Importanța jocului

Ce este jocul?

Jocul este o activitate vitală pentru echilibrul psihic uman. Este o activitate psihică permanentă care se prelungeşte şi în stare de somn (în vis). Un om se joacă tot timpul chiar dacă o face sub forma muncii, reveriei, visului, hobby-urilor, interacţiunilor sociale. La copil această activitate este evidentă şi nemodificată de nevoia socială a unei utilităţi.

În spaţiul de separare dintre el şi mamă, copilul creează o placentă, ca obiect ce nu-i aparţine nici lui, nici mamei, dar care facilitează relaţia dintre ei. E un spaţiu ce poate fi modelat şi îmblînzit în funcţie de nevoia de apropiere sau distanţă. În acest spaţiu se instalează foarte serios jocul.

Copilul însuşi îi arată părintelui calea relaţiei relaxate: jocul. Învățând de la copilul taina jocului, își mai oferă o șansă de a se ridica deasupra grijilor cotidiene prea mărunte și de a se regăsi unitar conștient și incoștient deopotrivă. Jocul este un obiect-mediu (cum ar spune Winnicott) în raport cu care copilul îşi găseşte echilibrul pentru separare. El umple locul gol lăsat de mamă cu plecarea sa. Jocul este aura protectoare ce permite vieţuirea în lume fără pierdere de sine. El asigură integritatea psihică, nedisoluţia şi necontaminarea chiar în condiţiile extreme (de apropiere foarte mare sau de absență a mamei).

Pentru adult acest spaţiu de joc va purta numele de cultură. Un spațiu al siguranței limbii materne, al tradițiilor și obiceiurilor. Un spațiu ce se lasă modificat creativ, îmbogățindu-se. Pentru bătrân, jocul este unul magic sau mistic ce îi permite o comunicare mai amplă, cu forțe divine protectoare care vor asigura petrecerea într-o altă lume. E o invocare a mamei vechi ce a născut copilul ajutând la trecerea dintr-o lume în alta.

De când ne jucăm

Jocul începe încă înainte de a se naşte copilul şi dăinuie atîta timp cît există dorinţă de a trăi, disponibilitatea ludică fiind direct proporţională cu forţa vitală. Nou-născutul s-a ştiut juca intrauterin, dar se trezeşte într-o lume unde „nu mai e de joacă”. Se simte susţinut de o privire de care se agaţă şi cu care comunică printr-o mimică neadaptată la sensurile sociale ale mamei. Guriţa seroasă şi rotundă se strînge şi se cască ciudat, ochii ce se rostogolesc în toate părţile, toate acestea o fac pe mamă să zîmbească – totuşi este loc de joc şi în lumea asta!

O mamă tînără (cu o forţă vitală mai mare) este mai receptivă la astfel de semnale decît una prea serioasă sau prea angoasată. E drept că mama, ca principal conţinător de angoasă pentru copil, îşi mai pierde simţul umorului. Aici intervine importanţa tatălui copilului ce contrapune jocul, angoasei. Bărbatul se aştepta ca naşterea să-l facă tată şi se trezeşte neaşteptat într-o poziţie maternă în care trebuie să se descurce cu doi bebeluşi (lăuza şi nou-născutul). El primeşte cu uimire şi stîngăcie caraghioasă acest rol (ca şi cum ar maimuţări o mamă), relativizează astfel angoasa şi stîrneşte rîsul.

Ce ne trebuie pentru a ne juca

Părinții intuiesc importanța jocului copilului și de aceea uneori chiar exagerează copleșindu-l cu jucării. Jucăria poate stimula jocul, dar nu poate înlocui dispoziția pentru acesta.

Pentru jocul său, copilul are nevoie de un spaţiu personal sigur şi asigurator unde să fie el însuşi nestingherit şi neîntrerupt. Copilul, jucîndu-se, e prea puţin prezent în realitatea obiectivă, el trăieşte în timpul lui „a fost o dată ca niciodată”. De aceea, este important să nu fie brutal întrerupt fără a avea răgazul de a ajunge la „şi-am încălecat pe-o şa”. Un copil întrerupt din joc va avea o trăire similară cu a omului trezit brusc din vis, în miez de noapte. Prin joc, copilul exersează un timp paralel care îi dă şansa consolidării lumii simbolice. Astfel, el îşi va face suportabile pierderile, absenţele, neîmplinirile, transformările şi ceea ce nu înţelege.

Poate părea paradoxal, dar copilul nu are nevoie de jucării pentru a se juca. Dacă are un spațiu asigurator și bucurie de a trăi se va folosi de orice obiecte întîlnite, își va confecționa unele noi, se va juca singur și împreună cu alții, cu propriul corp și cu idei...

Intervalul de timp în care copilul se joacă neîntrerupt, este un reper ce arată cît poate fi lăsat singur. În joc, maestrul este copilul. El nu are nevoie de indicaţii sau repere şi orice obiect poate deveni o jucărie. Jocul nu este o „taină” pentru copil, aici el nu are nevoie de iniţiere. Părintele se poate juca, dar nu poate prelua conducerea, nu se poate juca în locul copilului.

Beneficiile jocului

Prin joc fiecare îşi găseşte un loc al său în lume şi societate. El permite manifestarea liberă şi creativă unde fiecare este el însuşi, dar perfect inteligibil pentru ceilalţi.

Prin joc, adultul e capabil să gîndească în timp real, să aibă idei, să fie implicat, prezent, disponibil şi creativ. Jocul permite experimentarea, cercetarea lumii şi afirmarea de sine. El oferă de asemenea o interfaţă de interacţiune. Creează acel spaţiu comun în care devine posibilă comunicarea.

Prin joc, copilul se menține unitar și se poate individua, se dezvoltă, învață, își conține spaima.