Oricine poate ajunge profesor în școală, dar dacă simte că locul lui nu este acolo e bine să țină seama de acest sentiment. O profesie greșit aleasă este secătuitoare ca și un mariaj fără iubire. Tot astfel cum profesorul care își face treaba cu dăruire se vede răsplătit înzecit prin faptul că rămâne pururi tânăr în sufletul său.

Capacitatea de a structura şi menţine cadrul educativ

Un profesor are nevoie să ştie să creeze şi să menţină un cadru specific educaţiei. Acest cadru ţine de capacitatea lui de a fi asigurator, de a fi de încredere, de a se conduce după repere echitabile şi acceptate de către copii.

Profesorul stabileşte nişte reguli, dar el este primul care le respectă.
Aceste reguli nu sunt multe, nici complicate, nici ascunse pentru a fi decodificate. Ele sunt simple, puţine şi expuse copiilor cu tot cu semnificaţia lor reală: aceea de a-i proteja şi de a menţine echitatea dintre ei.
Consecinţele încălcării regulilor decurg firesc şi nu sunt o pedeapsă.
Astfel, dacă un copil a stricat aparatul de proiecţie, el nu mai poate fi folosit pentru o vreme pentru prezentarea de imagini. Dacă un copil varsă laptele prin clasă, va trebui să cureţe ce a murdărit. Consecinţele pe care le suportă copilul sunt fireşti şi nu justifică prea multă morală, ceartă şi pedepse. Adultul poate explica firesc, cu blândeţe că atunci când stricăm ceva este firesc să încercăm o reparaţie. Nu se justifică nici prea multe cuvinte, nici calificative de tot felul şi alte aprecieri.
E simplu, copilul a greşit şi va fi ajutat să încerce să repare.

Nici o regulă nu trebuie impusă pentru a supune copilul, pentru a-l pedepsi sau pentru a-l forţa să facă ce nu vrea. O regulă este necesară pentru a proteja copilul, pe ceilalţi, bunurile comune şi regulile sociale.
În afara unei astfel de înţelegeri nici o regulă nu se justifică.
Dacă impunem reguli făcute pentru a fi încălcate pentru că fie sunt abuzive, fie nu pot fi menţinute cu rigoare, atunci autoritatea profesorului are de suferit, iar copiii nu se mai simt în siguranţă şi devin năzdrăvani.

Capacitatea de a trezi şi menţine interesul copilului

Profesorul trebuie să fie capabil să trezească interesul copiilor pentru domeniul pe care îl predă şi pentru fiecare lucru pe care îl comunică. Fără interesul copiilor, profesorul nu face decât să predea o limbă moartă care va fi abandonată la un moment dat.

Pentru aceasta profesorului i-ar fi de ajutor să cunoască psihologia vârstelor pentru a putea înţelege care sunt interesele generale ale copiilor precum şi stările cu care ei se confruntă în dezvoltarea lor.

Prin deschiderea profesorului către interesele pe care deja copiii le manifestă, el poate face legături interesante cu domeniul său. Pentru aceasta îi trebuie o dispoziţie de joc şi explorare.

E important ca profesorul să își poată construi lecția ca un răspuns la întrebările copiilor și ca o dictare de informaţii care nu au trezit nici o mirare.
Tehnicile socratice pot fi abil îmbinate cu exemple, puneri în scenă, realizări practice, lucru în echipă. Toate acestea dinamizează întâlnirea din clasă, o transformă într-o călătorie în tărâmuri fermecate ce trezeşte mirări, bucurii ale descoperirii, frumuseţea propriei implicări.

Întărirea interesului interior de a şti
Premisele în educație sunt optimiste:

• orice copil e curios, întreabă şi vrea să cunoască lumea în care trăieşte cu tot ce aceasta îi oferă;

• orice copil are bucuria de a realiza ceva el însuşi, de a înţelege cu mintea sa, de a-şi lărgi perspectiva;

• copilul vine la școală pentru a învăța și nu pentru a fi format împotriva voinței lui, cu forța, sub amenințare.

Plecând de la aceste premise, rolul profesorului este simplu: el nu are altceva de făcut decât să susțină și amplifice un interese deja existent. El este în școală pentru a-i fi de ajutor copilului și nu pentru a se opune voinței lui.

Realitatea din școală însă ni se prezintă ca un paradox: în loc să ne fie uşor ca profesori, preferăm să ne fie greu. Decât să profităm de interesul copiilor, îl anulăm şi îl înlocuim cu interesul pentru elemente ce ţin de motivaţie exterioară precum bulina, nota, calificativul, stimularea unei competiţii excesive între copii. În loc să-i considerăm pe copii principalii interesați în educația lor, noi credem că ei își vor răul și doar noi știm ce este bine pentru ei, împotriva lor.

