Școala – un tărâm simbolic

Școala îi asigură copilului accesul la o lume nouă în care semnele scrise deschid posibilități nelimitate pentru mintea avidă de joc a copilului. Aceasta este lumea simbolică în care dorințele și temerile copilului pot fi lecuite prin cunoaștere. E lumea în care copilul se întâlnește cu fantasmele și cu credințele comune care unesc comunitatea. Legile naturii nu mai supun, ci se supun cercetării. Școala oferă realitate și consistență acestei lumi simbolice pe care o adaptează la copil pentru ca el să-și dezvolte cele două aptitudini specific umane necesare supraviețuirii: inteligența și apartenența la comunitate.

Școala un mediu pentru autonomie

Copilul este pregătit de grădiniță să iasă din familie și să se integreze într-o comunitate de congeneri. Școala preia acest rol de socializare și îi oferă copilului un spațiu în afara familiei în care este sprijinit să-și găsească un loc și să participe după propriile-i puteri.

Mediul școlar e un spațiu neutru în raport cu familia copilului și poate să încurajeze manifestări de autonomie. La școală, copilul nu este mic sau mare, ci este încurajat să se dezvolte.

Copilul este dependent de adulți pentru că nu înțelege legile naturii și ale societății, nu are abilitățile necesare supraviețuirii și nu știe încă cine poate să devină. Școala sprijină copilul care își construiește activ personalitatea. Îl ajută să afle ce îl interesează, ce îi place să facă, cum se poate face util, cum să stabilească și să repare relații. În funcție de răspunsurile copilului, școala îi oferă cadrul în care să cerceteze lumea și să-și formeze abilități diverse.

Școala și lumea simbolică

Școala introduce copilul într-o lume cu totul nouă, una simbolică a semnelor, a ideilor și a constructelor.

Copilul care se juca doar cu obiecte și cu persoane, acum are acces la jocul infinit cu semne și cu simboluri, cu idei străvechi și cu creații.

În lumea simbolică, copilul întâlnește o întreagă cultură la care este invitat să participe. Apartenența la o cultură veche și amplă îl ajută să iasă de sub imperiul spaimelor și al izolării. Copilul nu mai este singur cu temerile sale căci pe toate le regăsește, într-un fel sau altul, la alții. Observă cum înaintașii săi au fost frământați de aceleași temeri și dificultăți. Ei au găsit soluții imaginative folosindu-și energia provenită din doruri și din dorințe. Deci lipsurile și pierderile nu sunt hăuri pline de tristețe, ci spații goale pregătite pentru proiecte care pot să prindă viață. Nimicul capătă și el un rost. Copilul învață că mintea sa poate să facă ordine, să descopere și să creeze sensuri.

Fiecare domeniu este ca o nouă planetă, o lume coerentă cu un limbaj propriu, cu legi și cu personalități distincte. Orarul școlar este „harta” unui univers vast și interesant în care poate să călătorească în siguranță de la un domeniu la altul. E o lume a jocului largă și ofertantă.

La școală, când se confruntă cu sarcini pe măsura sa, copilul se simte capabil și dezirabil. Nu mai este neputincios și nici lipsit de control. Un copil cu încredere în puterile sale nu va mai fi nici temător și nici dornic să-i controleze pe adulții de care depinde. De asemenea, văzând că lumea are legi cu sens care pot fi cunoscute, nu se va mai simți în voia destinului. 

Cu timpul, copilul face din cunoaștere un instrument de viețuire pe care-l va orienta și către sine. Va fi curios să descopere ce-i place să facă, ce-i trezește curiozitatea, ce activități îl interesează. Este un prim pas al copilului în procesul cunoașterii de sine care îl determină să fie dornic să se formeze.

Accesul la spațiul simbolic îi permite copilului să imagineze soluții posibile care-l învață să se descurce mai bine cu emoțiile sale și să stabilească mai multe relații. Copilul nu mai este doar rodul familiei sale, el face parte dintr-o întreagă comunitate. Are mulți adulți la școală care îl înțeleg și îl sprijină și are colegi cu care se aseamănă și se deosebește.

Lumea simbolică ca metarealitate

Dimensiunea simbolică ne oferă libertatea necesară creativității. Aceasta este o construcție psihică patologică pentru orice animal, dar oamenilor le permite accesul la cultură. Cultura este acea „păturică de asigurare” winnicottiană care oferă unitate unei comunități și echilibru emoțional membrilor săi.

Pentru orice animal care nu are aripi este nebunesc să vrea să zboare. Omul își asumă nu doar să dorească, ci și să dobândească ce-și dorește. Așa ajunge să zboare mai bine decât orice înaripat. Avionul a fost un proiect bizar în mintea cuiva, iar acum este o realitate a civilizației noastre.

Copiii se nasc imersați cu totul în lumea simbolică întrepătrunsă cu cea fizică. Mare parte din realitatea lor a fost odată un construct imaginativ.

Lumea în care se naște copilul este o lume preponderent simbolică. Este o lume plină de instituții, de credințe și de cutume. 

Școala însăși e o instituție inventată de mintea oamenilor și transpusă în realitate. Ea sprijină integrarea copilului în spațiul construit de civilizația din care face parte. 

Școala formează dimensiunea simbolică a copiilor și devine esențială pentru sănătatea lor psihică și pentru menținerea în viață a comunității. 

Când importanța școlii este atât de mare nu ne putem permite să o transformăm într-o arenă a luptei pentru putere în care să ne perpetuăm traumele înspăimântându-i pe copii.