semnalat de acele capacități individuale care fac posibile relațiile: individualitate și conștiință proprie, consistență și adaptabilitate.

Individualitate

Individualitatea copilului se referă la capacitatea sa de a se percepe unitar și separat.

Unitatea de sine se manifestă prin capacitatea copilului de a face distincția între el și alții, între ce este în mintea sa și ce se petrece în realitate. Are amintiri și poate povesti despre proiecte de viitor.

Separația, la această vârstă, se exprimă prin refuzuri, prin încăpățânări și revolte, dar și prin capacitatea de a se juca singur, de a se implica voluntar în activități și reparații. Este încă dependent de părinții săi, dar poate sta cu bucurie câteva ore fără ei. Se poate liniști singur și poate respecta cerințele părinților și când ei nu sunt prezenți.

Copilul vorbește despre sine la persoana I. Se simte în unitate cu bebelușul care a fost și se poate imagina în viitor chiar dacă mai încurcă timpurile când se exprimă. Refuză să se supună voinței altora și vrea să se țină seama de nevoile și de dorințele lui. Are încredere în regulile protectoare ale părinților și este interesat să cunoască oameni noi. Are o anumită rezistență la frustrare.

Conștiință de sine

Conștiința de sine a copilului se manifestă prin capacitatea de autocunoaștere și de exprimare.

Autocunoașterea se referă la aptitudinea de a-și identifica nevoile, de a-și înțelege stările emoționale, dorințele și temerile.

Capacitatea de exprimare presupune existența unui vocabular suficient pentru a se putea face înțeles. Pentru a se putea exprima, copilul are nevoie să aibă încredere că adulții de sprijin îl înțeleg, îl ajută și fac față stărilor sale.

Copilul știe când îi este foame, când îi e sete sau somn. Poate să spună când simte un disconfort, când își dorește ceva sau când ceva îl sperie. Copilul poate exprima toate acestea prin cuvinte și are încredere că este ascultat și ceea ce spune el contează.

Consistență de sine

Consistența personalității copilului presupune constanță și conținere de sine.

Constanța îl face pe copil ușor de recunoscut și de anticipat pentru cei care-l cunosc. El este consecvent în exprimare și statornic cu ceea ce-i place și cu ce-i displace. Manifestă preferințe pentru anumiți oameni, pentru activități și pentru moduri de relație.

Conținerea se referă atât la dezvoltarea fiziologică cât și la cea emoțională. Copilul este capabil de un oarecare control și de autoservire. Își poate amâna puțin satisfacerea unor nevoi și poate respecta reguli și limite.

Copilul are reacții și atitudini previzibile pe care apropiații le cunosc. El este capabil de control sfincterian, se poate hrăni singur, se poate îmbrăca, poate adormi când îi e somn. De asemenea, există un control incipient pentru unele porniri de: furie, de teamă, de afecțiune.

Adaptabilitate

Adaptabilitatea copilului se referă la capacitatea lui de integrare și de reziliență.

Integrarea presupune dorința de a fi ca ceilalți, de a respecta reguli, de a învăța comportamente și norme dezirabile social.

Reziliența are în vedere aptitudinea de a-și prezerva și manifesta individualitatea în condiții sociale. Copilul își aduce aportul personal, se remarcă prin ce poate face, prin ce știe, prin cine este și îi place să contribuie. E capabil să sesizeze pericole, nedreptăți și derapaje.

Copilul își dorește să fie politicos și „în rândul lumii”. E mândru de achizițiile sale, vrea să se implice și să fie remarcat. Își asumă mici responsabilități, sesizează situații nepotrivite și ia atitudine după cum a fost pregătit de părinți.

Dacă identificăm toate aceste aptitudini la copil, el este pregătit să iasă în lume. Prin urmare  putem trece la pregătirea lui pentru grădiniță.

Orice dificultate de integrare socială va fi semnalată de copil prin pierderea uneia dintre aptitudinile individualității sale.