Revenirea la o stare de lucruri mai firească ar presupune ca profesorul să organizeze activitatea de învăţare astfel încât, prin ea însăşi să trezească dorinţa de cunoaştere, plăcerea de a exersa, bucuria de a lucra.

Profesorul ar trebui să fie format pentru competenţa de a stimula dialogul, de a trezi interesul, de a organiza participarea copiilor. Pentru aceasta ar putea renunța să mai răspundă unor întrebări nepuse de către copii, să mai ceară redarea unor cunoştinţe memorate, să vorbească unor indivizi colectivi, să impună elemente de stimulare extrinsecă.

Spiritul de cercetare

Un bun profesor este şi un curios cercetător în pedagogie. El aplică tehnici şi metode şi le urmăreşte efectele pentru a descoperi noi căi de stimulare a interesului, a inventivităţii copiilor, noi modalităţi de a-şi îmbunătăţi activitatea didactică.
Scopul cercetării este ca profesorul să-şi îmbunătăţească activitatea sa şi nu să-i testeze în van pe copii.

Cercetând, profesorul descoperă noi valenţe ale unor metode pedagogice, îi înţelege mai bine pe copiii cu care lucrează şi îşi menţine viu interesul pentru profesia sa, eliminând riscul de a se osifica în nişte practici stereotipe.

Capacitatea de sinteză

În orice domeniu, informaţia este foarte abundentă şi profesorul, fără îndoială, e bine să se ţină la curent cu ce este mai nou. Dar, chiar dacă el ştie foarte multe, nu este suficient să prăvălească peste copii întreaga sa cunoaştere.

Profesorul are nevoie să fie selectiv, să ofere doar acea informaţie care să-i trezească copilului dorinţa de a şti mai mult, de a întreba, de a căuta.

Oferirea unei scheme logice îl poate ajuta pe copil să îşi organizeze cunoaşterea plecând de la nişte repere fundamentale (acele concepte ancoră despre care ne vorbeşte Ausubel)

Capacitatea de a valoriza potenţialul fiecărui copil în parte
Un copil aflat în centrul educației sale devine un veritabil partener ce participă interesat la formarea sa.
Profesorul îi este necesar copilului căci îl ajută să îşi descopere interese de cunoaştere şi formare, înclinaţii, preocupări. El organizează spaţiul educativ în care copilul să poată evolua.

Profesorul nu ar trebui să vrea în locul copilului şi nici să-l îndrume de-a valma fără să-l cunoască. Nici un copil nu seamănă cu altul şi nici cu un model ipotetic de elev.

Capacitatea de a utiliza evaluarea pentru îmbunătățirea procesului educativ
Profesorul ar trebui să poată utiliza datele provenite din evaluare, nu pentru a se împotrivi copiilor, nu pentru a-i compara între ei, nu pentru a le prețălui viitorul, nu pentru a-i judeca, ci pentru a-și îmbunătăți procesul didactic.
Evaluarea de parcurs arată foarte bine ce metode educative sunt eficiente și cu cine, de aceea este un bun ghid al profesorului.

Maleabilitate pedagogică

Este capacitatea de a armoniza metodele didactice cu mijloacele didactice avute la dispoziție, cu timpul, spațiul și caracteristicile conținutului predat, dar mai ales cu interesele exprimate de către copii. Astfel profesorul nu este mereu la fel, nici o lecție nu se repetă aidoma și nu putem vorbi despre stiluri ale profesorului, ci despre stiluri didactice care pot fi abordate de către profesor în funcție de situație.
Profesorul nu este astfel stereotip, este un cercetător care își menține propriul interes didactic și care se adaptează oamenilor cu care lucrează și situațiilor ivite.

A nu se înțelege prin această maleabilitate însă lipsă de consistență, de rigoare, de stabilitate și lipsă de anticipabilitate. Profesorul continuă să fie egal cu el însuși, autentic și asigurator chiar dacă nu este rigid.
Copiii au nevoie să nu fie surprinși, să se simtă în siguranță, cu oameni responsabili în jurul lor.
Faptul că profesorul ține seama de interesele copiilor nu înseamnă că ei fac ceea ce doresc la școală. Profesorul poate trezi în copil interese de cunoaștere și nevoi de a ști pe care nu credea că le are.
Profesorul are deplin respect pentru copil, dar nu este egalul copilului, prietenul lui. Profesorul are în plus responsabilitatea pe care copilul abia o învață.