Profesorul de învățământ primar

 Copilul care abia intră la școală se confruntă cu prea mult necunoscut: află ce nu știe despre lume, dar, mai ales află ce nu știe despre el însuși. În acest moment, stima de sine a copilului se află în pericol căci prea adesea se vede incapabil. 

Profesorul însă, îi permite copilului să fie vulnerabil în condiții de siguranță. Vulnerabilitatea acceptată este singura sursă a creșterii echilibrate căci doar când acceptăm că nu știm, devenim dornici să aflăm, când acceptăm că nu putem, ajungem să ne formăm, când acceptăm că avem nevoie de alți suntem deschiși pentru relații. 

Orice copil are nevoie în jurul lui de adulți de încredere împreună cu care să greșească și să aibă succes. Fără astfel de adulți, copilul este prea speriat ca să fie concentrat, este prea deznădăjduit ca să mai aibă încredere. 

Cine este învățătorul

Învățătorul este cel care introduce copilul în lumea simbolică a semnelor și a conceptelor. Pentru această călătorie, este importantă legătura cu lumea reală a elementelor concrete și a demonstrațiilor practice. 

Contează de asemenea, ca învățătorul să permită proiecția imaginilor părintești pe care le face copilul asupra sa. Astfel, învățătorul este un tovarăș de drum protector și familiar, capabil să trezească curiozități și să sprijine înțelegerea, este binevoitor și hotărât.

Imaginea învățătorului rămâne în mintea copilului pentru toată viața, și ar fi bine ca ea să fie una luminoasă și ofertantă. De altfel, mediu calm și plin de oportunități pe care îl creează învățătorul îl ajută pe el însuși să se simtă mulțumit și competent. Pentru aceasta nu trebuie să se „lupte” cu copiii, să-i disciplineze, este suficient să fie el însuși consecvent și disponibil. 

Învățătorul îi oferă copilului sprijin să reușească, iar pentru aceasta nu-l învinovățește pentru greșeli și nu-l rușinează pentru neputințe. Nimeni nu poate avea succes într-un domeniu dacă nu este văzut de cineva ca și cum ar fi reușit deja.

Ca profesori avem datoria să nu dezamăgim prea crunt copilul cu temerile, nesiguranțele și cu problemele noastre. Avem datoria să-l ajutăm să aibă succes și să se simtă mândru de ce realizează. Pentru aceasta e suficient să-i susținem emoția cunoașterii și interesul implicării. 

Învățătorul pune bazele interesului pentru învățare, a siguranței pe care copilul o simte în școală și a stimei de sine pe care și-o formează. El trebuie să fie de încredere, deschis emoțional și dornic de interacțiune cu copiii, dar și cu părinții lor. El îi cunoaște pe copii și îi ajută să deprindă numeroase abilități utile pentru întreaga viață. 

Învățătorul structurează colectivul clasei și sprijină relațiile dintre copii prin înțelegerea pe care le-o oferă tuturor, prin echitatea cu care îi tratează, prin toleranța sa. El îi sprijină să coopereze, să se ajute, să se înțeleagă, să se admire, să se cunoască. Sigur că este important să stopeze cu fermitate orice joc de putere care se poate înfiripa între copii.

Învățătorul înțelege faptul că micii școlari au nevoie să fie ascultați înainte ca ei să asculte, să fie înțeleși și cunoscuți înainte să li se ceară să învețe. Relația cu copilul are nevoie de timp, consecvență, bunăvoință și predictibilitate.

Învățătorul înțelege că semnificațiile neputințelor și neînțelegerilor cu care se confruntă copiii pot să aibă puternice rădăcini emoționale. În aceste situații, explicațiile, oricât de experte, nu dau rezultate. Când copilul are dificultăți de acomodare cu mediul școlar are nevoie de un adult care să-i stea alături, să fie dispus să-l asculte și să-l sprijine să aibă succes. Sigur că nu-i poate fi de ajutor un adult nerăbdător, care se înfurie, care îl etichetează și care renunță la el.   

Învățătorii nu sunt consilieri școlari, dar este de datoria lor să știe cum să se poarte cu copiii, să fie răbdători și de ajutor.

Nevoile învățătorului

În realitate, învățătorul este un străin pentru copii pe care nu-i cunoaște și la care trebuie să se calibreze individualizat. Și el are nevoi specifice care trebuie împlinite căci altfel nu-i poate sprijini pe deplin pe copiii cu care lucrează.

Nevoia de timp

Învățătorul nu poate fi grăbit să ia măsuri, să evalueze și să formeze aptitudini. El are nevoie de timp în care să-i cunoască pe copii, să-i observe în situații diverse, să le înțeleagă curiozitățile, sensibilitățile și preferințele. Are nevoie de timp în care să se observe pe sine și să-și proceseze reacțiile față de fiecare copil în parte. Are nevoie de un răgaz pentru jocuri și activități felurite în care să se implice cu copiii și să se lase cunoscut de ei. 