Când copilul își pierde controlul sfincterian, pofta de mâncare și i se tulbură somnul arată că este copleșit. El are nevoie pentru refacere de o pauză în spațiul asigurător al casei. Când îi scade rezistența la frustrare și interesul de participare socială, copilul are nevoie de sprijin pentru integrare. Când copilul își ascunde experiențele și nu le povestește părinților, încrederea că va fi ajutat și nu culpabilizat are nevoie să fie restabilită. Când copilul devine nepoliticos, agitat și neasumat, arată că el a fost supus unor tratamente nedrepte și că e nevoie de restabilire a ordinii în grupul din care face parte.

În procesul său de cucerire a lumii din afara casei, copilul nu poate fi grăbit. El are nevoie să i se respecte ritmul, să fie pregătit, să fie sprijinit pe tot parcursul integrării și să fie susținut atunci când întâmpină dificultăți în grupurile din care face parte.

Pregătirea specifică pentru grădiniță

Dincolo de un mediu sigur, nepresant și deschis spre social, copilul are nevoie de o pregătire specifică pentru integrarea socială. Grădinița este concepută ca o primă colectivitate a copilului, capabilă să se adecveze cerințelor sale speciale. Copilul are nevoie de un mediu cunoscut și sigur, de un program potrivit trebuințelor sale. De asemenea, copilul care face un efort de acomodare cu grădinița este ajutat dacă părinții sunt favorabili instituției pe care ei au ales-o pentru el și dacă îl scutesc de alte schimbări de viață.

Mediu cunoscut

Nici noi adulții nu suntem liniștiți într-un loc necunoscut, cu oameni străini. Cum i-am putea cere aceasta copilului la prima sa intrare în social?

Copilul are nevoie să se obișnuiască cu mediul din grădiniță înainte de a rămâne singur acolo. Altfel, anxietatea pe care o creează necunoscutul pentru copil nu-i permite să se integreze în colectiv.

Cunoașterea fiind progresivă și acomodarea copilului se face treptat, cu grijă pentru sensibilitatea și pentru ritmul lui. Cunoașterea mediului de grădiniță înseamnă acomodarea cu persoanele noi, cu programul, cu tipul de interacțiune. Sunt foarte multe necunoscute, iar copilului îi trebuie timp pentru integrarea noilor experiențe.

Nerăbdarea adulților în raport cu procesul de cunoaștere al copilului nu face decât să-l determine să se retragă, să refuze, să se simtă incapabil și copleșit.

Copilul poate fi sprijinit în efortul său de adaptare prin răbdarea adulților, disponibilitatea lor de ascultare, răspunsurile cinstite și clare, asigurarea unui spațiu liniștit pentru joc. Grija atentă a părinților pentru nevoile copilului îi permite să se confrunte cu necunoscutul din viața sa.

Mediu calm

Copilul care intră la grădiniță se confruntă cu mult necunoscut și de aceea este cu toate simțurile în alertă. Pe acest fond, orice element neașteptat poate să-l sperie și să-l determine să rămână în spațiul de siguranță din familie.

Chiar dacă un copil e dornic și pregătit să rămână la grădiniță, se poate răzgândi dacă ajuns acolo vede adulți care țipă sau copii care plâng.

Copilul se sperie firesc dacă întâlnește la grădiniță copii disperați care se agață de părinți și adulți scoși din minți care strigă și pedepsesc. De asemenea, pe copil îl înfricoșează să-și vadă părinții agitați, temători și îngrijorați.

Dacă părinților le este așa de dificil, sigur ceva nu e în regulă cu grădinița!

Copilul care trece printr-o schimbare are nevoie de un mediu calm, plin de grijă și de înțelegere. Un mediu nesolicitant și ușor de anticipat îi va înlesni cunoașterea și-i va facilita adaptarea. Copilului îi sunt de ajutor adulți rezonabili, competenți și atenți la nevoile lui. Adulții capabili să facă față schimbării îi dau încredere și un model de gestiune.

Program individualizat

Pregătirea copilului nu presupune doar un demers anterior intrării în grădiniță dedicat acomodării. Atenția permanentă la nevoile copilului este importantă pentru a-i individualiza programul. Programul copilului variază în funcție de nevoile specifice pentru dezvoltare, în funcție de starea de sănătate și de prioritățile familiei.

Copilul are nevoie să se vindece când este bolnav, să fie asigurat când ceva îl sperie, să se odihnească atunci când este obosit, să se retragă când îi trebuie o pauză de la mediul social, să participe la evenimentele familiei.