Este un timp esențial în care se pune baza relației de încredere cu copiii, relație fără de care nu este posibilă educația. Clasa pregătitoare îi oferă învățătorului acest timp atât de necesar și atât de valoros pentru toate interacțiunile viitoare.

Nevoia de sprijin adult

Profesorul de învățământ primar are nevoie să se instaleze confortabil într-un spațiu adult de sprijin din care să facă parte mai mulți adulți din jurul copiilor cu care lucrează. 

Învățătorul singur nu poate face față solicitării atâtor copii care au nevoie de acomodare la începutul școlii. El are nevoie să stabilească o relație de cooperare cu părinții în beneficiul susținerii copiilor. Colaborarea adulților îi ajută să se relaxeze și să genereze un mediu coerent în care toată lumea se simte bine.

Învățătorul are nevoie și de sprijinul colegilor săi cu care să se sfătuiască la nevoie, cu care să facă schimb de experiențe. Aceste colaborări îi permit învățătorului să se simtă înțeles, să capete o perspectivă mai largă și să facă parte dintr-o comunitate de susținere reciprocă.

De asemenea, învățătorul are nevoie de sprijinul directorului școlii, al inspectorului și al consilierului. Acest sprijin e important în raport cu nevoi, evenimente sau situații speciale ale copiilor. De asemenea, directorul poate înțelege cât de solicitantă este clasa pregătitoare pentru învățător și cât de oportun este să-l scutească de sarcini administrative sau alte presiuni.

Nevoia de pregătire temeinică 

Învățătorul este cu atât mai disponibil, răbdător și încrezător cu cât se simte mai bine pregătit psihologic și pedagogic. Experiența anterioară este de ajutor doar dacă este una de succes, deci dacă se bazează pe o pregătire temeinică. 

Învățătorul are nevoie de mult studiu și îndrumare pentru înțelegerea copiilor căci reacțiile lor de apărare în fața disconfortului diferă de cele ale adulților. Studiul îi permite să știe cum să stabilească un mediu potrivit și cum să genereze oferte personalizate de educație.

Toată această cunoaștere a copilului are nevoie să fie continuată de conținerea lui. Prin urmare, cunoașterea copiilor este necesară, dar nu suficientă. Oricine lucrează cu copiii are nevoie să se chestioneze pe sine: să-și investigheze propriile reacții din copilărie, să chestioneze felul în care a fost tratat, să analizeze sensul cerințelor formulate în prezent.

Când eram mici am fost adesea greșit înțeleși: entuziasmul putea fi considerat rea purtare, curiozitatea putea fi văzută ca insistență inadecvată, iar fanteziile puteau fi confundate cu minciuna. În postura de educatori formulăm tot felul de cerințe: oare toate sunt necesare, oare nu sunt prea multe? Noi respectăm cerințele pe care le impunem copiilor? Avem răbdare cu nerăbdarea copiilor? Oferim liniștea de care au nevoie copiii zgomotoși?

Formarea temeinică îi abilitează pe învățători să-i cunoască pe copii, dar mai ales să se cunoască și să gestioneze pe sine. Această formare permite păstrarea spiritului ludic atât de necesar interacțiunii cu copiii. 

Dacă suntem prea serioși și credem că jocul ne știrbește autoritatea, ajungem să le stricăm cheful copiilor și să-i speriem. Cel mai adesea, sub masca seriozității, noi adulții, ne ascundem neștiințele. Dimpotrivă, buna formare, ne permite să nu luăm jocul în derizoriu, să înțelegem cât de important este în educație. El ne permite să fim aproape de copii, prezenți și detensionați. 

Rolul învățătorului

Învățătorul nu este în slujba unei educații generice, ci a dezvoltării copilului. Astfel, el vine cu soluții adecvate pentru ca fiecare copil să aibă succes. Învățătorul, și orice alt profesor, nu trebuie să selecteze copii pricepuți sau talentați, ci să descopere calea către fiecare copil în parte și să-i sprijine devenirea.

De asemenea, învățătorul nu le poate pretinde copiilor ceea ce nu își cere sie-și. Este important ca el însuși să se respecte pe sine, să îi placă munca în școală și cu copiii. Respectul cuvenit și aprecierea vor veni de la sine ca o consecință a propriilor atitudini. 

Într-un context în care școala este un mediu sigur, ofertant și prin de bucurie nu sunt justificate nicicum amenințările, pedepsele, obligațiile, etichetele și altele asemenea menite să încalce dreptul copilului la formarea independenței.