Copilul poate profita de mediul din grădiniță doar când nevoile vitale îi sunt satisfăcute. Dacă, grădinița îi este impusă în opoziție cu nevoile sale ignorate, copilul înțelege că el nu contează și se sperie. Cu timpul, poate învăța să se revolte, sau, mai grav, să se ignore el însuși, să treacă peste propriile-i trebuințe, să se convingă că nu este important. Or această atitudine pregătește lipsa stimei de sine și lipsa grijii, adică exact ceea ce nu ne dorim pentru copil.

Nesuprapunerea altor schimbări

Intrarea la grădiniță a copilului reprezintă o schimbare mare în viața lui care îi solicită toate resursele pentru acomodare. Copilul, concentrat să se integreze în mediul social, nu mai are resurse să facă față altor schimbări.

Pe acest fond, este importantă o dozare a modificărilor din viața copilului. Aglomerarea schimbărilor poate duce la copleșirea copilului și la instalarea unor apărări precum: retragerea, agitația, boala.

Copilul nu se poate adapta ușor la grădiniță dacă este obligat să facă față și altor schimbări precum: venirea pe lume a unui frate, mutarea într-o cameră sau într-o casă nouă, plecarea unor persoane de îngrijire.

Părinții care înțeleg cât de importantă este temporizarea schimbărilor în viața copilului găsesc și resurse să o facă.

Copilul poate fi dus mai târziu la grădiniță, bonele mai pot fi păstrate, mutările pot fi amânate.

Primii care sunt ușurați de schimbările în pași mici sunt chiar părinții care nu mai trebuie să facă față solicitărilor intense ale unui copil copleșit.

Acest model ne poate ajuta și pe noi în viața de adult căci suntem mai fericiți și mai eficienți când nu încercăm să le facem pe toate deodată.

Armonie cu mediul de acasă

O piedică majoră în calea pregătirii copilului pentru grădiniță este spaima nerecunoscută a părinților.

Și noi, părinții trecem printr-o mare schimbare când începe copilul grădinița. Avem toate motivele să ne temem că îi va fi greu, că va întâlni persoane care nu-l vor trata cum merită, că noi înșine nu ne vom descurca prea bine. Sunt temeri firești care ne ajută să înțelegem ce trăiește copilul și să-i fim alături așa cum are el nevoie.

Dificultățile apar atunci când ne e greu să ne recunoaștem spaima și o transformăm în altceva.

Când nu ne recunoaștem spaima firească avem tendința să o acoperim în fel și chip. Putem deveni critici la adresa educatoarei și a mediului din grădiniță. Putem încerca să stabilim relații de putere cu personalul din grădiniță devenind agresivi sau submisivi. Putem începe să controlăm anumite aspecte devenind obsesivi cu mâncarea de la grădiniță, cu relațiile copilului sau cu programul educativ. Putem ajunge pretențioși, nerăbdători sau nesinceri cu copilul.

Aceste apărări în fața spaimei naturale ne fac să fim bizari pentru ceilalți adulți și să-l debusolăm pe copil.

Copilul nu poate înțelege de ce nu-i apreciem pe oamenii pe care i-am ales să-l educe. De asemenea, nu poate suporta ca noi să fim instabili când el trece printr-o schimbare. Copilul poate înțelege că este ceva în neregulă cu el din moment ce noi îl vedem incapabil să se descurce cu o încercare potrivită vârstei lui. Când copilul are nevoie de susținere, nu este cazul să facem din grădinița lui o problemă a noastră. De aceea e bine să ne rezolvăm propriile ambivalențe și să nu-l împovărăm pe copil cu ele.

Noi, părinții avem nevoie să înțelegem că grădinița este un mediu necesar copilului și să-l tratăm cu respectul cuvenit. Totodată, respectul pe care îl avem față de copil ne ajută să avem încredere că acest mediu este pe potriva lui și că va face față. Chiar dacă uneori îi este greu, este într-o comunitate de oameni care îl ajută, iar noi îi suntem aproape, gata să reglăm relațiile disfuncționale și să-i reechilibrăm mediul când acesta devine impropriu.